Drum prin trei veacuri si trei tari

Agora Rafte are 114 ani si e cea mai batrana femeie din Romania. E e una dintre putinii aromani ramasi in viata dintr-o generatie care a plecat din Grecia cu turmele peste Balcani, s-a refugiat in Cadrilater in 1932 si apoi a venit in Dobrogea in 1940. Aici a suferit si urgia comunismului.

„Nu sunt nepoti bunica. Sunt straini. Au venit sa te vada", ii striga nepotul la ureche. {i batrana se uita straniu, lung, apoi se chirceste din nou, pe marginea patului. „A... Bucaresti."

Boala uitarii

Pe „bunica" o stie toata lumea in Stejaru. Satul mic, dintr-o vale strajuita de culmile arse si goale ale podisului Babadag, e casa multor familii de machedoni care au venit aici inainte de razboi. Agora Rafte e cea mai batrana dintre ei. A implinit lunea trecuta, la 15 martie, 114 ani. {i ar avea multe de povestit din viata ei trecuta prin furiile vremii. Dar nu le mai stie.

„Bunica" nu prea mai stie de ea de vreo doi ani. Cele trei nurori n-o mai lasa pe „baba" singura in gospodarie. Acum catva timp, pe cand avea 110 ani, o mai lasau vara sa dea apa la animale, cat erau ele la ogor. Desi plina de viata si vesela, batrana uita mereu. Ba sa inchida apa, ba sa inchida poarta. Ba pleaca singura de acasa.

„Nici noaptea nu pot sa dorm. Se culca devreme, se trezeste noaptea si canta. Umbla incolo si-ncoace, ca nu poate sa doarma", spune nora cea mijlocie si-si asaza, cu hotarare, basmaua legata in varful capului. Nora cea mare, o femeie mai bruneta si mai uscata, se asaza pe un scaun si isi pune mainile in solduri. „Toata lumea vine sa o vada pe baba. Dar un ajutor nu aduc. Femeia asta are nevoie de ajutor. Cu ce traieste ea?", se plange nora cea mare. Cea mica e mai tacuta. Se uita lung la batrana: „Tare multe a indurat, saraca!".

Batrana tace. Sta cuminte pe patul mic, facut parca, pe masura ei. Asculta, zambeste si mai balangane piciorusele mici din cand in cand. „Bucaresti", repeta batrana. Bunica si-a pierdut mai toate amintirile. Doar din cand in cand ele o mai cauta si asa de navalnice sunt ca Agora povesteste in continuu. {i a povestit candva nepotilor, stranepotilor si stra-stranepotilor toate cele pe care le-a indurat in mai bine de un veac.

Pe pamantul Greciei de odinioara

Drumul a fost destinul Agorei Rafte. A trebuit sa fuga mereu din calea urgiei. Asa povestesc cele trei nurori care o ingrijesc pe „baba". Agora Rafte s-a nascut la Negrita, in Grecia, pe langa Salonic, pe la 1890. Acolo a fugit de turci cat era codana. Toate fetele machedoance fugeau de turci.

Viata nu le-a fost usoara machedonilor acolo. Asa zicea „baba" nepotilor pe cand isi mai amintea de vremurile de odinioara: „Pe machedoni i-a legat Dumnezeu de oi". Ar fi avut si ei tara lor, daca ar mai fi trait Alexandru Machedon, dar asa... Au pribegit.

Pe Agora au maritat-o cu primul barbat pe cand era tanara, „cipana", cu caprele prin Balcani. Facuse nunta de o saptamana, asa cum se face la machedoni. Joi s-au adunat neamurile, vineri au vazut zestrea, sambata iar a fost masa mare, iar duminca s-a cununat cu un baiat brunetel, cu mustacioara si ochi negri. „Asa zicea baba, da’ cine-o mai stie?", zice nepotul.

A purtat atunci tanara mireasa Agora, caciulita rosie, de catifea, cu margele. A avut si fuste de catifea, tot rosie, si „arupe" de argint in par, papuci de lac. Asa purtau toate fetele de machedon la nunta cea mare. Erau mandre si cautate. Ca erau fete putine, erau 10 baieti la o fata. De atunci a fost Agora nevasta.

Spre hotarul de dincolo de munti

Primul barbat a lasat-o vaduva pe la 30 de ani. L-a plans ea ce l-a plans. Dar n-a avut timp sa-l jeleasca prea mult. Avea treaba multa. Trei baieti si trei fete. Trebuia sa-i hraneasca.

Munceau machedonii, mergeau pe munte cu capre si oi, dar grecii veneau noaptea sa le fure agoniseala. Asa ca au fugit cu tot poporul peste Balcani, in Cadrilater. {i-au luat turmele, au trecut muntii, si-au facut case mari si-au adunat averi.

De casa ei, batrana mai povestea nepotilor ca ii era tare draga: ii facuse un brau rosu de jur imprejur. Ca a ei nu era nici una. Dar si bulgarii din Cadrilater, „comitagii", au ars gospodariile aromanilor, le-au pradat si le-au cautat aurul.

Cand a venit in Bulgaria, in 1932, Agora era casatorita a doua oara, cu Arghir Rafte. Cu el era acasa cand bulgarii au venit sa le fure averea, l-au pus pe Arghir cu capul pe prag, aproape sa-l taie si pe ea au legat-o fedeles. Au scapat atunci ca prin urechile acului, ca au auzit vecinii.

Catre Dobrogea

|n 1940, Cadrilaterul s-a facut pamant bulgaresc. Atunci toti machedonii au venit in Caliacra si Dorostur, in Dobrogea. {i s-au asezat in locul bulgarilor care plecasera in Cadrilater. S-au aciuat in cateva sate din Babadag: Razboieni, Ciamurlia de Sus, Stejaru si alte cateva. Nurorile povestesc ca atunci „baba" a venit cu barbatul ei, cu turma si s-au asezat pe locurile de la Stejaru. S-au culcat intre oi. Agora a visat-o in noaptea aceea pe Maica Domnului care-i dadea paine. {i au ramas in locurile acelea, ca semn mai mare ca acesta nu avea de unde sa vina. {i-au crescut alte oi. {i-au insurat toti baietii si au maritat toate fetele.

Agora Rafte a nascut opt copii de toti. Trei fete si trei baieti din prima casatorie: Misa, Dumitru, Iancu, Sultana, Maria si Caterina. Alte doua fete le-a nascut in a doua casatorie, cu Arghir Rafte: Elena si Chirata. Femeia are acum vreo 30 de nepoti, nici ei nu se mai stiu cat de multi, si tot atatia stranepoti.

Al doilea razboi mondial a trecut peste ei, i-a gasit in transee si ascunsi in paduri. |n ’44 au venit bombardamentele. Barbatii s-au dus pe front, la Babadag. Femeile au ramas in sat, cu copiii si cu vitele, cand bombele luau cu totul casele. Dar s-a terminat si au venit altii de care sa se ascunda.

Au spanzurat-o de par

„Asta fimei nu moari di foame. Asa a zis", tresare batrana. Cateodata isi mai aduce aminte franturi de viata. „Asta fimei nu moari di foame" si continua cu o poveste in dialectul aroman. „Acum si-a adus aminte de comunisti. Povesteste cum au venit si i-au luat barbatul si baietii", traduce nora cea mai mare, cu un zambet larg.

Comunistii au venit intr-o noapte sa le ia aurul machedonilor. L-au batut si l-au dus atunci pe Arghir la Constanta. N-a vrut sa le dea aurul.

Era in 1959, dupa colectivizare. {i au batut-o si pe Agora, au spanzurat-o de par intr-un cui, de i s-a rupt parul cu tot cu piele. Nici nu i-a mai crescut par vreodata in varful capului. A ramas asa, insemnata: si pe frunte, si in varful capului.

O nunta ratata

Nici torturata nu le-a spus nimic. Nu le-a spus unde e aurul, dar l-au gasit singuri si-au plecat atunci. Dar s-au intors sa ia animalele. Agora n-a mai ramas decat cu fetele sa le creasca. {i a intrat si ea la colectiv.

Dar necazurile nu s-au terminat. La nunta unei fete au venit de i-au luat si lautarii, si sarmalele. Nu i-au dat voie sa-si marite fata. „Nu se face nici o nunta", au zis. Au facut ei chef la CAP cu lautarii si cu sarmalele.

Nora cea mare, cu broboada legata strasnic pe cap, povesteste cum s-a intors Arghir Rafte de la inchisoare. „Au venit intr-o zi. Eu eram la camp. Era numai baba acasa. Venisera sa mai ia tot ce mai ramasese. {i n-au gasit nimic. {i baba le-a spus: ce vreti sa mai gasiti, ne-ati luat tot, nu vedeti ca murim de foame?" Asa a spus baba ca le-a zis. Cica unuia i-au dat lacrimile. „Asa e. Asa e", a zis el. „Nu stiu ce s-a intamplat atunci. Dar a doua zi socru-meu a venit acasa."

„Are zile"

„Toata viata a muncit", spun nurorile. Vorbesc toate trei deodata. „Toti vin la ea ca are atatia ani, 114. Ia saptamana trecuta a fost ziua ei. Are zile. Mama mea are 80 de ani si e bolnava, nu se poate misca din pat", suspina nora cea mijlocie. „O alta femeie de aici, din vecini, de vreo 70 si ceva de ani, a plecat la camp si nu s-a mai intors acasa. Au gasit-o ratacind, cu mintile pierdute. Baba asta n-a fost niciodata bolnava. N-am dus-o niciodata la spital. N-are nimic. E sanatoasa. Nu stiu cu ce traieste. O tine Dumnezeu. Mai tine si post. Toata ziua numai cafea si pita. Atat mananca ea. E ortodoxa. Daca are zile… are zile."

Familia iese la poarta sa petreaca musafirii de la „Bucaresti". Cele trei nurori se ridica de pe scaune, isi asaza capoatele lungi, inflorate, o cheama si pe nepoata si merg pana la poarta, sa petreaca oaspetii.

Batrana mica se ridica si ea de pe pat. Zambetul i-a pierit. |i pleaca musafirii si iese si ea sa-i petreaca. Macar pana la usa casei. Se opreste pe covorasul asternut pe prispa mica, ca si cum i-ar fi interzis sa mai faca un pas. |si impreuneaza mainile si tace.

|si inclina capul si se uita lung dupa oamenii care au fost sa o vada. Acolo e casa ei. N-o s-o mai paraseasca. (ANA MARIA LUCA)

„Au venit intr-o zi. Eu eram la camp. Era numai baba acasa. Venisera sa mai ia tot ce mai ramasese. {i n-au gasit nimic. {i baba le-a spus: «Ce vreti sa mai gasiti, ne-ati luat tot, nu vedeti ca murim de foame?». Nu stiu ce s-a intamplat atunci. Dar a doua zi socru-meu a venit acasa", nora cea mare.

„O alta femeie de aici, din vecini, de vreo 70 si ceva de ani, a plecat la camp si nu s-a mai intors acasa. Au gasit-o ratacind, cu mintile pierdute. Baba asta n-a fost niciodata bolnava. N-am dus-o niciodata la spital. N-are nimic. E sanatoasa. Nu stiu cu ce traieste. O tine Dumnezeu", nora cea mijlocie.

Secretul vietii?

Dintotdeauna, Agora a fost femeie credincioasa. Toate posturile le-a tinut in intregime, spun nurorile. Chiar si acum. Nici boala uitarii nu i-a putut sterge credinta din suflet. Bea dimineata o cafea. |n rest a mancat si a baut ca toata lumea, ce a avut. Nu prea multe carnuri. Mai multa pita cu „brandza" de oaie si praz coapta in cuptor. Femeile coceau vara in cuptor pita subtire umpluta cu branza.

Povestea crucii

Semnul tatuat pe fruntea Agorei Rafte nu este o urmare a vreunui de descantec care sa o fereasca de spirite rele. Toate fetele machedoance aveau tatuate de pe la 12 ani crucea pe frunte. Dusmanii lor nu erau duhurile. Ci oamenii rai si uitarea.

Aromanii au tinut sa-si afirme crestinismul in timpul ocupatiei turcesti. Turcii aveau obiceiul de a rapi copiii, si mai ales fetele. Rapeau frumoasele „cipane" si le inchideau in harem. Semnul crestin, de nesters, daca nu ii alunga pe turci, cel putin ii reamintea femeii peste ani ca a avut parinti crestini si ca poporul ei e pierdut in munti, cu oile.

„Fugeau turcii de fetele crestine, stiau ca nu trebuie sa se agate de ele", spune baba Joita, o machedoanca de 100 de ani fara cateva luni, tot din Stejaru. Astazi, fetele de machedon nu-si mai fac tatuajul. Nu mai trebuie sa-si dovedeasca religia. Crucea avea un sens doar intr-un trecut indepartat.

CV

Agora Rafte

Data nasterii: 15 martie 1890

Locul nasterii: Negrita, Grecia 114ani

Agora Rafte s-a nascut in vremea cand Macedonia era pamant grecesc, in martie 1890, dintr-o familie de aromani. A crescut la Negrita, in Grecia, si pe crestele Balcanilor, cu turmele. Pe cand mintea nu-i ratacea, batrana mai povestea despre coastele dealurilor si stancile golase ale muntilor. Uneori mai canta si acum cantecele din copilarie. Le canta odinioara cand mana turmele. A plecat cu familia de pe teritoriul Greciei si s-a stabilit in satul Rahman Siclar in Cadrilater, unde a stat pana in 1940, cand bulgarii i-au alungat pe aromani. Dupa o scurta perioada petrecuta in satul Manasia, in Ialomita, s-a stabilit cu al doilea ei barbat, Argir Rafte, in satul Stejarul din judetul Tulcea. |n 1953 a intrat la colectiv, ca toti locuitorii satului. |n 1959, sotul ei a fost arestat, iar femeia a fost torturata de comunisti. I-au confiscat toata averea. Arghir Rafte s-a intors din inchisoare in 1964. Batrana e vaduva de 32 de ani.

Transhumanta aromanilor

|n Muntii Pindului, in sate din piatra, mai poate fi gasit si azi un popor de ciobani. Un popor care se trage din colonistii romani de pe Valea Dunarii. Aromanii, vlahii sau machedonii, cum isi spun ei, vorbesc o limba asemanatoare cu latina provinciala de odinioara. O limba pe care o pot intelege si romanii.

Machedonii au fost de-a lungul istoriei ciobani, crescatori de animale care si-au urmat cirezile si turmele din pasune in pasune. Barbatii purtau odata camasi de panza tesuta in casa, iar femeile, rochii de catifea, cu mansete taiate de la umar, hainute pana in talie, brodate, si sorturi. Sunt specialisti in prepararea laptelui: lapte acru (tsalafouti) si toate felurile de branza. Carne mananca doar atunci cand animalul trebuie sacrificat neaparat sau la ocazii speciale, precum nuntile. Femeile sunt specialiste in placinte cu branza. La zilele festive se taie de obicei miei si oi si se frig. Femeile din Dobrogea au invatat sa faca si sarmale.

Cine sunt vlahii?

Istoricii scriu ca in timpuri stravechi machedonii erau mult mai numerosi. Traiau in mare parte in Macedonia de astazi. |n secolul al XII-lea s-au stabilit in imperiul bulgaro-vlah in Thessaly, a carei independenta a supravietuit pana la venirea turcilor.

Etimologii spun ca „vlahi" sunt toate populatiile de origine latina, precum romanii. Vlahii au aparut in documente in Dalmatia inca de la 1181. |n Istria, prima atestare documentara este a asezarii „Buie", in 1449, si in aceeasi perioada, in Analele Senatului Venetian. Venetienii incurajau asezarile vlahilor in coloniile lor din Dalmatia, numite atunci „Morlahia". Depopularea Istriei din cauza invaziilor si ciumei in 1427 si 1466 a incurajat venirea vlahilor sau „molahilor" aici. Dar locurile in care ei au ramas in majoritate sunt cele din Macedonia de astazi.

Drumul catre acasa

Cartile de istorie pomenesc de machedonii care au plecat din Grecia, au trecut Balcanii si s-au asezat in Dobrogea si Cadrilater prin 1923-1926. {i-au adus turmele si s-au alaturat ciobanilor romani. Unii au venit cu mult inainte de 1923, chiar la 1903-1904. Au fugit de „anadartes" greci care le furau noaptea oile din strunga.

Anul 1940 a fost pentru romanii si aromanii din Silistra, un an al marilor deziluzii si al disperarii. Dupa Tratatul de la Viena din septembrie, toti cei aflati in Cadrilater au simtit ca nu mai sunt sub protectia statului roman. Numirea generalului Gheorghe Argesanu ca aparator a frontului din Dobrogea le-a dat curaj. „Am fugitu in Romania", spune Joita Tasente, o aromanca batrana din Stejaru. „Ei rumani si noi rumani." „Am lasat totu’ si am plecat." Bulgarii care au plecat din Dobrogea spre Cadrilater in 1940 au gasit casele frumoase ale machedonilor, cu braie rosii. Au gasit recoltele neculese. „Am lasatu totul: 20 de hectare di porumb necules", povesteste batrana de 99 de ani. „Am stat la Ivanesti, in Ialomita, 3 luni. Apoi ne-au adus aici la Ciamurlia, la pamantu’ ala bun. Eh... Bun, rau asta este!", ofteaza batrana. Fericirea n-a durat mult. Au venit comunistii si le-au luat vitele si oile si toata agoniseala.

CONTINUARE: "Eu sunt Tanase Tanase. Am 109 ani, nu 108