Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Greu de ucis, dar nu imposibil, o piţipoancă poate fi rebranduită cu succes, dacă urmezi câteva reguli simple care şi-au demonstrat eficienţa. Experimente de laborator indică o rată de succes de 80 la sută, în cazul piţipoancelor bătrâne (trecute de 30 de ani) şi o rată încă şi mai mare, aproape de 99 la sută, în cazul piţipoancelor în devenire. Asupra piţipoancelor-babă, studiile s-au aplecat, dar fără succes.
În primul rând, taie-i unghiile
Se va împotrivi agresiv, va încerca să te bată, să te zgârâie, chiar cu riscul de a şi le rupe ea singură, va argumenta, fără baze solide, că a stat o groază la salon pentru ca mâinile ei să arate impecabil, că i-a fost greu să-şi aleagă modelul, dar că până la urmă, cu ajutorul manichiuristei, s-a hotărât pentru modelul ăla simplu, cu floricele şi nestemate sclipitoare, că, pentru numele lui Dumnezeu, trăim într-o societate modernă, în care fiecare unghie are dreptul la viaţă, la parteneriat civil şi la reproducere asistată. Tu oricum, taie-i-le şi las-o pe ea să zică! Şterge-i oja de pe unghiile de la picioare, mai ales dacă e roşie sau neagră. Spune-i că arată de parcă cineva a lovit-o cu ciocanul peste degete (dacă oja e roşie) sau că a lovit-o cu ciocanul peste degete şi i s-a uscat sângele pe ele (dacă oja e neagră). Spune-i că oja asta a fost testată pe animale nevinovate care şi-au dat viaţa pentru ca proastele ca ea să se facă urâte şi că asta n-are nici un rost. N-o să înţeleagă din prima, dar speranţe există.
Dezumfl-o
Dă-i nişte blugi largi pe ea şi o ie românească. Spune-i că e de la Artizanatul ăla scump, de pe Dorobanţi şi-o să vezi că n-o să mai zică nimic. Aruncă-i pe geam sandalele-platformă şi dă-i nişte sandale romane. Spune-i c-aşa au decis ăia de la Versace că se poartă vara asta. Şlapii ăia de la Nike ori i-i arunci pe geam, ori mai bine nu, că-i ia la saună şi trebuie totuşi să poarte şi ceva de firmă, dacă e la trupul gol, nu poate chiar aşa, din prima, să renunţe la tot. Scoate-i botoxul din gură şi sparge-i siliocoanele când doarme. O să fie şocată când se trezeşte, dar tu fă-te că nu ştii nimic, în timp ce-ţi iei un iaurt de băut din frigider.
Aşaaaa. Până acum, ai făcut o treabă extraordinară. Felicitări, eşti pe drumul cel bun! Acum. Înarmat cu multă răbdare, dă-i o carte să citească. Spune-i că cititul e foarte la modă şi nimeni n-a murit niciodată din cauză c-a citit o carte la viaţa lui. Explică-i că gugălu’ s-a defectat şi nu mai poate să-i furnizeze rezumate la cărţi, dar că situaţia e sub control, pentru că ia uite câte cărţi sunt în bibliotecă, abia aşteptând să fie deschise şi citite. Dacă vezi că ţine cartea invers, spune-i cu răbdare că nu procedează corect şi că aceasta se ţine a-şa (în timp ce-i suceşti repede produsul de tipar). (Unele piţipoance or să se declare de-a dreptul încântate de această experienţă de neuitat şi ar putea chiar să vrea s-o repete.) Spune-i să nu mai zică la nimeni că nu ştia că Ana Karenina se sinucide cu trenu’, că asta ştie orice gugăl din lume şi că mai bine tace până termină cartea de citit. E chiar mai bine să nu ştie anumite lucruri, că pe mintea curată, lucrurile se aşază mai uşor. E de dorit ca piţipoanca ta să nu se transforme într-o piţipoancă culturală, de aceea selectează-i cu atenţie lecturile şi explică-i cu răbdare că nu tot ce se scrie se citeşte.
Pentru o viaţă fără sclipici
Buuuuun. Unghiile le-am tăiat, blugii i-am înlocuit, botoxul s-a resorbit, silicoanele au dispărut, am învăţat să ţinem corect o carte-n mână... acum e posibil să apară o criză de identitate. S-ar putea să nu mai ştim cine suntem noi cu adevăraaaat! Pregăteşte-te pentru un atac de panică sau o criză de isterie achiziţionând un voucher de călătorie în Republica Elenă, explicându-i cu răbdare că aşa se mai spune la Grecia şi că nu, nu este o tipă pe care ai cunoscut-o de curând, al cărei nume de familie e “Republica”.
S-ar putea ca achiziţiile intelectuale dobândite recent de piţipoanca ta să te pună într-o oarecare dificultate, deoarece ar putea veni cu întrebări al căror răspuns să fie... ei bine... să fie greu de dat. Dacă sunteţi în public şi te întreabă “cum e corect, Iran sau Irak?”, să nu te buşească râsu’, spune-i că-i zici acasă, că aşa ceva nu se poate discuta decât între patru pereţi şi schimbă repede subiectul, până nu se sesizează cei din proximitatea voastră, ca să aibă ei ce discuta pe urmă, ce să zic, deştepţii lu’ papuc.
Pentru piţipoancele în devenire, lucrurile stau mult mai lejer. Poţi stârpi încă din faşă piţipoanca din fata ta, dacă o-nveţi din fragedă pruncie să ţină o carte-n mână. Expresii ca “Barbie e o piţipoancă” şi “Noi nu iubim sclipiciul” trebuie să facă parte din vocabularul zilnic.
Cât despre piţipoancele-babă, astea sunt cel mai greu de ucis. Arestate în spatele unor blugi cu inimioară pe fund, cu părul blond-metalic întins cu placa, rujate peste marginile buzelor cu un ruj ciclam luat de la chinezi, piţipoancele-babă sunt ameninţarea supremă. Dovada vie a faptului că se poate şi mai rău. Şi mai rău. Şi mai rău.
