Cum s-a născut o zi în care România îşi dă o nouă şansă

Se întâmpla în 1850, pe 15 ianuarie, la Ipoteşti... Se năştea, în familia lui Gheor­­ghe şi a Ralucăi Eminovici, cel ca­re avea să devină Mihai Eminescu, cel mai important poet român. Acum, la mai mult de un secol şi jumătate, ziua de 15 ianuarie se transformă, printr-un decret al Parlamentului, în Ziua Culturii Na­ţio­nale, la iniţiativa Aca­demiei Ro­mâ­ne. Despre această zi, serbată pentru prima dată în 2011, am stat de vorbă cu dl academician prof. doctor Eu­gen Simion, care ne-a po­vestit despre evenimentele ce se vor desfăşura mâine la Academia Ro­mâ­­­nă şi despre Mihai Eminescu, a că­­rui zi de naştere va fi identificată de acum înainte cu însăşi cultura ro­mâ­nă...

De anul acesta România are o zi a Culturii Naţionale. E un vis mai vechi de-al dumneavoastră. Po­ves­tiţi-mi cât de complicat a fost să se transforme în realitate.
Nu, n-a fost aproape deloc complicat. Îndată ce am învins inerţia birocratică şi propunerea a ajuns la Parlament, lucrurile au mers relativ repede. Dl deputat Victor Socaciu, căruia i-am înmânat memoriul nostru, a găsit printre colegii săi partizani hotărâţi şi împreună au dus proiectul la capăt. Le mulţumesc tu­tu­ror şi felicit Parlamentul Ro­mâ­niei că a scos o lege bună. O naţiune cultu­rală şi o democraţie autentică au ne­voie de o zi a culturii pentru a-şi oma­gia tradiţiile şi valorile spirituale şi morale. O zi, în fine, în care să gândească şi să determine proiectele de interes naţional.

De ce ziua de 15 ianuarie?
Pentru că este ziua de naştere a lui Eminescu, un poet pe care românii îl consideră reprezentativ pentru spi­ritualitatea lor şi pentru aspiraţiile lor. Din motive similare spaniolii au o zi a culturii care coincide cu o dată din biografia lui Cervantes…

Faptul că aţi ales această zi arată că se doreşte o identificare a culturii naţionale cu Mihai Eminescu?
Da, în sensul pe care l-am suge­rat în răspunsul la întrebarea anterioară. Cultura română nu se limitează, din fericire, la opera lui Eminescu, dar se revendică, într-o măsură importantă, din ea. Momentul Eminescu este în cultură un moment decisiv în evoluţia ei. Au trecut, de la debutul poetului, aproape 150 de ani şi, iată, românii continuă să-i citească poemele şi să găsească în ele ceea ce caută. Generaţiile s-au succedat, sensibilitatea estetică s-a schimbat, legea mutaţiei valorilor estetice a func­ţionat şi funcţionează încă în cultură, dar lirica lui Eminescu continuă să placă. Aşa se întâmplă mereu cu marii poeţi. Sunt inepuizabili estetic pentru că, dincolo de circumstanţe şi mentalităţi, ei exprimă ceea ce este esenţial în existenţa omului. Desti­nul şi fantasmele lui…
Unii publicişti cred că poezia lui Eminescu s-a datat, că proza lui e ili­zi­bilă şi că proza lui politică (filosofia po­litică) este complet nulă. N-au drep­tate, dar într-o lume liberă dreptul la opinie este sfânt. Chiar dacă opinia este aberantă...

Ce înseamnă o zi a Culturii Na­ţio­nale?
Înseamnă ceea ce ziceam mai înainte: să facem socoteala proiec­telor înfăptuite şi să croim altele. Să discutăm despre modul în care va­lorile culturii noastre sunt reflectate în programa şcolară (rău reflectate în ultimele decenii!), să ne plângem de statutul culturii în societatea ac­tuală, să citim şi să recitim din poeţii noştri, aşa cum fac italienii în pieţele publice de ziua lui Dante. O zi în care poli­tica să nu mai fie la putere şi să nu mai acapareze televiziunile şi, în genere, întreaga industrie mediatică românească. O zi în care politica să facă bine şi să cedeze locul culturii.

Este doar o zi simbolică?
O zi simbolică, desigur, dar şi o zi în care să conştientizăm că şansele noastre europene (şi mondialiste) depind şi de cultură. Poate în primul rând de cultură. O naţiune este culturală sau nu este nimic.

Povestiţi-mi despre ma­ni­fes­tă­rile care vor avea loc la Academie pe 15 ianuarie şi cum ar trebui să se materializeze o astfel de manifestare pentru ca ea să aibă impact şi la un alt fel de nivel decât cel academic?
Legea care stipulează Ziua cultu­rii naţionale a fost promulgată în de­cem­brie trecut. Ministerul Culturii n-a avut timp, observ, să alcătuiască un program. Normal ar fi fost ca, la 15 ia­­nuarie, să sărbătorim la Ateneul Ro­­mân intrarea în vigoare a acestei im­­­portante legi. Cum n-a fost cu pu­tinţă acest fapt, Academia Română şi-a asumat acest rol. Sper să-l putem du­­ce bine la capăt. Este vorba de ver­nisajul unei expoziţii (colecţia George Oprescu) la Biblioteca Academiei Ro­­mâne şi o ceremonie solemnă în Au­­la Academiei (ora 11:00). Cu aceas­-­t­ă ocazie se atribuie, pentru pri­ma oară, o mare distincţie (meritul aca­demic) unui proiect cultural des­fă­­şurat în anul 2010. Eu am făcut aceas­­tă pro­punere şi sunt bucuros că Prezidiul Academiei Române a ac­­­ceptat-o. Nu spun cine îl primeşte, ca să nu stric sur­priza... Ce vă pot sp­u­ne este că e o alegere bună. Cu două zile înainte, Academia Română s-a deplasat la Ploieşti, unde îm­preu­nă cu Consiliul Judeţean a inaugurat o Sală de conferinţe (Sala "Eu­ro­­pa") şi a lansat cele două volume care cu­prind opera romanească a lui Cons­­tantin Stere. La 14 ianuarie, Fundaţia Naţională pentru ştiinţă şi Artă – fundaţie aflată sub auspiciile Aca­de­miei Române – a decernat, în co­la­borare cu Primăria Sectorului 2 din Bu­­cureşti, premiile de excelenţă în domeniul ştiinţei şi artelor. Un eve­niment, cred, important în mediul academic... În fine, la sediul Primăriei Sectorului 2 va avea loc sâmbătă, ora 18:00, Gala scriitorului tânăr. Un juriu din care face parte şi subsemnatul (alături de criticii Daniel Cristea Enache şi Paul Cernat) – va decerna premiul pentru cea mai bună carte de poezie a anului 2010 şi va acorda premii tinerilor scriitori care s-au remarcat în anul ce s-a încheiat.
Toţi avem nevoie de cultură. Cultura nu te învaţă să mergi, dar te ajută să respiri – zicea Roland Barthes. Aş reformula altfel această idee: cultura nu elimină sărăcia, nu poate intimida politicianismul agresiv şi neruşinat din România, cultura se dovedeşte de multe ori neputincioasă în faţa imoralităţilor care bântuie lumea de azi, în fine, cultura nu poate învinge totdeauna răul, dar poate ajuta spi­ritul să-i facă faţă şi să cultive în el ideea că poate să judece lucid locul şi rostul lui pe pământ. Se ne bucurăm, aşadar, de această şansă...