Kosovo, noul El Dorado pentru europeni şi americani

Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga aruncă din nou benzină pe focul care mocneşte în Kosovo. Forul internaţional a decis că Declaraţia de independenţă a tinerei republici Kosovo este legală. Serbia a reacţionat rapid: nu recunoaşte independenţa Kosovo şi consideră teritoriul ca fiind provincia sa meridională. În timp ce kosovarii şi sârbii îşi arată reciproc colţii, sub privirile forţelor de menţinere a păcii KFOR şi EULEX, noua republică prosperă economic într-un ritm care sfidează criza economică şi mecanismele financiare internaţionale. Explicaţia este simplă: statele dezvoltate din UE, precum şi SUA au găsit aici un potenţial enorm pentru a vinde mărfurile occidentale, iar afacerile vesticilor prosperă în cel mai rapid ritm de pe continent. În paralel însă, au apărut şi primele scandaluri de corupţie care vizează atât bani ai afaceriştilor kosovari, cât şi ai unor holdinguri occidentale. Şi acesta este doar vârful aisbergului.

O GRANIŢĂ ABSURDĂ
Sătucul Merdare este ultimul bastion al războiului absurd dintre sârbi şi kosovari. În punctul de control sârbii au mult de lucru. Nervoşi, cu uniforme ponosite şi Kalaşnikoave sub braţ, aceştia verifică fiecare maşină. O coloană de peste 500 de maşini, toate cu numere de Germania şi Elveţia, aşteaptă să intre în noua republică. Aşteaptă şi câte 10-12 ore, dar se bucură că merg acasă să îşi vadă familiile. Sunt foşti refugiaţi kosovari care au părăsit zona în timpul sau imediat după războiul pornit oficial în 1998. Acum, majoritatea sunt furioşi pe autorităţile germane şi austriece, care consideră că este momentul să se întoarcă defintiv în Balcani, la casele lor. Motive sunt nenumărate: peste tot se construiesc autostrăzi, blocuri de locuinţe, birouri din oţel şi sticlă, supermarketuri.

Întrarea în noua republică Kosovo e de un contrast izbitor cu punctul de control sârbesc. Poliţişti de frontieră cu uniforme de tip american sau englez, toţi amabili şi vorbitori de limba engleză, sistem computerizat de verificare a paşapoartelor şi steagul noii ţări, pe albastru cu stelele Uniunii Europene. Alături, soldaţi din diferite ţări, din forţa multinaţională. De aici începe odiseea celui mai nou stat european, o oază de capitalism în praful Balcanilor. Moneda naţională este euro, chiar dacă ţara nu este nici măcar membră UE. Toate preţurile, chitanţele şi facturile se eliberează în euro. Cartea verde pentru a tranzita sau a sta 15 zile aici costă 40 de euro.


ŢARA TUTUROR POSIBILITĂŢILOR
În capitala Priştina, printre case vechi şi dărăpănate se construieşte într-un ritm alert. Pe străzi, maşini noi, magazine cu telefoane mobile, electronice şi haine după ultima modă. Toată lumea are un telefon mobil, dar fără prefix de ţară, kosovarii au numere fie de Monaco fie de Slovenia, în funcţie de operatorul de telefonie. Mişună maşini de teren aparţinând fie organizaţiilor internaţionale, cu sedii impunătoare, fie poliţiei kosovare, dotată la standarde care i-ar face să pălească de invidie profesională pe poliţiştii români sau din alte ţări europene sărace. Restaurantele şi cafenelele sunt şi ele pline indiferent de ora din zi ori din noapte, cu excepţia orelor de rugăciune, când naţiunea îşi aminteşte de credinţa musulmană şi singurele sunete care sparg liniştea sunt cântecele şi chemările la rugăciune ce ies cu ecou din difuzoarele minaretelor.

În concluzie, kosovarii au devenit europeni. Tipici. Adică, importatori şi consumatori. "Oamenii sunt încă sub mirajul occidental. Am fost ajutaţi foarte mult să avem o ţară. Acum sunt de toate, însă salariile de aici de abia ajung pentru traiul zilnic. Importăm şi consumăm, dar produsele tradiţionale aproape că au dispărut", spune Jeton Musliu, unul dintre cei mai cunoscuţi ziarişti din Priştina, de la cotidianul Express. În timp ce hotelurile luxoase, pline până nu de mult cu demnitari şi delegaţi străini, cu ataşaţi militari şi alţi funcţionari au tot mai puţini clienţi, zonele rezidenţiale se înalţă pe dealurile oraşului precum ciupercile după ploaie, iar autostrăzile sunt în plină construcţie, în mica republică de 2 milioane de locuitori.

AJUTORUL INTERNAŢIONAL ŞI CIRCUITUL BANILOR ÎN NATURĂ
Nu e o noutate că, în orice război, băieţii deştepţi fac averi colosale şi că lipsa oricărui control face ca banii şi resursele să îşi piardă urma. Kosovo nu se abate de la regulă. Au apărut sute de firme şi fundaţii, unele chiar joint-venture euro-americane, care controlează peste 90% din economia ţării, de la comerţ la construcţii şi acţiuni umanitare. Imediat după război, vesticii au pompat miliarde de eruo şi de dolari în reconstrucţia provinciei. La 10 iunie 1999 Kosovo intră sub protecţia ONU, după ce Belgradul, constrâns de atacurile NATO, îşi retrage trupele din zonă. În noiembrie 2005, Parlamentul Kosovo adoptă o rezoluţie privind crearea unui stat independent. O lună mai târziu, fostul preşedinte finlandez Martti Ahtisaari începe o misiune, sub mandat ONU, pentru un statut definitiv al Kosovo. La 17 februarie 2008, Parlamentul din Kosovo proclamă independenţa. Serbia şi Rusia resping această proclamare a independenţei.

Kosovo e recunoscut în prezent de 69 de ţări, dintre care Statele Unite şi 22 din cele 27 de state membre UE. La 4 iunie 2009, noul stat devine cel de-al 186-lea membru al Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi al Băncii Mondiale. Aceste semnale au dat drumul afacerilor atât în rândul străinilor, cât şi al localnicilor. Ziariştii kosovari vorbesc despre foarte multe nereguli şi despre afaceri de corupţie de sute de milioane de euro. E greu însă să dovedeşti şi să publici astfel de materiale despre Fratele Mare care te finanţează pe o parte, pentru a îşi tripla profiturile pe altă parte. Anumite aspecte sunt însă mai mult decât evidente. Priştina este singura capitală europeană, în afară de Londra, care are celebrele taximetre londoneze. Şi nu oricum: comandă specială cu volan pe partea stângă, maşinile sunt negre, iar pentru doamne s-a adus acelaşi taxi londonez, însă de culoare albă. De pe zeci de panouri stradale, fostul premier britanic

Tony Blair aruncă un zâmbet infailibil: "Un lider, un prieten, un erou" - mesajul de întâmpinare de pe panouri. LONDON TAXI, compania din Priştina de taxiuri londoneze, are printre acţionari şi pe Bardhyl Sejdiu, nimeni altul decât  fiul preşedintelui Republicii Kosovo, dr Fatmir Sejdiu. Dar Tony Blair nu e singurul vizitator, de pe alte panouri fac cu ochiul rapper-ul american Snoop Doggy Dog şi italianul Eros Ramazotti. Adevăratele scandaluri de corupţie de abia acum apar. Publicaţii occidentale precum The Economist sau The Herald Tribune tună că SUA şi UE nu vor mai tolera corupţia din Kosovo. în realitate, majoritatea firmelor implicate în diverse artificii sunt firme-căpuşă sau chiar concerne internaţionale.

Chiar săptămâna trecută, EULEX, poliţia europeană care instruieşte tânăra poliţie kosovară, a realizat noi percheziţii la patru companii suspectate de corupţie privind licenţe de telefonie mobilă. Tot săptămâna trecută, poliţiştii EULEX au arestat un oficial guvernamental suspectat pentru evaziune fiscală, iar ministerul kosovar pentru Transporturi şi Telecomunicaţii a fost investigat pentru gestionarea frauduloasă a banilor publici. Ce se mai aşteaptă sunt primele anchete asupra investitorilor străini, însă greu să muşti mâna care te hrăneşte, chiar dacă dovezi, spun ziariştii locali, există destule.


România: "Curtea Internaţională de Justiţie nu a abordat problema de fond"
Miniştri europeni de Externe se întâlnesc astăzi pentru a discuta pe marginea avizului consultativ dat joi de Curtea Internaţională de Justiţie (CJI) de la Haga privind "conformitatea cu dreptul internaţional a declaraţiei unilaterale de independenţă a instituţiilor provizorii de autoguvernare din Kosovo". România, una dintre cele cinci state membre ale UE care refuză să recunoască independenţa fostului teritoriu sârb, susţine că înalta instanţă de la Haga nu a abordat problema pe fond. Potrivit Ministerului român de Externe, "Curtea a analizat, cu caracter limitativ, numai legalitatea actului propriu-zis de a face o declaraţie de independenţă, dar nu şi consecinţele juridice ale acesteia, adică problema legalităţii constituirii unui pretins nou stat". MAE insistă că avizele consultative ale CJI nu sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că autorul solicitării (în cazul de faţă, Adunarea Generală a ONU) poate sau nu să dea curs concluziilor şi constatărilor din aviz.
  ● Anca Aldea