x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Jurnalul 25 de ani Cum s-au schimbat obiceiurile alimentare Ce şi cât mâncau românii

Cum s-au schimbat obiceiurile alimentare Ce şi cât mâncau românii

de Daniela Ivan    |    25 Iun 2018   •   15:05
Cum s-au schimbat obiceiurile alimentare Ce şi cât mâncau românii

Românii au început să mănânce mai mult şi mai bine, arată datele de la Statistică. Compartiv cu anul 1993, acum consumul mediu pe cap de locuitor a crescut cu 3,9 kilograme la peşte, cu 43 de kilograme la fructe şi cu 22 de kilograme la legume proaspete. În schimb a scăzut cu 1,1 kilograme consumul de fasole şi mazăre şi cu jumătate de litru consumul de alcol pur.

În anul 1993, românii mâncau prost pentru că aveau salarii foarte mici şi nu-şi permiteau să cumpere mereu carne, peşte, legume sau fructe proaspete. Aceste date statistice sunt confirmate şi de răspunsurile subiecţilor care au participat în anul 1993 la un sondaj realizat de Institutul pentru Calitatea Vieţii, citat în lucrarea Dimensiuni ale Sărăciei, publicată de Cătălin Zamfir, în anul 1994. La întrebarea “ Care este cea mai importantă problemă materială a gospodăriei dumneavoastră (selectaţi un singur răspuns)?” 32,1% dintre subiecţi au indicat “ mâncare mai bună“. Aceast răspuns arăta existenţa unor lipsuri alimentare esenţiale care s-au reglementat pe măsură ce salariile au început să crească. Pe măsură ce au avut mai mulţi bani, oamenii au început să-şi schimbe şi obiceiurile alimentare. Mănâncă mai multe fructe şi legume, mai mult peşte şi consumă băuturi alcolice mai slabe. Consumul de alcol pur a scăzut cu jumătate de litru pe persoană pe an, conform datelor de la Sttaistică.

Românii beau acum mai multă bere şi mai puţină tărie

 

Tabel

Alimente                      1993          1 ianuarie 2018

Cartofi       ( kg pe an pe locuitor)                            73,9           95,5

Ouă (buc pe an pe locuitor)                   190            267

Echivalent alcool pur (l pe an pe locuitor)    8,6             8,1            

Peşte (kg pe an pe locuitor)                    2,1             5,9                      

Tomate ( kg pe an pe locuitor)                        32,5           38,

Leguminoase boabe( kg pe an pe locuitor)    3,2             2,1

Legume proaspete (kg pe an pe locuitor)       112,7                  155,9

Orez  (kg pe an pe locuitor)                   3,7             5

Fructe        (kg pe an pe locuitor)                    74, 3          96

Carne         (kg pe an pe locuitor)                    47,4           65,5

Varza         (kg pe an pe locuitor)                    31,2           41,1

Sursa: Institutul Naţional de Statistică

 

×