Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În a doua jumătate a lunii august, centrul de agrement Valea Budului de lângă Bacău a găzduit un eveniment unic în România - tabăra de animaţie japoneză, Anime Camp (A-Camp).
Ediţia din această vară a A-Camp a purtat denumirea F.U.B.A.R., un acronim provenit din limba engleză, folosit de militarii americani aflaţi în prima linie în al doilea război mondial şi care se traduce prin „Fouled Up Beyond Any Recognition" („Mai rău de-atât nici că se poate"). În tabăra A-Camp, care a găzduit aproximativ 130 de tineri şi adolescenţi, cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani, F.U.B.A.R. a însemnat dezvoltarea responsabilităţii, a spiritului competitiv, a prieteniei.
Membri A-Camp au fost împărţiţi în şase echipe, denumite „squad-uri" - Armata Cerbului, a Tigrului, a Dragonului, a Lupului, a Vulturului şi a Unicornului. Echipele s-au întrecut între ele pe toată perioada taberei, desfăşurată între 17 şi 23 august, dovedindu-şi măiestria, după posibilităţi, într-o multitudine de activităţi pregătite cu grijă de organizatori - paintball, simulare de luptă cu arme „moi", training-uri de supravieţuire, orientare şi autoapărare, jocuri de strategie pe calculator, precum şi ateliere de desen, stencils, teatru, proiecţii de anime-uri (desene animate japoneze), spectacole de light şi glow graffiti şi karaoke.
Este marţi, 18. Emoţiile au trecut de cu seară - cu 24 de ore mai-nainte ne-am cunoscut colegii de dormitoare, coechipierii de squad şi „tartorii" 'ăi mari, care ne-au adunat pe toţi la Valea Budului, lângă Bacău, pentru o lecţie straşnică de viaţă. E dimineaţă devreme, soarele abia dacă se vede printre crengile înverzite ale copacilor şi e cald, foarte cald pentru o oră atât de „matinală" - de fapt, ceasul e trecut de 9:00, dar noi ne-am petrecut seara şi mare parte din noapte socializând unii cu alţii.
Toţi ne facem de lucru prin cantină şi prin afara ei. În faţa sălii de mese, un grup de puşti îşi laudă achiziţiile de anul acesta - unul şi-a luat un PSP slim, altul un hard special pentru jocuri, unul un set de figurine din Dungeon and Dragons, altul a primit de ziua lui câteva booster-e (seturi de cărţi) de Magic The Gathering. În capătul celălalt al taberei, pe terenul de fotbal, se află în plină desfăşurare un meci de LARP (Live Action Role Play), un fel de joc de bătălie cu ciomege, suliţe, săbii, buzdugane şi alte arme confecţionate din spumă poliuretanică şi burete.
Luptele se desfăşoară sub atenta supraveghere a unui arbitru pe care toată lumea îl strigă Mad. Din afară, „spectacolul" pare cam haotic, membrii ambelor echipe implicate în luptă se năpustesc frenetic unii spre alţii, scoţând urlete asurzitoare.
Lipită de uşa cantinei, o fetiţă mignonă şi roşie în obraji se uită fix înspre poarta de intrare în tabără. Unde un Aro verde, de armată, tocmai a oprit şi un cap rotund, cu ochelari de soare pe nas, s-a ivit din spatele volanului. În faţă, dintr-un autoturism de culoare roşie coboară doi militari. Din Aro - alţi doi. Fetiţa cască ochii şi ridică degetul arătător. Imediat, alte priviri aţintesc poarta. Nimeni nu ştie ce se întâmplă. În tăcerea aceea, cei patru militari încearcă să schiţeze un zâmbet. Le reuşeşte, şi atmosfera se mai destinde. Le explicăm rolul lor în tabără, le arătăm programul şi le prezentăm opţiunile - îşi pot susţine prima prezentare după ora 15:00.
Cei patru - locotenentul Bogdan Mîndrilă, plutonierul-major Florin Rusu, plutonierul Laurenţiu Mancaş şi sergentul-major Leonard Furtună - membri ai Batalionului 498 Paraşutişti Smaranda Brăescu din Bacău nu au putut trece cu vederea faptul că în tabără nu există un drapel al României. Oamenii au venit pregătiţi şi au ridicat drapelul ţării pe terenul de sport, unde zgomotoşii luptători de LARP şi-au oprit pentru câteva minute jocul pentru a-i descoase pe militari.
Prima curiozitate - ce armă poartă la brâu locotenentul şi cât de repede poate să o demonteze? Nu, nu este un Beretta, deşi seamănă foarte bine. Este un pistol românesc, da, românesc, fabricat la Cugir. Nimeni nu vrea să depăşească limitele în dialogul cu paraşutiştii, aşa că cei care voiau să afle în cât timp se demontează un Cugir au rămas fără răspuns.
După-amiază, militarii au fost invitaţi să-şi susţină prezentarea „Tehnici de paraşutare" în sala din spatele cantinei. Au fost desfăşurate două paraşute, spre deliciul publicului nu foarte numeros, însă extrem de curios. După aproximativ o oră, participanţii la „curs" nu-şi epuizaseră întrebările, dar cei patru membri ai trupelor speciale nu dădeau semne de oboseală. Răbdători, au răspuns fiecărei solicitări, uneori diplomatic, alteori pe şleau, astfel că toată lumea a fost mulţumită.
Insistenţele noastre ca ofiţerul şi oamenii săi să participe la atelierele de creaţie - desen, stencil, papercraft, light şi glow graffiti - au rămas fără ecou. Dar nu şi atunci când i-am invitat la karaoke, unde sergentul-major Furtună a primit onorurile publicului. Sau la jocul de darts, unde membrilor A-Camp li s-au dat câteva lecţii bune. Când locotenentul Mîndrilă s-a înscris la meciul de paintball, în echipa cenuşiilor, două fete din tabăra adversă s-au retras lângă nişte brusturi uriaşi şi au abandonat armele, iar pe feţele colegilor lor au răsărit ca din senin şiroaie de sudoare.
Cu emoţia dusă la maximum, cele două echipe s-au avântat în pădure şi au dispărut pe după copaci. După mai multe minute a ieşit primul învins. „Cine te-a omorât, mă?", întreabă Noni şi Marius, băieţii care au adus paintball-ul în A-Camp. „Locotenentul, mă. N-am apucat să trag nici o bilă", veni imediat răspunsul. Alte minute bune se scurg încet, în timp ce din pădure nu se aude nimic. Apoi, brusc, o pufnitură şi apare „un rănit" lângă brusturi. „Tot locotenentulĂ". Răspunsul este afirmativ. Meciul se termină într-un final, învingătorii primind aplauzele noastre binemeritate.
Ofiţerul ne aminteşte că a doua zi urmează mult aşteptatul concurs, în care membrii A-Camp trebuie să-şi dovedească abilităţile învăţate în cele două zile petrecute alături de paraşutişti. Premiile oferite de Batalionul 498 din Bacău sunt pe măsură - articole din echipamentul unui paraşutist militar, iar competiţia se anunţă una foarte strânsă. Nimeni nu fuge însă de responsabilităţi, astfel că în ziua concursului s-a înscris aproape toată tabăra.
Au rămas pe-afară doar desenatorii talentaţi, care aveau concursul lor în sala de mese, şi Otaku, adică Bogdan, care trebuia să strângă revistele de bandă desenată japoneză (manga), figurinele, markerele şi creioanele colorate din sala din spatele cantinei. De fapt, nu l-am văzut făcând altceva în restul zilelor. Dimineaţa ducea cutiile în cantină, iar seara le aducea înapoi. Între timp, nu se mişca de-acolo. Pentru că tot el s-a ocupat cu proiecţiile de anime-uri, care au la bază manga.
Acum, la final de tabără, ne despărţim cu greu. Încercăm să facem câteva glume ca să ne mai ridicăm moralul. Ne amintim de seara în care s-a oprit curentul în tabără, în timp ce toţi eram adunaţi în cantină, la karaoke. Zâmbim când ne revin în memorie momentele în care trăgeam unii de alţii dimineaţa ca să prindem micul dejun sau când încercam să ne înţelegem unii cu alţii într-o limbă nedefinită, un fel de englezo-japonezo-română. Zâmbetul persistă când cineva povesteşte cum Alex şi Lumpy, organizatorii principali ai taberei, patrulau noapte de noapte, cu felinare în mâini, de parcă erau scoşi dintr-un film de groază, ca să se asigure că totul era „ok" în A-Camp.
• Valea Budului, Bacău
