Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Robert Scheffer, secretarul particular al Reginei Elisabeta în perioada 1886-1891, nota în jurnalul său că "româncele răspândesc parfumuri puternice şi arborează toalete de o eleganţă exagerată". Ai zice că nimic nu s-a schimbat, totuşi, s-au dus plăcutele vremuri când Regina Maria simţea o neasemănată plăcere să se gătească "cu toate podoabele mele cele mai frumoase. Aveam rochii în toate culorile curcubeului".
Robert Scheffer, secretarul particular al Reginei Elisabeta în perioada 1886-1891, nota în jurnalul său că "româncele răspândesc parfumuri puternice şi arborează toalete de o eleganţă exagerată". Ai zice că nimic nu s-a schimbat, totuşi, s-au dus plăcutele vremuri când Regina Maria simţea o neasemănată plăcere să se gătească "cu toate podoabele mele cele mai frumoase. Aveam rochii în toate culorile curcubeului". Frumoase femei ale României de altădată. Fotografii vremii – din atelierele de lux din Bucureşti, Cernăuţi sau Viena, erau încântaţi să surprindă pe peliculă româncele, devenite ulterior modele de cărţi poştale sau portrete pe prima pagină a Realităţii Ilustrate sau a Ilustraţiunii Române. Astăzi, unele dintre aceste chipuri nu se mai află decât în colecţii, altele s-au transformat în scrum, iar câteva şi-au ascuns candoarea (devenită cam raritate în prezent) printre rânduri meşteşugit scrise.
POVESTE. Ilustraţiunea Română din 3 februarie 1937 relata povestea, cităm "unei duduci «celebre» din mahalaua Stelea". Povestea era de la începutul secolului al XIX-lea, "când simpatia pentru teatru pătrunsese cu vremea până în cele mai depărtate mahalale". Astfel, în mahalaua bucureşteană Stelea, "pasiunea pentru teatru avea să producă în casa popei Mihail Lungu o adevărată tragedie". În acea mahala, popa Lungu era socotit ca fruntaş, a cărui activitate misionară izbutise să trezească sufletele creştineşti ale mahalagiilor săi. Popa era de multă vreme văduv şi crescuse cu grijă deosebită pe unica fată ce o avea, pe frumoasa Smărăndiţa. Spera, cu zestrea frumuşică ce o adunase, să o mărite cel puţin cu un protopop. Dar… fata gândea probabil altfel. Pasiunea ei era teatrul. Văzuse "Amorul doctor", tradusă de Emil Florescu, sau "Amopna Doktop", cum anunţa afişul de la 7 decembrie 1834. Şi… "Şi în distribuţia piesei remarcase un elev al Societăţii Filarmonice, un tânăr italian de toată frumuseţea, care-i căzuse drag. De câte ori zărea numele lui pe afiş, Smărăndiţa Lungu se ducea la teatru fără ca tatăl ei să ştie ceva despre această pasiune a fiicei sale", notează Ilustraţiunea. În cele din urmă, frumosul italian, al cărui nume era Giuseppe Freschi, îşi cunoscu adoratoarea, care avea curajul să-i trimită scrisorele înflăcărate în fiecare seară. Într-o noapte, când tatăl ei dormea greu, Smărăndiţa îşi adună într-o bocceluţă micul ei bagaj şi dispăru. Fuga fetei din mahalaua Stelea cu un "comedian" provocă un asemenea scandal, "încât a fost pe aproape să nu se mai permită străinilor să joace în ţară. Boerii erau însă prea mari amatori de teatru ca să accepte asemenea măsură, pentru o mică fată de popă, amorezată".
În Italia, unde fugiseră, Freschi se sătură repede de iubita lui şi o părăsi. Singură în ţară străină, Smărăndiţa nu se descurajă. Auzind că la Paris va putea învăţa arta dramatică, pleacă spre Oraşul-Lumină. "Aici a devenit Esmeralda de Repay, faimoasa actriţă de comedie dela mijlocul secolului trecut. Fata popei Lungu a murit la 1863, la Paris, în plin success. A fost răpusă de o boală de inimă. Mormântul ei se află şi azi la «Pere Lachaise» şi are un epitaf făcut de Dumas, iar sub numele ei de împrumut, între paranteze, e săpat pe marmură cu litere de aur «Smaranda Lungu»", încheie Ilustraţiunea inedita povestire.
EPISTOLE. Domnişoara Madeleine B., redactor, adresa cititorilor Realităţii Ilustrate, în 1932, următoarea întrebare: "Cum vrea femeea să fie cucerită?...". Şi continua tot ea, pe un ton caracterizat de drăgălăşenia altor vremuri: "Încercăm pe această cale să culegem printre cititoarele noastre mărturisirile preferinţelor lor în felul cum ar voi să fie cucerite. Altfel se «curtează» o femee pe nisipul moale în costumul ispititor de baie, altfel se comportă bărbatul faţă de ea în salonul populat, la ceaiurile-bridge. Un singur fapt rămâne identic, oricare ar fi locul şi împrejurarea: femeea vrea să fie cucerită; cucerită cu răbdare, cu dovezi de abnegaţie şi de prietenie şi câştigată la momentul potrivit. Femeea preţueşte sentimental bărbatului după nebuniile ce este în stare să le săvârşească pentru dânsa. Totuşi, bărbaţii cu înclinaţii patologice au cele mai mari şanse de reuşită. Femeea se apropie de aceştia cu tot sufletul, în dorinţa de-a adduce îndreptare şi fericire în viaţa unor nenorociţi. Căci dăruirea este suprema putere a femeei care-şi cheltueşte pe această cale surplusul de sentimente. Dezchizând această anchetă apelăm la cititoarele noastre. Fiecare va găsi în viaţa ei câte un episod edificator, o întâmplare deosebită, ce merită a fi vestită. Publicăm orice răspunsuri, fie şi semnate cu un pseudonim, care să nu depăşească treizeci de rânduri".
Un răspuns, peste timp, pentru domnişoara Madeleine: "Dragă domnişoară Madeleine, de atunci şi până acum nu s-a schimbat mare lucru. Doar că duducile de altădată s-au cam cuconit, iar domnii, domnii… S-ar umple treizeci de rânduri".
"Există un tip al frumuseţii desăvârşite?", se întreba Realitatea Ilustrată în 1933, titrând sub această fotografie, publicată pe prima pagină, cu litere mari: "Caravana tinereţii în drum spre fericirea visată"
