Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Săptămâna trecută, în Monitorul Oficial al României a fost publicat un Ordin comun, semnat de ministrul Justiției, Tudorel Toader, de ce al Afacerilor Interne, Carmen Dan, la care au acheisat președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Cristina Tarcea, și, în mod paradoxal, procurorul general al României, Augustin Lazăr, prin care s-a decis forma scrisă prin care persoanele împotriva cărora se intenionează să se ia măsura reținerii, arestării preventive sau a arestului la domiciliu sunt informate cu privire la drepturile pe care le au. Ordinul vizează atât persoanele care sut reținute sau arestate pe teritoriul României, în cauze instrumentate de parchetele autohtone, cât și în ceea ce privește persoanele care sunt supuse unui mandat european de arestare, în vederea predării acestora către statele emitente. Una dintre cele mai imporate informări care sunt aduse la cunoștina acestor persoane, în scris, este aceea că au dreptul să nu declare nimic, nici în fața procurorului, nici în fața judecătorului, fiindu-le, în mod clar, atrasă atenția că orice declarație poate fi folosită împoriva lor.
Măsura, care a intrat în vigoare odată cu publicarea ordinului comun în Monitorul Oficial al României, din data de 4 octombrie 2017, are la bază armonizarea procedurilor de încunoștiințare a persoanelor aflate în situaia de a fi reținute, arestate preventive sau arestate la domiciliu, cu mai multe prevederi din legislația penală autohtonă, dar care pune în aplicare și o prevedere a unei Decizii-Cadru, adoptată încă din anul 2002, de către Consiliul Uniunii Europene. În baza acestor acte, formularul care cuprinde informarea scrisă înmânată suspecților sau inculpaților în cadrul procedurilor penale în care aceștia sunt privați de libertate sau a persoanelor care sunt arestate înn scopul executării unui mandat european de arestare, va avea o formă strictă, prevăzută în cele două anexe ale documentului.
Lista cu drepturile pe care le are o persoană arestată
Astfel, pentru prima dată în istoria penală din România, un suspect împoriva căruia se intenționează a se lua o măsură privativă de libertate ia la cunoștință despre drepturile fundamentale pe care le are. În anexa 1 a acestui ordin, asumat atât de minisru justiției, de cel al internelor, de Înalta Curte de Casație și Justiție, dar și de procrorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, se prezintă o listă de 15 puncte scrise cu privire la aceste drepturi pe care le au persoanele private de libertate î cadrul unui proces penal.
În acest sens, dacă împotriva unei persoane s-a dispus măsura reținerii, a arestului la domiciliu sau a arestării preventive, aceasta este încunoșiințată că are dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procedului penal, dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este arestat sau reținut și la încadrarea juridică, dreptul de a consulta dosarul, dreptul de a avea un avocat ales, dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a ridica excepții și de a pune concluzii.
Alte drepturi transcrise în aceast listă sunt: dreptul de a formula orice alte cereri pe parcursul procesului penal care țin de soluționarea laturii penale și a cauzei civile, dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret, dreptul de a apela la un mediator, dreptul de a fi informat cu privire la aceste drepturi, dreptul de a informa o altă persoană cu privire la arestarea sau reținerea efectuată sau la informarea consulatului sau a ambasadei țării de origine a suspectului, dreptul la asistență medicală de urgență, dreptul de a cunoaște peroada de privare de libertate, dreptl de a contesta măsura dispusă, dreptul de a cere revocarea sau înlocuirea măsurii arestului la domiciliu sau a arestării preventive, precum și dreptul de a contesta durata procesului penal.
Refuzul de a da declarații nu poate fi sancționat
Cel mai important punct din acest ordin comun este aducerea la cunoștință, în scris, a unui suspect că are dreptul să nu declare nimic. Conform acestui document, “refuzul de a da declarații nu poate fi interpretat ca o declarație de vinovăție și nu va atrage consecințe defavorabile. Mai mult, suspectul reținut sau arestat este înștiinat, în scris,în legătură cu faptul că declarațiile pe care le dă în fața procurorului sau a instanței de judecată “pot fi folosite a mijloace de probă” împotriva sa.
O altă prevedere la fel de importantă este aceea că se menționează în scris faptul că dosarul penal poate fi consultat decătre suspect sau inculpat personal sau prin avocat. Actele dosarului pot fi studiate, pot fi notate date și inforamații din ele și pot fi obșinute fotocopii de pe actele de urmărire penală. Însă, acest ordin prevede ă că data și durata consultării dosarului, în timpul urmăririi penale, vor fi stabilite de procurorul de caz. Acesta poate restricționa motivat consultarea dosarului, pentru motive temeinice, dae această restricție nu poate opera mai mult de zece zile. În schimb, avocatului nu îi poate fi restricționat, sub nicio formă, dreptul de a consulta declarațiile pe care clientul său le dă în fața procurorului.
Asistenţă medicală obligatorie în caz de urgenţă
O altă prevedere din lista cu drepturi aduse la cunoștința unui arestat sau reținut este aceela că, în cazul în care persoana nu vorbește sau nu înțelege limba vorbită de autorități, are dreptul de a beneficia, în mod gratuit, de un interpret. De asemenea, are dreptul de a-i fi comunicată o traducere scrisă a rechizitoriului, precum și a minutei sau a hotărârii instanței de judecată. De asemenea, este un drept prevăzut folosirea procedurii medierii, pentru stingerea conflictului care a condus la deschiderea unui proces penal. Însă, prevede acest ordin, nimeni nu poate fi constrâns să folosească această procedură a medierii, dacă nu dorește acest lucru. Polițiști, procurorii sau judecători au obligația să comunice care sunt drepturile unui suspect pe parcursul urmăririi penale și a judecății.
Interesante sunt, însă, și alte puncte din prima anexă a ordinului despre care vorbim. Astfel, în cazul î care este reținută sau arestată, persoana este înștiințată că are dreptul la asistență medicală în caz de urgență. Nevoia este adusă la cunoștința organului judicar. În aceeași informare scrisă, se prevede că reținerea poate fi făcută numai de polițiști sau de procuror și doar pentru cel mult 24 de ore. Arestul preventiv sau arestul la domicile pot fi luate numai de judecător pentru o perioadă de 30 de zile, măsură care, în timpul urmăririi penale, poate fi prelungită cu maxim 30 de zile consecutiv, dar nu poate depăși 180 de zile.
Mai există și dreptul de a cere revocarea unei măsuri privative de libertate, în cazul în care persoana vizată consideră că au încetat temeiurile care au deterinat luarea măsurii sau dacă au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii, precum și dreptul de a cere înlocuirea măsurii privative de libertate cu o altă măsură mai ușoară.
Ordinul comun, publicat săptămâna tecută, mai face câteva referiri și la alte drepturi pe are le au persoanele arestate, în contextul realităților românești referitoare la durata în care un dosar se află în fază de anchetă, la parchet, sau în fază de judecată, la instanță. Astfel, în lista care i se aduce, în mod obligatoriu, la cunoștinșa unui suspect sau inculpate, se prevede și dreptul de a ataca durata procesului. În acest sens, se arată că “dacă activitatea de urmărire penală sau de judecată nu se îndeplinește într-o durată rezonabilă, aveți dreptul de a introduce o contestație prin care să solicitați accelerarea procedurii”.
Această contestație poate fi introdusă după cel puțin un an de zile de la începerea urmăririi penale, pentru cauzele aflate la procuror. De asemenea, contestația poate fi introdusă după un an de la trimiterea în judecată, pentru cauzele aflate la instanță, î faza judecății pe fond, și după cel puți șase luni de la sesizarea instanței cu o cale de atac, fie ea pentru cauze aflate în căile de atac ordinare sau extraordinare.
A doua anexă a ordinului despre care vorbim aici transpusă în practica comunicării judiciare a elementelor prevăzute de o Decizie-Cadru, cu nuărul 584/JAI, adoptată de Consiuliul Uniunii Europene încă din data de 13 iunie 2002. Abia în 2017, iată, statul român publică lista cu punctele care cuprind, în mod oblicgatoriu, informarea privind drepturile persoanei private de libertate în baza unui mandate european de arestare. Aceste drepturi sunt: dreptul de a fi informat cu privire la mandatul european de arestare, reptul de a păstra tăcerea, dreptul de a fi asistat de un avocat, dreptul la interpretare și traducere, sau dreptul de a fi de acord cu predarea din România.
Astfel, persoana are dreptul să declare în faa instanței românești că renunță la beneficiile pe care i le poate conferi legea română de a se apăra împotriva mandatului european de arestare și că își poate da consințământul să fie predate autorităților statului silicitant. În acest caz, odată ce persoana a fost de acord cu predarea, nu mai există posibilitatea de a reveni asupra deciziei, consințământul de predare fiind irevocabil. Însă, persoana are și dreptul de a se opune la predare. Dacă nu este de acord să fie predateă către autoritatea udiciară emitentă, persoana are dreptul la o audiere în fața autorității judiciare de executare a mandatului european de arestare, audiere care se limitează la consemnarea poziției celui în cauză față e existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare.
Mai mult, persoana predată ca efect al mandatului de arestare european nu poate fi nici urmărită, nici judecată, nici privată de libertate, nici supusă oricărei alte restricții a libertății, pentru orice faptă anterioară decât cea pentru care a fost emis mandatl european de arestare.
Ca și în cazul celor reținuți în baza unui mandate național de arestare, și persoanele vizate în această anexă au dreptul la asistență medicală de urgență.
În legătură cu căile de atac, contestația la arestare poate fi depusă în termen de 24 de ore, iar cea împotriva hotărârii de predare în termen de cinci zile. De asemenea, durata totală a arestării, până la predarea efectivă către statul solicitant, nu poate depăși 180 de zile.
Persoanele arestate sau reținute nu pot fi obligate să declare nimic care poate fi folosit ca proă împoriva lor. Nimeni nu poate fi oblifat să semneze un acord de mediere, dacă nu vrea. Studierea actelor dosarului este un drept inviolabil
La zece ani după emiterea une decizii cadru a Consiliului UE, România încunoștiințează străinii, arestai în baza unui mandate european, în legătură cu drepturile pe care le au. Incusiv în legătură cu dreptul de a se opune predării
