x close

La moartea lui Caragiale

0
Autor: Carmen Anghel 08 Iun 2012 - 21:00
La moartea lui Caragiale
Vezi galeria foto


Ion Luca Caragiale. A murit prea devreme. Avea multe proiecte. Mai avea foarte multe caractere de observat, de analizat, de descris. Ii forfoteau in minte. Asa cum el ne forfoteste noua astazi, nu ne lasa sa trecem cu vederea peste faptele Trahanachilor, Catavencilor, Mitelor, Bibicilor, Miticilor, Mangafalelor, Mamitelor si asa mai departe. Pentru ca, foarte des (daca nu chiar in fiecare zi, aproape banalizand) spunem: ce actual e Caragiale! Avand in vedere ca a trecut un secol de la moartea sa!

Ne-am obisnuit sa vedem in Caragiale un individ care sta intr-un colt si pune lupa pe lume. Ei bine, Caragiale era si el... om. Ii era teama de microbi, ii era teama de foc, ii era teama de inaltimile muntilor. Mai avea grija copiilor, a banilor. Si, desi a ras tinandu-se cu mana de burta de caracterele proaste din tara, de fapt, Caragiale era un mare patriot. Spera, poate, ca sagetile lui sa mai invinga prostia si trufia. Era pasionat de muzica clasica. Idolul sau era Beethoven.

A murit in noaptea de 8 spre 9 iunie (21/22 iunie) 1912, la Berlin, in “autoexil'. Avea 60 de ani.

Prietenii si admiratorii sai au fost socati.

Octavian Goga a scris “A murit Caragiale', in Precursori: “Cand am citit ca s-a prabusit de fulgerul unei clipe, am ramas uluit si nu-mi pot inchipui nicidecum imaginea stranie a mortii lui Caragiale. Un nenea Iancu neputincios, cu grumazul plecat de povara batranetii, sau un Caragiale cu mainile incrucisate pe piept, amutit pentru totdeauna, niciodata nu mi-a trecut prin minte. Cum sa se inchida pe veci ochii lui care patrundeau sufletul si straluceau de departe ca doua suliti de argint? Ce sa faca pamantul cu ei?... Cum sa se impace cu repaosul de veci creierul lui pururi framantat, acest complicat si sensitiv seismograf intelectual, care nu avea clipe de odihna?... Ramai infrant, prostit, ti se moaie bratele... Te cuprinde in mreaja lui gandul zadarniciei tuturor celor omenesti, te supune un dezgust de materia urata, de carnea care ne tine in stapanirea ei... Iti vine parca sa-ti frangi in doua condeiul si sa-l arunci ca pe-o unealta netrebnica... La ce e toata goana asta chinuitoare, cand ursita nu acorda nici un privilegiu celor alesi, cand domnesc pe de-antregul aceleasi legi, cand si Caragiale a putut sa moara. L-au ingropat si i se va topi tarana... vremea va trece... vor veni oamnei invatati sa-i cantareasca scrisul, profesori cu ochelari sa-i descifreze cartile, sa scrie studii cu adnotatii derspre Conul Leonida sau Catavencu... Au sa-l claseze, sa-i deie locul cuvenit in istoria literaturii, sa-i fac un monument la Bellu...

Noi insa, care am avut norocul sa-l vedem si sa-l auzim, vom ramanea toata viata stapaniti de senzatia ca prin moartea lui Caragiale s-a deschis o prapastie, s-a facut un gol in natura, ca de-o perturbatie cosmica. Cu cat va trece vremea, va creste tot mai mult silueta lui si vom ramanea totdeauna vrajiti de farmecul celui mai luminat creier romanesc. Ii vom spune povestile, ii vom repeta glumele. Se vor crea legende si personalitatea lui va lua proportii mitice. Generatiile viitoare nici nu vor putea intelege daca din stralucirea unei minti s-au intrupat veodata astfel de raze orbitoare...'

Tudor Arghezi surpinde intr-un articol al sau reactia bucurestenilor cand presa a publicat disparitia dramaturgului. “Pentru Caragiale. Ma gaseam duminica, zi de 10 iunie, dimineata, intr-un democratic vagon de tramvai, incarcat cu lume bucuresteana. Tramvaiul se opri in Piata Teatrului, si o hora sprintena de tigani marunti, cu ziare subsuoara, se prinse in jurul nostru: «Moartea lui Caragiale! editie speciala!...» sau «Moartea lui Caragea!» Numele autorului glumet al atator cuvinte stalcite si fraze pompoase conrupte suferea soarta neologismelor rostite de cetatenii din Obor care vorbeau pe la 1880 «pe ridicatele», sau cum se mai zicea in stil academic, tot pe atuncea, «in mod radical». Intelesei numaidecat, cu mult tumult de voci sentimentale in sufletul meu, ca Ion Caragiale murise. De balconul Teatrului zarii spanzurand, ca o bucata de noapte, drapelul negru, care cu catva timp mai devreme se clatinase deasupra sicriului lui Petre Liciu.

Ochii imi alunecara pe fata beatificata de brici si de pudra a conpasagerilor mei duminicali, imbracati in cele mai proaspete straie: cateva evantalii sprijinite de umerii cucoanelor asudate bateau ca niste aripi desfacute si taiate scurt, in aceasta primavara, de pasari domestice, cu penele pestrite, rosii, verzi si albe. Domnii, raniti, ai fi crezut, la cap, isi tamponau fruntea cu batista cocolosita-n palma sau si priveau cu multumire forma ghetelor galbene, prin care totusi relieful de la degetul mare al piciorului, comprimat de rigorile boxului calf, pana la lustru, le amintea de suferintele indurate la incaltare. Erau in tramvai cu totii ca la vreo cincizeci de insi, cu doamne cu tot, indeletnicindu-se in cate feluri toate, fiestecarele din ei. Vestea mortii lui Caragiale nu pricinui nici o miscare, nu dete loc la nici un zvon de glasuri, vagonul se urni din statie, si ziarele, racnite de vocile puilor de tigani, gasira un singur cumparator, in persoana slugii dumneavoastra. Eu stiu, desigur, ca a murit intr-o buna zi si Goethe si tot nu s-a clatit de pe fata luminii nici macar o frunza ca sa coboare de la sinesi pe mormantul lui. Si nesimtirea lucrurilor a fost deopotriva de mare ori de cate ori s-a povarnit in prapastia glorioasa a omenirii vreununul dintre curajiosii alpinisti ai gandirii. (…) Ma asteptam insa la o treasarire generala a tovarasilor mei de tramvai; voiam sa-i vad ca iau parte si dansii oarecum (...) la gandurile noastre, ale celor care, exagerat de mult sau exagerat de putin punem pret pe viata stinsa a lui Caragiale. O clipa, jignit, m-as fi sculat sa tin un discurs de invective. Caragiale nu exista pentru niciunul din cei cincizeci, nici in cea mai pierduta din amintiri. El care s-a scoborat in toti acestia; care i-a dumicat cu de-amanuntul; care si-a-nmuiat condeiul in gura si in creierii lor; care i-a batjocorit cu atata iubire ca sa-i faca tot pe ei sa rada... (...) E nevoie sa mai spunem cine a fost Caragiale? Sa taiem in scrisele lui luminisuri ipotetice, cand tot ce-a scris el e atat de limnepde si de just luminat? (...) El vedea stilul aproape material, cu scobituri, cu reliefuri, cu linii si arabescuri, si, cetind pe Caragiale, stravezi conturul si graficul ideilor. Pe unele din paginile lui pare ca ti-ai plimba pipaitul, ca sa descoperi sub fluiditatea degetelor, ca atunci cand inconjuri cu mana o tiara veche de aur, pietrele scumpe prinse definitiv in metalul de pret...'.

In volumul “Amintiri despre Caragiale', aparuta in 1972 la editura Minerva, au fost tiparite si aduceri aminte mai putin triste. Fiica dramaturgului, Ecaterina Logadi, spune in “Din amintirile mele despre tata': “(...) In scrierile tatii regasesc multe din obiceiurile si intamplarile din viata lui. Farfuriile cu «dunga conabie», din «Doua loturi», au existat cu adevarat la noi in casa la Bucuresti. Mama era foarte gospodina si-si imbogatea averea casnica prin schimburi in natura cu chivutele. Cand tata cauta vreo haina veche, de care i se facuse dor, mama marturisea scuzandu-se: «Dar nu mai era de purtat, n-o mai puteai pune si nu stii ce farfurii frumoase cu dungi roz am luat pe ele». Daca tata era bine dispus – totul se sfarsea cu glume si rasete, dar daca tata avea o zi rea, discutia se transforma in adevarata tragedie, exact ca in nuvela.'

La Sinaia, Caragiale mergea in fiecare an (se pare, pentru binele si sanatatea copiilor). Iata ce isi aminteste fiica sa: “In curte, tata isi construise o cabana cu scanduri cu un gemulet si o mica usa. Inauntru erau covoare de iuta cu miros acru, cateva fotografii pe pereti, o masa de scris, o canapea si o lampa «sistem cu acetilena». Acolo isi facuse el un refugiu unde se retragea sa lucreze. Dar cum incepea Dimitriu (un muzician apreaciat de scriitor ­ n.r.) sa cante, tata iesea in prag si dupa cateva ezitari mergea intr-acolo, lasandu-si lucrul si cedand pasiunei lui pentru muzica. Venea sa-l asculte pe «papa Haydn». Eu ma pitulam in dosul casei lui Dimitriu ca sa aud muzica si comentariile entuziaste ale tatii. Se emotiona la fiecare bucata, glasul lui devenea cald si vorba vibranta. Stiam atunci ca si in coltul ochilor ii stralucea o lumina neobisnuita.(...)'

La Berlin a plecat cu orgoliul sangerand. Nu primise premiul Academiei. Dar a continuat sa scrie cu si mai mult foc. Fiica sa ne introduce in intimitatea sa de creator. “Aveam noua ani cand ne-am mutat la Berlin. (…) Imi amintesc odaia de lucru a tatii, unde si-a petrecut ultimii ani. Era orientata spre nord, caci tata nu suporta mult soare. In odaie era numai strictul necesar: un pat, un birou, cateva scaune, rafturi de carti la care umbla mereu lasandu-le ravasite. Pe masa de scris o lampa verde ardea zi si noapte, luminand teancuri de manuscrise. Cu slova lui frumoasa si ingrijita, multe din ele pastrau semnele nepieritoare, mult altele erau sfasiate si aruncate la cos. Pe peretele de care era lipit patul, mai totdeauna ramas nefacut, erau batute doua portrete dupa fotografii, in marime naturala, care infatisau pe tatal si pe mama lui. Mai erau si cateva scaune simple si inca o masuta la capataiul patului. Intre cele doua biblioteci, pe o fasie de perete, atarna o rogojina fina chinezeasca, aceea in fata careia este el fotografiat in costum oriental, cu pantaloni stramti si ciorapi albi de lana groasa. Ferestrele erau mari si fara perdele. De acolo privea tata spre piata din fata, plina de flori si impodobita in mijloc cu o fantana. Pe podea era o mica scoarta. Pe ea rasfoia tata atlasurile, visand la departate calatorii, in care ne asocia uneori si pe noi: «Hai sa ne plimbam putin». In odaia aceea nu avea voie sa intre nimeni in afara de mama.'

Un spatiu ca o scena din piesele sale. “Decorul, zicea el, in care evolueaza personagiile, trebuie sa fie condensat, esential, ca pe el sa se profileze puternic eroul. Cat despre personajele sale, iata secretul sau: «Nu incep niciodata sa scriu pana ce nu aud si vad omul, cu toate amanuntele lui in fata mea. Intai ii zic pe nume, iar dupa aceea incepe el sa ma conduca pe mine; caci eu doar numele i l-am gasit inainte sa-l fi cunoscut».' Iata ce alte “trucuri' mai folosea Caragiale. Ele au fost dezvaluite de Horia Petra-Petrescu, un tanar scriitor care si-a luat doctoratul la Leipzig, in 1911, cu lucrarea “Ion Luca Caragiale – viata si opera'. Aflat in vizita la Caragiale, a aflat unele dintre micile lui secrete de creatie. “Aici sunt notitele referitoare la comedie. O multime de foite mici de hartie, pe cari se afla scrise fraze – observatii, bon-moturi, calambururi. Intr-un alt caiet – mai mic ­ e scheletul piesei, continutul fiecarei scene redat in stil telegrafic. Pe o fisa vad intreg planul scenei in orizontal, desemnat cu creionul: «Nu pot sa lucrez altfel. Trebuie sa vad persoanele aievea: cum se plimba de la un loc la altul, ­ cum vin, cum gesticuleaza, pe care use ies – caci altfel nu sunt persoane vii». Pe alta fisa observ un desen fragmentar al mobilierului din comedie. (...) Uite sa-ti arat si alte taine – ca sa vezi mai bune dupa culise. Imi deschide inainte un catalog cu alfabetul de pe margini. Citesc numai nume: la fiecare litera zeci si zeci de nume. «Vezi, de aici imi aleg si imi botez persoanele. Nu pot sa scriu nici un randulet pana ce nu mi-am botezat pe Tache si pe Titirca si pe toti ceilalti.» (...)'

Cella Delavrancea, fiica bunului si iubitului sau prieten Barbu Delavrancea, a fost cea de a doua fiinta care l-a vazut mort pe Caragiale in dimineata aceea urtata. “Intr-o dimineata, caragiale n-a aparut in salon sa asculte o fuga de Bach. Am lucrat singura (…) si am inceput sa studiez marea sonata de Schumann in fa diez minor. (...) Dintr-odata, un tipat a sfasiat firul melodic. M-am ridicat cuprinsa de frica si m-am indreptat spre odaia de culcare a lui Caragiale. Usa era deschisa. El, alunecat jos, langa pat, cu mana stanga crispata pe cearsaf, capul dat pe spate, fata alba, ochii ficsi. Ingrozita, sotia lui (Alexandrina Burelly ­ n.r.) il privea. (…) Moartea il atinsese rapid, fara sovaire, asa cum desigur si-o dorise, esenta in spatiu, verb fara adjectiv. De atunci, nici n-am mai studiat sonata de Schumann, nici n-am mai suportat s-o aud.' (Din Cella Delavrancea “Scrieri', editura Eminescu, 1982)

Se stinsese pentru totdeauna cel care, spune aceeasi Cella Delavrancea, cu “privirea lui adanca cerceta cu solemnitate de bufnita cotloanele sufletesti, prindea pricinile mecanismului psihologic, inregistra neiertatore toata gama vanitatii omenesti, samanta cea mai de seama a inspiratiei sale'.


 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



 
Afisari: 5885


Mai multe titluri din categorie

O afacere imobiliară prin care fostul ministru al Turismului a dat lovitura: Udrea, moșie pe lacul Străulești

O afacere imobiliară prin care fostul ministru al Turismului a dat lovitura: Udrea, moșie pe lacul Străulești
Un teren care se află de ani de zile în declarația de avere a Elenei Udrea ascunde o afacere extrem de dubioasă a protejatei lui Traian Băsescu, pe care pare să-l și copieze în rețeta tranzacțiilor...

De la îngrijitor de bâtrâni, la pictor respectat în întreaga Italie

De la îngrijitor de bâtrâni, la pictor respectat în întreaga Italie
Galerie Foto Bob Marley, Jimi Hendrix, Louis Armstrong, Marilyn Monroe. Parcă sunt aievea, în galeria unde expune Mirela. Un portretist pur-sânge, deosebit de apreciat în Italia. În România nu a auzit nimeni de ea. A trebuit...

De la îngrijitor de bâtrâni, la pictor respectat în întreaga Italie

De la îngrijitor de bâtrâni, la pictor respectat în întreaga Italie
Galerie Foto Bob Marley, Jimi Hendrix, Louis Armstrong, Marilyn Monroe. Parcă sunt aievea, în galeria unde expune Mirela. Un portretist pur-sânge, deosebit de apreciat în Italia. În România nu a auzit nimeni de ea. A trebuit...

Copilul minune al Indiei vine în România

Copilul minune al Indiei vine în România
Tenith Adithyaa, care, la doar 16 ani, are deja peste 17 invenții brevetate, va fi prezent la Iași la cea de-a șaptea ediție a competiției internaționale EUROINVENT. La Expoziția Creativității și Inovării se...

Traseul șpăgii în dosarul ,,Gala BUTE”

Traseul șpăgii în dosarul ,,Gala BUTE”
Sume de bani primite drept şpagă de Elena Udrea, în dosarul „Gala Bute,” au fost virate, printr-un circuit halucinant, în conturile unei firme admi-nistrate de cumnatul Claudiei Copaci, care a deţinut, până...

50 de lei șpagă - și orice nebun este declarat apt să poarte armă

50 de lei șpagă - și orice nebun este declarat apt să poarte armă
Pe arme de foc poţi să pui mâna, indiferent dacă ai sau nu probleme psihice. În România lui 2015 avizele psihologice pentru permis de portarmă se eliberează, cât ai clipi, pe bani.La două zile după ce un tân

Medicii specialişti sunt GONITI din ţară prin lege

Medicii specialişti sunt GONITI din ţară prin lege
O decizie a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie riscă să lase spitalele mici din ţară fără medici specialişti. Majoritatea rezidenţilor pe post, obligaţi prin contract să profeseze în spital cel puţin 5...

EXCLUSIV! S-a intamplat ceea ce nu se intampla. Rener - Iasi, cel mai important caz Poltergeist dupa celebrul “Eleonora Zugun”

EXCLUSIV! S-a intamplat ceea ce nu se intampla. Rener - Iasi, cel mai important caz Poltergeist dupa celebrul “Eleonora Zugun”
Incredibil, dar adevarat. Usi si dulapuri ce se deschid si se inchid in mod inexplicabil, chiar de fata cu invitatii. Tacamuri, oale si alimente aruncate prin casa de energii nevazute. Covoare care sunt mutate din...

Cazul Deaconeasa. Omul care s-a luptat cu Udrea a ajuns după gratii. Corupție sau execuție?

Cazul Deaconeasa. Omul care s-a luptat cu Udrea a ajuns după gratii. Corupție sau execuție?
„De șase ani fratele meu este hăituit! I se fac dosare pe bandă rulantă, că nici nu mai știu care și cu ce e! Nici Udrea nu are 13 dosare! Îmi aduc acum aminte de două dintre ele, amândouă cu aceeași...

Veteran de război, la 95 de ani: “Familia și aerul curat m-au ținut în viață și mi-au dat putere”

Veteran de război, la 95 de ani: “Familia și aerul curat m-au ținut în viață și mi-au dat putere”
Galerie Foto Onor veteranilor de război, acestor bravi eroi! Pe 20 aprilie, la împlinirea a 95 de ani, veteranul de război, plutonier major în rezervă Ion Petran a fost sărbătorit de militari ai Batalionului 317 Sprijin...

Carmen Tănase: Nu-mi place să-mi taie nimic orizontul

Carmen Tănase: Nu-mi place să-mi taie nimic orizontul
Carmen Tănase e ca un diamant. Pe o fațetă o vezi pe Flăcarica. Pe alta o vezi pe Colette, din Gaițele. Dacă te îndepărtezi, aduni toate fațetele și o vezi pe Carmen Tănase. Un diamant superb, dar ca orice...

Capitala desfrâului ”gang-bang”. 100.000 de turiști străini vin în România pentru sex

Capitala desfrâului ”gang-bang”. 100.000 de turiști străini vin în România pentru sex
“Organizăm petreceri de tip gang-bang” sau “Fanteziile tale devin realitate alături de noi”. Aşa sună tot mai multe anunţuri de pe site-urile de profil din România. Cele mai multe se adresează celor din...

Spitalul-caravană, singura salvare din satele uitate

Spitalul-caravană, singura salvare din satele uitate
Galerie Foto Țara noastră e împărțită în două când vine vorba de sănătatea populației. Statisticile arată că în România de la țară ai șanse să mori cu doi ani mai devreme decât în România urbană. În mediul...

Judecătorul Nicolae Tănase: "Am decis să mă fac judecător, la 10 ani, în hazna până la gât"

Judecătorul Nicolae Tănase: "Am decis să mă fac judecător, la 10 ani, în hazna până la gât"
Judecătorul Nicolae Tănase. 72 de ani. Fiu de tată jandarm care a fost omorât pentru că n-a vrut să se facă milițian. Urmărit de securiștii din justiție și hărțuit să se lase de meserie. Le-a rezistat cu...

Doi pe un loc la cimitir. Corupţie printre morminte

Doi pe un loc la cimitir. Corupţie printre morminte
Galerie Foto La Iaşi, corupţia din administraţia cimitirelor schimbă sensul sintagmei „loc de veci”. Pe bază de şpagă, răposaţii sunt îngropaţi în mormintele altora, apoi familiile tremură că într-o zi vor merge la...