x close

Ştefan Mitroi:  Realitatea, oricât de grozavă ar fi, nu poate atinge niciodată frumusețea visului

0
Autor: Oana Portase 02 Apr 2018 - 14:30
Ştefan Mitroi:  Realitatea, oricât de grozavă ar fi, nu poate atinge niciodată frumusețea visului Victor Stroe
Vezi galeria foto


Atunci când era mereu duminică” este cartea care ne poartă prin sufletul de copil al marelui autor. Este o carte greu de prezentat în cuvinte pentru că îţi pătrunde rapid în simţuri şi îşi găseşte un loc cald în fiinţa noastră. „Atunci când era mereu duminică” este despre naivitatea copilăriei, despre puritate, despre dorinţele mari, despre drumurile de la ţară şi despre stelele de pe cer. Ştefan Mitroi reuşeşte să ne deschidă sufletele, aşa cum puţini autori ştiu să o facă.

 

Cum era atunci când era mereu duminică?

Câteodată, era luni. Alteori, marți, miercuri, joi, vineri, sâmbătă sau chiar duminică. Duminica aia ce era tot timpul se întâmpla într-un altfel de calendar decât cel de pe perete. Ținea de cum arăta lumea atunci. Vorbesc de lumea din jurul sufletului meu de copil. O lume cu anotimpuri, nu ca acum, o lume în care celor mici li se dădea voie să se joace cu zăpada, și ei chiar se jucau, îndeosebi de-a oamenii mari, oamenii mari de zăpadă, și să urce în sănii trase de cai, iar clopoțeii de la gâtul cailor să râdă, ca în poeziile lui Esenin, fără oprire, și tot fără oprire să fie și zbârnâitul pe derdeluș. Când venea primăvara, puteai să te sui într-un pom înflorit și să devii copilul acelui pom, copil din flori, cum ar veni, și să te lași purtat de miresmele lui pe deasupra pământului, având voie să visezi orice, să treci dintr-un vis în altul până seara târziu. Ai fi rămas pentru tot restul vieții acolo, dar tocmai te chema bunica la masă, și tocmai se umplea cerul de stele, și tocmai sosea Carul Mare să te ducă acasă, lungit pe un polog de trifoi proaspăt cosit.

 

Iar vara, of, Doamne, vara era mai duminică decât în anotimpurile celelalte. Mai ales atunci când era luni. Și mai ales atunci când era marțimiercurijoivinerisâmbătă, ca să nu mai zic de ziua de duminică. Venea în zori cântecul unui cocoș la geam și-ți spunea că urmează să se crape de ziuă. Cădea o ploaie de cântece de cocoși peste satul nostru adormit. Îi auzeam în fiecare zi răpăitul și vedeam o puzderie de creste roșii fulgerând în dreptul ferestrei. După care se umplea pământul de lumină.

 

Toamna, duminica mirosea a struguri. Cam pe la începutul lunii noiembrie te lua amețeala dacă miroseai prea mult.

 

Atunci când era mereu duminică, era o lume în care, spre deosebire de lumea de acum, toți copiii aveau părinți, iar unul dintre copii eram eu.

 

De ce vă este cel mai dor din copilărie?

De serile în care îmi scotea mama ghimpii din picioare. Cu acul mi-i scotea. D-asta și cred că port și astăzi cu mine, peste tot, drumurile pe care le-am străbătut în copilărie. Mi le-a cusut mama de tălpi. Doar că în loc de ață punea în ac raze de lună. Ca să nu se descoasă niciodată. Și să mi se pară că pășesc de-a dreptul pe cer când o să mă gândesc mai târziu la serile alea.

 

 

 

Vă e frică de bătrâneţe?

Bătrânețea este cea mai frumoasă dintre vârste! Păcat că este dată pe mâna unor oameni neputincioși! Să nu fi fost așa, zău că nu mi-ar fi fost frică. Prin urmare, îmi este. Chiar de două ori îmi este. O dată, de bătrânețe în sine. Încă o dată, de faptul c-o să fiu, dacă apuc, un bătrân din România.

 

Poate că puţini ştiu acest lucru despre dumneavoastră, dar înainte să fiţi jurnalist, înainte să fiţi scriitor, aţi fost procuror. Ce a însemnat acea perioadă pentru dumneavoastră şi de ce aţi renunţat?

O să vă dezamăgesc, dar perioada aceea n-a însemnat mare lucru în viața mea. Doar niște dimineți în care mă trezeam cu noaptea în cap, ca să prind RATA de Alexandria, căci locuiam cu părinții, în satul natal, aflat la o distanță de 15 kilometri, spre București, și niște după-amieze toride, în care ieșeam cu colegii la un șpriț, care se făceau două șprițuri sau mai multe, până la șapte, șapte seara, vreau să spun, când luam iarăși RATA, înapoi. După o lună am renunțat. Asta a fost toată activitatea mea în procuratură. De ce am renunțat? Pentru că ai mei puseseră la naștere în mine un suflet care nu se potrivea cu această profesie. Dar am avut grijă să-i pedepsesc pentru asta, ei suferind cel mai mult după această despărțire. Tata n-a vorbit cu mine o jumătate de an. Am încercat să-l suplinesc, vorbind eu cu mine mai mult. Am făcut bine ce-am făcut? Merg oare pe drumul cel bun? N-am apucat-o cumva într-o direcție greșită? Credeți-mă, încă îmi mai pun aceste întrebări. Doar că atunci când o să găsesc răspunsul, dacă se va întâmpla asta vreodată, tatăl meu n-o să-l mai poată afla, din păcate.

 

Vă trageţi dintr-un sat din Teleorman, un judeţ mult hulit în zilele acestea. Vă doare ce se spune în zilele acestea despre Teleorman? Ce se spune este adevărat?

Dacă ați putea să-i întrebați același lucru pe Marin Preda, Zaharia Stancu, Gala Galaction, Miron Radu Paraschivescu, sau pe consăteanul meu Constantin Noica, ați primi, n-am nicio îndoială, un răspuns mai convingător decât al meu, așa cum durerea mea, fiind, spre deosebire de ei, a unui teleormănean încă în viață, este mai convingătoare decât a lor.

S-au petrecut, din câte am aflat, lucruri greu de crezut. Anul trecut, de exemplu, un ansamblu de copii din Teleorman a fost huiduit pe scena unui festival din București de niște nemernici din public. Pentru că erau din Teleorman, nu din alt motiv. Vă puteți închipui unde s-a ajuns?! Și unde se va ajunge dacă românii cu capul pe umeri și cu inima în locul unde trebuie nu-i vor lămuri pe astfel de ticăloși că teleormănenii nu sunt mai puțini români decât ei și că în marea, imensa lor majoritate, nu fac parte nici din Parlament, nici din Guvern.  Copiii respectivi, nici atât! Cad zi de zi în genunchi în fața durerii amintite, rugând-o să tacă. Dar și când o începe să vorbească!

 

Aţi fost un băiat simplu dintr-un sat din Teleorman. Un băiat cu o mamă care nu ştia carte şi un tată care a făcut doar patru ani de şcoală. Cum s-a născut dorinţa de a deveni scriitor? Cum a fost drumul către lumea scriitorilor?

Nu am fost, sunt un băiat simplu din Teleorman. Doar că unul aproape bătrân, care locuiește, nici el nu-și dă prea bine seama de ce, în București. Încă îmi mai doresc să fiu scriitor. Se ține în permanență după mine această dorință. Ca să mă exprim cu vorbele unei reclame de la televizor, călătoria continuă. Nu știu până când. Nu știu până unde.

 

Aveţi regrete care vă bântuie? Ce aţi schimba dacă v-aţi întoarce în timp?

Regret visele ce-au devenit realitate. Le stătea parcă mai bine ca vise. Și-mi stătea parcă și mie mai bine visând. Asta aș schimba, dacă m-aș putea întoarce în timp. Realitatea, oricât de grozavă ar fi, nu poate atinge niciodată frumusețea visului. Să visezi să devii scriitor e de mii de ori mai frumos decât să fii scriitor. Să visezi că atingi cerul cu mâna e mai fascinant decât atunci când ajungi să îl atingi. Totul e să visezi lucrul acesta tot timpul. Să nu te oprești nicio clipă din visat. Mai cu seamă atunci când stai cu ochii deschiși. Asta este, de altfel, singura treabă pe care o ai de făcut atunci când e mereu duminică. Cu părinții e un pic mai greu. Poate că eu m-aș putea întoarce în timp. Mă tem însă că pe ei n-o să-i mai pot aduce înapoi. 

 

Dar fericit sunteţi? Există fericirea sau fugim după basme?

Păi abia ce vă spusei despre neputința de a fi fericit. Nu cred în ținerea fericirii pe loc. Ea trece prin viața omului asemenea unui fulger. Te pomenești dintr-odată scăldat într-o mare lumină, însă pe dinăuntru. Fulgeră o lumină dumnezeiască prin tine. Simți cum ți se îmbracă în ea bătăile inimii, câteva numai, pentru că i se stinge repede strălucirea. Până și în gânduri îți ajunge lumina acesta, care te părăsește înainte de a înțelege de unde a venit și de ce. 

Mie îmi este mai la îndemână bucuria. Tânjesc în permanență după ea. Pot spune că stările de bucurie sunt singurele lucruri de pe lume care mă fac...fericit! Asta ca să admit totuși că există fericire. Nici nu vă închipuiți ce puțin îi trebuie sufletului meu ca să se lase copleșit de bucurie. O seară de vară în care se aude toaca unei mănăstiri bătând, un pahar de vin roșu băut în curtea casei unde m-am născut, cu luna și stelele multe ale cerului ținându-mă de vorbă, chipul unei femei simple de la țară ale cărei mâini sunt la fel de frumoase ca mâinile mamei, un vis în care îmi apare mama, un drum prin câmpie cu picioarele desculțe, clopotul bisericii din sat vestind o sărbătoare, un om de zăpadă chemând copiii la joacă, o pâine abia scoasă din cuptor frântă în două, doi oameni îmbrățișându-se, pomi înflorind, o sperietoare de ciori în marginea unui lan de floarea soarelui, soarele răsărind-toate acestea sunt doar o parte, o mică parte din marile bucurii după care aleargă sufletul meu. Și alerg și eu odată cu el. Iar basm mai adevărat ca acesta nu poate exista pe lume!

 

Cum a fost trecerea prin politică? Aţi fost alături de Ion Iliescu, de Emil Constantinescu.

Exact ca trecerea zilnică pe stradă. Am fost alături de cei doi în calitate de ziarist, unul dintre  ziariștii ce i-au însoțit în călătoriile în străinătate. În câteva dintre acestea. Frica de avion a făcut să fiu lipsit de lăcomie în această privință. Pe Iliescu, spre regretul meu de mai târziu, chiar l-am simpatizat. Mi-a trecut, însă. Cum mi-a trecut simpatia cam față de tot ce înseamnă clasă politică în ziua de azi.

 

Care este din punctul dumneavoastră de vedere cea mai mare problemă cu care se confruntă societatea românească?

Faptul că oamenii se simt abandonați de instituții. În afară de SRI, nu-i mai ascultă aproape nimeni. Se desfășoară, cu noi toți înăuntrul lui, spectacolul unei cumplite singurătăți colective!

 

Se spune pe la televizor că trăim vremuri grele. Chiar sunt vremuri grele?

Da, sunt vremuri grele, la scara întregii omeniri, pentru că, după cum merg lucrurile, ne îndreptăm spre un nou război mondial. Se pare că mai marii lumii și-au pierdut mințile. Poate că vor apărea la timp niște doctori din cer și-i vor pune în cămașă de forță. Spre binele tuturor oamenilor de pe pământ. Dar mai cu seamă al taților de băieți, așa cum sunt eu, care am doi, aflați la vârsta la care ambii mei bunici plecau la război.

 

V-aţi gândit vreodată să plecaţi din România? Ce vă place la ţara noastră?

Glumiți! Nu pot. Și-mi pare câteodată rău că nu pot. În orice altă țară aș pleca, și oricât de bine aș duce-o acolo, mi se face dor de locurile astea, dovadă că sunt cu adevărat făcut din pământul de aici. Poate că un pic și din cerul de deasupra capului. Nu știu precis în care dintre ele o să fiu îngropat. Rămâne să spun în care la momentul potrivit. Cu condiția să fiu întrebat.

 

Vin din urmă generaţii care se bucură din plin de tehnologie. Oare asta să fie cauza pentru care oamenii nu mai citesc? Generalizez, dar statisticile ne arată că România nu stă prea bine la acest capitol. Paradoxul este că la sate cei mici nu se bucură de tehnologie, dar nici de cărţi nu prea au parte.

Să fie Spania, sau Franța, sau Portugalia, țări mai sărace în tehnologie decât România? În toate aceste țări se citește mai mult decât la noi, ca și în Bulgaria, care ne depășește de patru ori la acest capitol. Are adică de patru ori mai mulți cititori de carte față de țara noastră. Răspunsul trebuie căutat în anii de școală, iar școala nu trebuie căutată doar în clădirile cu această siglă pe frontispiciu, ci peste tot, începând cu familia în care crește copilul și terminând cu televizorul la care se uită împreună cu părinții.

 

Ce cărţi citeşte scriitorul Ştefan Mitroi?

În general, clasici. Ei sunt cei mai promițători scriitori tineri ai zilelor noastre. Ceea ce nu înseamnă că nu citesc și autori tineri, nădăjduind să găsesc printre ei pe câțiva dintre clasicii de mâine.

 

Ce sfat aveţi pentru românul obişnuit? Şi pentru tineri.

Să creadă mai mult în puterea dragostei. Puterea urii am văzut cu toții unde ne-a dus.

 

Bătrânețea este cea mai frumoasă dintre vârste! Păcat că este dată pe mâna unor oameni neputincioși! Să nu fi fost așa, zău că nu mi-ar fi fost frică. Prin urmare, îmi este. Chiar de două ori îmi este. O dată, de bătrânețe în sine. Încă o dată, de faptul c-o să fiu, dacă apuc, un bătrân din România.

 

Lucraţi la vreo carte acum? Cu ce o să ne mai bucuraţi?

Sunt foarte egoist. Mă bucur întâi pe mine, bătând zi de zi câmpii pe coala albă de hârtie.

Mai devreme sau mai târziu, o să iasă poate o carte nouă din asta. Dacă ea va fi în stare să-i bucure și pe alții, rămâne de văzut. De citit, mai bine zis.

 

Citeşte mai multe despre:   Stefan Mitroi

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

DNA face, pe şest, acte de urmărire penală în dosarul EADS

DNA face, pe şest, acte de urmărire penală în dosarul EADS
Galerie Foto Direcţia Naţională Anticorupţie pregăteşte, în subterane, o nouă lovitură de imagine menită, probabil, să estompeze efectul scandalurilor fără precedent în centrul cărora se află şefa instituţiei....

Ce miniştri ai Transporturilor aveau dosare la DNA în perioada şpăgilor vizate în dosarul lui Vlădescu

Ce miniştri ai Transporturilor aveau dosare la DNA în perioada şpăgilor vizate în dosarul lui Vlădescu
DNA a ieşit la atac, după decizia lui Klaus Iohannis de a nu o revoca din funcţie pe Laura Kovesi, cu un dosar de corupţie ce priveşte fapte petrecute începând cu 13 ani în urmă. Acţiunea procurorilor vizează...

Igor Bergler: Jumătate din populaţia României este analfabetă

Igor Bergler: Jumătate din populaţia României este analfabetă
Igor Bergler este cel mai vândut autor român de după Revoluţie. Prima sa carte, „Bibila pierdută”, a depăşit 130.000 de exemplare, iar noua sa carte, Testamentul lui Abraham, ar putea doborî acest record. Aut...

Țara pârtiilor de schi pe care nu poţi schia

Țara pârtiilor de schi pe care nu poţi schia
Galerie Foto O pârtie pentru care s-au cheltuit din bani publici 4 milioane de euro a stat mai mult închisă anul acesta pentru că nu a nins. Deși pe fondul încălzirii globale la nivel mondial pârtiile construite sub 1000 de...

Avizele CSM, folosite de Cotroceni în funcţie de “oportunitatea politică”

Avizele CSM, folosite de Cotroceni în funcţie de “oportunitatea politică”
Galerie Foto Klaus Iohannis susţine, în motivarea deciziei de a nu da curs propunerii formulate de ministrul Justiţiei, de revocare din funcţia de şef al DNA a Laurei Codruţa Kovesi, că a ţinut cont de avizul negativ dat de S...

1,2 milioane de lei, consultanţa pentru exproprierile de pe traseul A3

1,2 milioane de lei, consultanţa pentru exproprierile de pe traseul A3
Peste 1.400 de imobile din Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Prahova urmează să fie expropriate, în vederea finalizării unor lucrări de construcţie de drumuri aflate pe coridorul Autostrăzii...

Apendicita – criză reală sau falsă

Apendicita – criză reală sau falsă
Diagnosticul în apendicită şi operaţia nu sunt chiar o bagatelă. Apendicele migrează uneori şi e necesar timp pentru a-l găsi. Profesor doctor Mircea Beuran explică, pentru cititorii Jurnalul, care sunt...

Dosarul Libarom: Povestea documentelor sechestrate de 5 ani de DNA

Dosarul Libarom: Povestea documentelor sechestrate de 5 ani de DNA
Galerie Foto Direcţia Naţională Anticorupţie refuză să permită unei firme aflate în insolvenţă, şi pentru care o instanţă de judecată a decis să îşi recupereze creanţele, să intre în posesia documentelor necesare...

Magnatul Popoviciu, refugiat la Londra, amenințat de fosta soție cu executarea silită în România

Magnatul Popoviciu, refugiat la Londra, amenințat de fosta soție cu executarea silită în România
Galerie Foto Până în urmă cu doar câțiva ani, averile deținute de trei celebri magnați din România însumau peste trei miliarde de euro. Este vorba despre averile controlate de Dinu Patriciu, Dan Grigore Adamescu și Puiu...

Cum construiesc românii prosperitatea din Bulgaria

Cum construiesc românii prosperitatea din Bulgaria
Galerie Foto Cea mai mare stațiune de schi din sud-estul Europei a fost construită cu bani românești. Numai că nu e la noi, e la bulgari. Vecinii noștri au profitat de dezastrul național din turismul nostru şi i-au...

Augustin Lazăr a clasificat achizițiile de tehnică specială, contrar Legii informațiilor clasificate

Augustin Lazăr a clasificat achizițiile de tehnică specială, contrar Legii informațiilor clasificate
Galerie Foto Direcția Națională Anticorupție s-a “conformat” voluntar ordinului emis, la începtul acestui an, de către procurorul general al României, Augustin Lazăr, și a secretizat caietele de sarcini în cadrul...

După mesele grele de Paşte trebuie să se revină imediat la dieta obişnuită

După mesele grele de Paşte trebuie să se revină imediat la dieta obişnuită
Obiceiul fermecător al românilor de a întinde o masă cu bunătăţi în toate ocaziile are pe podium ospăţul de Paşte. Pe masă te invită carnea grasă, maionezele, torturile, cozonacul,...

VIDEO Povestea românului care a refuzat să se însoare cu fata lui Stalin

VIDEO Povestea românului care a refuzat să se însoare cu fata lui Stalin
Galerie Foto Şi-a făcut studiile la Moscova la începuturile anilor '50 la Universitatea Lomonosov, unde trăieşte o poveste de dragoste cu Svetlana, fata dictatorului Stalin. A fost prieten cu Mihail Gorbaciov şi un...

DNA achiziționează o nouă aparatură de filaj de peste 900.000 de euro

DNA achiziționează o nouă aparatură de filaj de peste 900.000 de euro
Galerie Foto Aflată în mijlocul unor scandaluri fără precedent, legate de modul în care instrumentează unele dosare penale, cum administrează probe și cum inventează martori, pe de o parte, de controversele vizavi de relați...

Carmen Avram: „Se aprinde o lumină în mine, la Învierea Domnului”

Carmen Avram: „Se aprinde o lumină în mine, la Învierea Domnului”
Fire discretă, Carmen Avram şi-a deschis sufletul special pentru cititorii Jurnalului. Realizatoarea emisiunii „În Premieră”, de la Antena 3, ne-a dezvăluit cum simte sărbătoarea Paştelui prin toţi porii,...
Serviciul de email marketing furnizat de