Nea Mărin: "Tatăl meu venea cu noi la colindat să ne păzească de câini"

Acum, în ajun de Crăciun, citiți un interviu interesant cu îndrăgitul Nea Mărin, gazda emisiunii – „Poftiți la muncă”, de la Antena 1. Cum erau sărbătorile, în copilăria sa, cum era la colindat, dar și cu m își petrece acum Crăciunul și ce pune pe masă! Are sau nu superstiții?

1. Cum erau Sărbătorile, în copilărie?

Frumoase de tot! Am momente cand ma întorc cu gândul în copilărie, la sărbătorile de la sat. Când pregătea toată lumea mâncăruri tradiționale și peste tot mirosea așa frumos... Am mers cu Plugușorul, am colindat, am călărit calul la Plugușor, țineam toate tradițiile. De dinainte de Crăciun și până după Sfântul Ion noi, copiii, eram unul pe la altul într-o plimbare continuă.

2. O întâmplare de pe vremea când mergeai la colindat.

În Ajun de Crăciun, în seara de 24 – ne adunam trei, patru băieți la unul dintre noi și acolo mâncam, dormeam. Tatăl meu venea dimineața cu noi la colindat să ne păzească de câini și întotdeauna ceream și colindam și pentru el, care ne însoțea.

3. Unde vei petrece Crăciunul și Revelionul?

De Crăciun voi fi cu familia mea, acasă, cu soția, fiicele, ginerii, cumnații, nepoții… Revelionul îl petrecem la Colibița, exact acolo unde am filmat o ediție ”Poftiți la muncă” și apoi mergem în Maramureș.

4. Ce vei pregăti pentru masa de Crăciun?

Într-adevăr, eu mă ocup de pregătiri, nu de gătit. O mai ajut pe soția mea dacă are nevoie în bucătărie, să îi tai legume, să tranșez carnea. Dar ea se ocupă cu mâncărurile tradiționale. Și o sa avem de toate, de la sarmale la prăjituri.

5. Ce superstiții ai pentru Crăciun și pentru noaptea de Revelion?

Nu am nicio superstiție de sărbători, însă până acum 8 ani am avut două superstiții, în general, de care mi-a fost foarte greu să mă debarasez. Nu știu cum am crescut noi la sat auzind că dacă vezi un popă, nu îți merge bine. Dacă vedeai și mai mulți, cu atât mai rău. Așa că dacă mi se întâmpla asta mă întorceam din drum. Și cel mai grav a fost în 1984 când mă mutasem în alt cartier de unde stăteam (venisem în București deja) și am aflat de la o vecină că murise bunicul meu. În ziua aceea văzusem vreo 4-5 popi. Deja, după momentul acela intram în panică numai cum îi zăream….

Și la fel și cu pisicile, nu contează ce culoare erau sau cum erau, mă întoarceam, mergeam înapoi, scuipam, un întreg ritual. Însă profesorul meu m-a ajutat foarte mult și, dacă vă vine să credeți, acum nu mai am nicio problemă.