x close

La moartea lui Caragiale

0
Autor: Carmen Anghel 08 Iun 2012 - 21:00
La moartea lui Caragiale
Vezi galeria foto


Ion Luca Caragiale. A murit prea devreme. Avea multe proiecte. Mai avea foarte multe caractere de observat, de analizat, de descris. Ii forfoteau in minte. Asa cum el ne forfoteste noua astazi, nu ne lasa sa trecem cu vederea peste faptele Trahanachilor, Catavencilor, Mitelor, Bibicilor, Miticilor, Mangafalelor, Mamitelor si asa mai departe. Pentru ca, foarte des (daca nu chiar in fiecare zi, aproape banalizand) spunem: ce actual e Caragiale! Avand in vedere ca a trecut un secol de la moartea sa!

Ne-am obisnuit sa vedem in Caragiale un individ care sta intr-un colt si pune lupa pe lume. Ei bine, Caragiale era si el... om. Ii era teama de microbi, ii era teama de foc, ii era teama de inaltimile muntilor. Mai avea grija copiilor, a banilor. Si, desi a ras tinandu-se cu mana de burta de caracterele proaste din tara, de fapt, Caragiale era un mare patriot. Spera, poate, ca sagetile lui sa mai invinga prostia si trufia. Era pasionat de muzica clasica. Idolul sau era Beethoven.

A murit in noaptea de 8 spre 9 iunie (21/22 iunie) 1912, la Berlin, in “autoexil'. Avea 60 de ani.

Prietenii si admiratorii sai au fost socati.

Octavian Goga a scris “A murit Caragiale', in Precursori: “Cand am citit ca s-a prabusit de fulgerul unei clipe, am ramas uluit si nu-mi pot inchipui nicidecum imaginea stranie a mortii lui Caragiale. Un nenea Iancu neputincios, cu grumazul plecat de povara batranetii, sau un Caragiale cu mainile incrucisate pe piept, amutit pentru totdeauna, niciodata nu mi-a trecut prin minte. Cum sa se inchida pe veci ochii lui care patrundeau sufletul si straluceau de departe ca doua suliti de argint? Ce sa faca pamantul cu ei?... Cum sa se impace cu repaosul de veci creierul lui pururi framantat, acest complicat si sensitiv seismograf intelectual, care nu avea clipe de odihna?... Ramai infrant, prostit, ti se moaie bratele... Te cuprinde in mreaja lui gandul zadarniciei tuturor celor omenesti, te supune un dezgust de materia urata, de carnea care ne tine in stapanirea ei... Iti vine parca sa-ti frangi in doua condeiul si sa-l arunci ca pe-o unealta netrebnica... La ce e toata goana asta chinuitoare, cand ursita nu acorda nici un privilegiu celor alesi, cand domnesc pe de-antregul aceleasi legi, cand si Caragiale a putut sa moara. L-au ingropat si i se va topi tarana... vremea va trece... vor veni oamnei invatati sa-i cantareasca scrisul, profesori cu ochelari sa-i descifreze cartile, sa scrie studii cu adnotatii derspre Conul Leonida sau Catavencu... Au sa-l claseze, sa-i deie locul cuvenit in istoria literaturii, sa-i fac un monument la Bellu...

Noi insa, care am avut norocul sa-l vedem si sa-l auzim, vom ramanea toata viata stapaniti de senzatia ca prin moartea lui Caragiale s-a deschis o prapastie, s-a facut un gol in natura, ca de-o perturbatie cosmica. Cu cat va trece vremea, va creste tot mai mult silueta lui si vom ramanea totdeauna vrajiti de farmecul celui mai luminat creier romanesc. Ii vom spune povestile, ii vom repeta glumele. Se vor crea legende si personalitatea lui va lua proportii mitice. Generatiile viitoare nici nu vor putea intelege daca din stralucirea unei minti s-au intrupat veodata astfel de raze orbitoare...'

Tudor Arghezi surpinde intr-un articol al sau reactia bucurestenilor cand presa a publicat disparitia dramaturgului. “Pentru Caragiale. Ma gaseam duminica, zi de 10 iunie, dimineata, intr-un democratic vagon de tramvai, incarcat cu lume bucuresteana. Tramvaiul se opri in Piata Teatrului, si o hora sprintena de tigani marunti, cu ziare subsuoara, se prinse in jurul nostru: «Moartea lui Caragiale! editie speciala!...» sau «Moartea lui Caragea!» Numele autorului glumet al atator cuvinte stalcite si fraze pompoase conrupte suferea soarta neologismelor rostite de cetatenii din Obor care vorbeau pe la 1880 «pe ridicatele», sau cum se mai zicea in stil academic, tot pe atuncea, «in mod radical». Intelesei numaidecat, cu mult tumult de voci sentimentale in sufletul meu, ca Ion Caragiale murise. De balconul Teatrului zarii spanzurand, ca o bucata de noapte, drapelul negru, care cu catva timp mai devreme se clatinase deasupra sicriului lui Petre Liciu.

Ochii imi alunecara pe fata beatificata de brici si de pudra a conpasagerilor mei duminicali, imbracati in cele mai proaspete straie: cateva evantalii sprijinite de umerii cucoanelor asudate bateau ca niste aripi desfacute si taiate scurt, in aceasta primavara, de pasari domestice, cu penele pestrite, rosii, verzi si albe. Domnii, raniti, ai fi crezut, la cap, isi tamponau fruntea cu batista cocolosita-n palma sau si priveau cu multumire forma ghetelor galbene, prin care totusi relieful de la degetul mare al piciorului, comprimat de rigorile boxului calf, pana la lustru, le amintea de suferintele indurate la incaltare. Erau in tramvai cu totii ca la vreo cincizeci de insi, cu doamne cu tot, indeletnicindu-se in cate feluri toate, fiestecarele din ei. Vestea mortii lui Caragiale nu pricinui nici o miscare, nu dete loc la nici un zvon de glasuri, vagonul se urni din statie, si ziarele, racnite de vocile puilor de tigani, gasira un singur cumparator, in persoana slugii dumneavoastra. Eu stiu, desigur, ca a murit intr-o buna zi si Goethe si tot nu s-a clatit de pe fata luminii nici macar o frunza ca sa coboare de la sinesi pe mormantul lui. Si nesimtirea lucrurilor a fost deopotriva de mare ori de cate ori s-a povarnit in prapastia glorioasa a omenirii vreununul dintre curajiosii alpinisti ai gandirii. (…) Ma asteptam insa la o treasarire generala a tovarasilor mei de tramvai; voiam sa-i vad ca iau parte si dansii oarecum (...) la gandurile noastre, ale celor care, exagerat de mult sau exagerat de putin punem pret pe viata stinsa a lui Caragiale. O clipa, jignit, m-as fi sculat sa tin un discurs de invective. Caragiale nu exista pentru niciunul din cei cincizeci, nici in cea mai pierduta din amintiri. El care s-a scoborat in toti acestia; care i-a dumicat cu de-amanuntul; care si-a-nmuiat condeiul in gura si in creierii lor; care i-a batjocorit cu atata iubire ca sa-i faca tot pe ei sa rada... (...) E nevoie sa mai spunem cine a fost Caragiale? Sa taiem in scrisele lui luminisuri ipotetice, cand tot ce-a scris el e atat de limnepde si de just luminat? (...) El vedea stilul aproape material, cu scobituri, cu reliefuri, cu linii si arabescuri, si, cetind pe Caragiale, stravezi conturul si graficul ideilor. Pe unele din paginile lui pare ca ti-ai plimba pipaitul, ca sa descoperi sub fluiditatea degetelor, ca atunci cand inconjuri cu mana o tiara veche de aur, pietrele scumpe prinse definitiv in metalul de pret...'.

In volumul “Amintiri despre Caragiale', aparuta in 1972 la editura Minerva, au fost tiparite si aduceri aminte mai putin triste. Fiica dramaturgului, Ecaterina Logadi, spune in “Din amintirile mele despre tata': “(...) In scrierile tatii regasesc multe din obiceiurile si intamplarile din viata lui. Farfuriile cu «dunga conabie», din «Doua loturi», au existat cu adevarat la noi in casa la Bucuresti. Mama era foarte gospodina si-si imbogatea averea casnica prin schimburi in natura cu chivutele. Cand tata cauta vreo haina veche, de care i se facuse dor, mama marturisea scuzandu-se: «Dar nu mai era de purtat, n-o mai puteai pune si nu stii ce farfurii frumoase cu dungi roz am luat pe ele». Daca tata era bine dispus – totul se sfarsea cu glume si rasete, dar daca tata avea o zi rea, discutia se transforma in adevarata tragedie, exact ca in nuvela.'

La Sinaia, Caragiale mergea in fiecare an (se pare, pentru binele si sanatatea copiilor). Iata ce isi aminteste fiica sa: “In curte, tata isi construise o cabana cu scanduri cu un gemulet si o mica usa. Inauntru erau covoare de iuta cu miros acru, cateva fotografii pe pereti, o masa de scris, o canapea si o lampa «sistem cu acetilena». Acolo isi facuse el un refugiu unde se retragea sa lucreze. Dar cum incepea Dimitriu (un muzician apreaciat de scriitor ­ n.r.) sa cante, tata iesea in prag si dupa cateva ezitari mergea intr-acolo, lasandu-si lucrul si cedand pasiunei lui pentru muzica. Venea sa-l asculte pe «papa Haydn». Eu ma pitulam in dosul casei lui Dimitriu ca sa aud muzica si comentariile entuziaste ale tatii. Se emotiona la fiecare bucata, glasul lui devenea cald si vorba vibranta. Stiam atunci ca si in coltul ochilor ii stralucea o lumina neobisnuita.(...)'

La Berlin a plecat cu orgoliul sangerand. Nu primise premiul Academiei. Dar a continuat sa scrie cu si mai mult foc. Fiica sa ne introduce in intimitatea sa de creator. “Aveam noua ani cand ne-am mutat la Berlin. (…) Imi amintesc odaia de lucru a tatii, unde si-a petrecut ultimii ani. Era orientata spre nord, caci tata nu suporta mult soare. In odaie era numai strictul necesar: un pat, un birou, cateva scaune, rafturi de carti la care umbla mereu lasandu-le ravasite. Pe masa de scris o lampa verde ardea zi si noapte, luminand teancuri de manuscrise. Cu slova lui frumoasa si ingrijita, multe din ele pastrau semnele nepieritoare, mult altele erau sfasiate si aruncate la cos. Pe peretele de care era lipit patul, mai totdeauna ramas nefacut, erau batute doua portrete dupa fotografii, in marime naturala, care infatisau pe tatal si pe mama lui. Mai erau si cateva scaune simple si inca o masuta la capataiul patului. Intre cele doua biblioteci, pe o fasie de perete, atarna o rogojina fina chinezeasca, aceea in fata careia este el fotografiat in costum oriental, cu pantaloni stramti si ciorapi albi de lana groasa. Ferestrele erau mari si fara perdele. De acolo privea tata spre piata din fata, plina de flori si impodobita in mijloc cu o fantana. Pe podea era o mica scoarta. Pe ea rasfoia tata atlasurile, visand la departate calatorii, in care ne asocia uneori si pe noi: «Hai sa ne plimbam putin». In odaia aceea nu avea voie sa intre nimeni in afara de mama.'

Un spatiu ca o scena din piesele sale. “Decorul, zicea el, in care evolueaza personagiile, trebuie sa fie condensat, esential, ca pe el sa se profileze puternic eroul. Cat despre personajele sale, iata secretul sau: «Nu incep niciodata sa scriu pana ce nu aud si vad omul, cu toate amanuntele lui in fata mea. Intai ii zic pe nume, iar dupa aceea incepe el sa ma conduca pe mine; caci eu doar numele i l-am gasit inainte sa-l fi cunoscut».' Iata ce alte “trucuri' mai folosea Caragiale. Ele au fost dezvaluite de Horia Petra-Petrescu, un tanar scriitor care si-a luat doctoratul la Leipzig, in 1911, cu lucrarea “Ion Luca Caragiale – viata si opera'. Aflat in vizita la Caragiale, a aflat unele dintre micile lui secrete de creatie. “Aici sunt notitele referitoare la comedie. O multime de foite mici de hartie, pe cari se afla scrise fraze – observatii, bon-moturi, calambururi. Intr-un alt caiet – mai mic ­ e scheletul piesei, continutul fiecarei scene redat in stil telegrafic. Pe o fisa vad intreg planul scenei in orizontal, desemnat cu creionul: «Nu pot sa lucrez altfel. Trebuie sa vad persoanele aievea: cum se plimba de la un loc la altul, ­ cum vin, cum gesticuleaza, pe care use ies – caci altfel nu sunt persoane vii». Pe alta fisa observ un desen fragmentar al mobilierului din comedie. (...) Uite sa-ti arat si alte taine – ca sa vezi mai bune dupa culise. Imi deschide inainte un catalog cu alfabetul de pe margini. Citesc numai nume: la fiecare litera zeci si zeci de nume. «Vezi, de aici imi aleg si imi botez persoanele. Nu pot sa scriu nici un randulet pana ce nu mi-am botezat pe Tache si pe Titirca si pe toti ceilalti.» (...)'

Cella Delavrancea, fiica bunului si iubitului sau prieten Barbu Delavrancea, a fost cea de a doua fiinta care l-a vazut mort pe Caragiale in dimineata aceea urtata. “Intr-o dimineata, caragiale n-a aparut in salon sa asculte o fuga de Bach. Am lucrat singura (…) si am inceput sa studiez marea sonata de Schumann in fa diez minor. (...) Dintr-odata, un tipat a sfasiat firul melodic. M-am ridicat cuprinsa de frica si m-am indreptat spre odaia de culcare a lui Caragiale. Usa era deschisa. El, alunecat jos, langa pat, cu mana stanga crispata pe cearsaf, capul dat pe spate, fata alba, ochii ficsi. Ingrozita, sotia lui (Alexandrina Burelly ­ n.r.) il privea. (…) Moartea il atinsese rapid, fara sovaire, asa cum desigur si-o dorise, esenta in spatiu, verb fara adjectiv. De atunci, nici n-am mai studiat sonata de Schumann, nici n-am mai suportat s-o aud.' (Din Cella Delavrancea “Scrieri', editura Eminescu, 1982)

Se stinsese pentru totdeauna cel care, spune aceeasi Cella Delavrancea, cu “privirea lui adanca cerceta cu solemnitate de bufnita cotloanele sufletesti, prindea pricinile mecanismului psihologic, inregistra neiertatore toata gama vanitatii omenesti, samanta cea mai de seama a inspiratiei sale'.


 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



 
Afisari: 3204
 


Mai multe titluri din categorie

Fiul munţilor din Poiana Teiului

Fiul munţilor din Poiana Teiului
Galerie Foto Fotograful caprelor negre. A imortalizat Ceahlăul şi apoi a înconjurat Europa de la înălţimea megabiţilor aparatului său. A parcurs 8000 de kilometri pentru a face 8000 de fotografii în aventura sa europeană. ...

Cum NU s-a ocupat Poliţia de cazul celor trei surori dispărute în împrejurări suspecte din Rădăuţi

Cum NU s-a ocupat Poliţia de cazul celor trei surori dispărute în împrejurări suspecte din Rădăuţi
A treia fată a dispărut în plină anchetăCornelia Iordache a adus pe lume 11 copii. Unul i-a murit la naştere. Apoi, câţiva ani mai târziu, femeia a fost nevoită să trăiască un coşmar, greu şi de imaginat: ...

Marius Tucă: Tu, întâmplare neîntâmplată

Marius Tucă: Tu, întâmplare neîntâmplată
 Această întâmplare neîntâmplatăÎntâmplându-se în tâmplăÎmplântându-se în întâmplareÎn tâmplă neîntâmplatăÎmplântată în tâmplăÎntâmplată neântâmplareAceastă întâmplare...

Lumină pentru un vis. Scrisoarea emoţionantă a unui copil de 11 ani, despre frăţiorul său

Lumină pentru un vis. Scrisoarea emoţionantă a unui copil de 11 ani, despre frăţiorul său
Galerie Foto În toamna anului trecut, scriam aici, în paginile Jurnalului Național, despre un caz copleșitor și dureros, al unui băiețel cu paralizie cerebrală, a cărui mamă a murit la naștere (vezi articolul „Îngeri...

Mădălina Mihalache: "La IMA am învăţat că trebuie să te baţi cu cei mai mari monştri pentru a izbuti"

Mădălina Mihalache: "La IMA am învăţat că trebuie să te baţi cu cei mai mari monştri pentru a izbuti"
"Am auzit de IMA prima oară într-un spot difuzat pe Antena 1. Îmi aduc aminte perfect ziua. Era într-o joi, în primăvara anului trecut, în timpul Observatorului de la ora 16.00, prezentat atunci de Oana Frigescu....

Firma lui Mircea Băsescu, datoare către “băieţii deştepţi” din energie

Firma lui Mircea Băsescu, datoare către “băieţii deştepţi” din energie
Legăturile de afaceri dintre Mircea Băsescu şi “băieţii deştepţi” din energie au ieşit oficial la iveală, după ce a fost făcut public tabelul preliminar al creanţelor pentru firma Fattoria Terrantica,...

A fost Ion Creangă mason? Textul unui jurământ misterios găsit recent în arhive (Inedit)

A fost Ion Creangă mason? Textul unui jurământ misterios găsit recent în arhive (Inedit)
Nicu Gane, Dimitrie Anghel sau Ion Creangă membri ai unei societăţI secrete francmasone? Acest lucru se întreabă şi lucrătorii Muzeul Literaturii IaşI care au făcut public recent un document inedit. În arhiva...

Triunghiul Bermudelor din Rădăuţi. Trei surori au dispărut în împrejurări neelucidate

Triunghiul Bermudelor din Rădăuţi. Trei surori au dispărut în împrejurări neelucidate
Galerie Foto Cel suspectat că le-a ucis a fost reţinut de poliţiştiVreme de două decenii, pe o stradă din Rădăuţi a existat un Triunghi al Bermudelor. Un loc din care, în timp, oamenii se făceau nevăzuţi. Dispareau, din...

Excelenţa sa, “regina” meşteşugului închistririi ouălor, bucovineanca Lucia Condrea şi bijuteriile sale

Excelenţa sa, “regina” meşteşugului închistririi ouălor, bucovineanca Lucia Condrea şi bijuteriile sale
Galerie Foto Este regina lumii în arta încondeierii ouălor! Închistrirea ouălor de Paşti este un obicei strămoşesc ridicat la rang de artă în Bucovina! Încondeierea sau pictarea cu ceară fierbinte a ouălor de Învierea...

Mesaj părinţilor pentru Andrei: “Te iubim şi te aşteptăm acasă”

Mesaj părinţilor pentru Andrei: “Te iubim şi te aşteptăm acasă”
Galerie Foto Adolescentul e dispărut din Bacău de două săptămâniL-au văzut ultima oară în dimineaţa zilei de miercuri, 2 aprilie. Înainte să plece la serviciu, mama a intrat în camera lui, l-a învelit şi l-a...

Mormântul lui Zavaidoc, de la cimitirul Mănăstirii Cernica, în uitare

Mormântul lui Zavaidoc, de la cimitirul Mănăstirii Cernica, în uitare
Galerie Foto Se numea Marin Teodorescu- în acte- dar renumele de Zavaidoc s-a dus în toată ţara şi dincolo de graniţele ei. S-a născut la Piteşti, la 8 martie, în urmă cu 118 ani, într-o familie de lăutari şI s-a stins...

Firma AVAS-ului contaminează apa din Pipera

Firma AVAS-ului contaminează apa din Pipera
De mai bine de un an şi jumătate locuitorii din Pipera se luptă cu autorităţile care le ignoră strigătul de ajutorApa pe care o parte dintre locuitorii de pe Şoseaua Erou Iancu Nicolae din Pipera o folosesc este...

Rădulescu, anchetat în dosarul Ferma Preşedintelui. Fostul consilier prezidenţial a ignorat Comisia Nana, dar nu va putea fenta ancheta procurorilor

Rădulescu, anchetat în dosarul Ferma Preşedintelui. Fostul consilier prezidenţial a ignorat Comisia Nana, dar nu va putea fenta ancheta procurorilor
Oamenii preşedintelui vor fi anchetaţi în dosarul tranzacţiei cu terenul de la Nana achiziţionat de Ioana Băsescu, fiica cea mare a şefului statului. Primii pe lista celor care vor merge la Parchet sunt Stelian...

Abuzurile împotriva lui MIRCEA DIACONU trebuie pedepsite. Semnează petiţia online a JURNALULUI NAŢIONAL pentru demiterea şefului ANI, Horia Georgescu

Abuzurile împotriva lui MIRCEA DIACONU trebuie pedepsite. Semnează petiţia online a JURNALULUI NAŢIONAL pentru demiterea şefului ANI, Horia Georgescu
Justiţia i-a recunoscut dreptul lui Mircea Diaconu de a candida la alegerile europarlamentare, în ciuda atacurilor neîntrerupte ale lui Horia Georgescu, şeful Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). Abuzurile...
Abuzurile împotriva lui MIRCEA DIACONU trebuie pedepsite. Semnează petiţia online a JURNALULUI NAŢIONAL pentru demiterea şefului ANI, Horia Georgescu