x close

La moartea lui Caragiale

0
Autor: Carmen Anghel 08 Iun 2012 - 21:00
La moartea lui Caragiale
Vezi galeria foto


Ion Luca Caragiale. A murit prea devreme. Avea multe proiecte. Mai avea foarte multe caractere de observat, de analizat, de descris. Ii forfoteau in minte. Asa cum el ne forfoteste noua astazi, nu ne lasa sa trecem cu vederea peste faptele Trahanachilor, Catavencilor, Mitelor, Bibicilor, Miticilor, Mangafalelor, Mamitelor si asa mai departe. Pentru ca, foarte des (daca nu chiar in fiecare zi, aproape banalizand) spunem: ce actual e Caragiale! Avand in vedere ca a trecut un secol de la moartea sa!

Ne-am obisnuit sa vedem in Caragiale un individ care sta intr-un colt si pune lupa pe lume. Ei bine, Caragiale era si el... om. Ii era teama de microbi, ii era teama de foc, ii era teama de inaltimile muntilor. Mai avea grija copiilor, a banilor. Si, desi a ras tinandu-se cu mana de burta de caracterele proaste din tara, de fapt, Caragiale era un mare patriot. Spera, poate, ca sagetile lui sa mai invinga prostia si trufia. Era pasionat de muzica clasica. Idolul sau era Beethoven.

A murit in noaptea de 8 spre 9 iunie (21/22 iunie) 1912, la Berlin, in “autoexil'. Avea 60 de ani.

Prietenii si admiratorii sai au fost socati.

Octavian Goga a scris “A murit Caragiale', in Precursori: “Cand am citit ca s-a prabusit de fulgerul unei clipe, am ramas uluit si nu-mi pot inchipui nicidecum imaginea stranie a mortii lui Caragiale. Un nenea Iancu neputincios, cu grumazul plecat de povara batranetii, sau un Caragiale cu mainile incrucisate pe piept, amutit pentru totdeauna, niciodata nu mi-a trecut prin minte. Cum sa se inchida pe veci ochii lui care patrundeau sufletul si straluceau de departe ca doua suliti de argint? Ce sa faca pamantul cu ei?... Cum sa se impace cu repaosul de veci creierul lui pururi framantat, acest complicat si sensitiv seismograf intelectual, care nu avea clipe de odihna?... Ramai infrant, prostit, ti se moaie bratele... Te cuprinde in mreaja lui gandul zadarniciei tuturor celor omenesti, te supune un dezgust de materia urata, de carnea care ne tine in stapanirea ei... Iti vine parca sa-ti frangi in doua condeiul si sa-l arunci ca pe-o unealta netrebnica... La ce e toata goana asta chinuitoare, cand ursita nu acorda nici un privilegiu celor alesi, cand domnesc pe de-antregul aceleasi legi, cand si Caragiale a putut sa moara. L-au ingropat si i se va topi tarana... vremea va trece... vor veni oamnei invatati sa-i cantareasca scrisul, profesori cu ochelari sa-i descifreze cartile, sa scrie studii cu adnotatii derspre Conul Leonida sau Catavencu... Au sa-l claseze, sa-i deie locul cuvenit in istoria literaturii, sa-i fac un monument la Bellu...

Noi insa, care am avut norocul sa-l vedem si sa-l auzim, vom ramanea toata viata stapaniti de senzatia ca prin moartea lui Caragiale s-a deschis o prapastie, s-a facut un gol in natura, ca de-o perturbatie cosmica. Cu cat va trece vremea, va creste tot mai mult silueta lui si vom ramanea totdeauna vrajiti de farmecul celui mai luminat creier romanesc. Ii vom spune povestile, ii vom repeta glumele. Se vor crea legende si personalitatea lui va lua proportii mitice. Generatiile viitoare nici nu vor putea intelege daca din stralucirea unei minti s-au intrupat veodata astfel de raze orbitoare...'

Tudor Arghezi surpinde intr-un articol al sau reactia bucurestenilor cand presa a publicat disparitia dramaturgului. “Pentru Caragiale. Ma gaseam duminica, zi de 10 iunie, dimineata, intr-un democratic vagon de tramvai, incarcat cu lume bucuresteana. Tramvaiul se opri in Piata Teatrului, si o hora sprintena de tigani marunti, cu ziare subsuoara, se prinse in jurul nostru: «Moartea lui Caragiale! editie speciala!...» sau «Moartea lui Caragea!» Numele autorului glumet al atator cuvinte stalcite si fraze pompoase conrupte suferea soarta neologismelor rostite de cetatenii din Obor care vorbeau pe la 1880 «pe ridicatele», sau cum se mai zicea in stil academic, tot pe atuncea, «in mod radical». Intelesei numaidecat, cu mult tumult de voci sentimentale in sufletul meu, ca Ion Caragiale murise. De balconul Teatrului zarii spanzurand, ca o bucata de noapte, drapelul negru, care cu catva timp mai devreme se clatinase deasupra sicriului lui Petre Liciu.

Ochii imi alunecara pe fata beatificata de brici si de pudra a conpasagerilor mei duminicali, imbracati in cele mai proaspete straie: cateva evantalii sprijinite de umerii cucoanelor asudate bateau ca niste aripi desfacute si taiate scurt, in aceasta primavara, de pasari domestice, cu penele pestrite, rosii, verzi si albe. Domnii, raniti, ai fi crezut, la cap, isi tamponau fruntea cu batista cocolosita-n palma sau si priveau cu multumire forma ghetelor galbene, prin care totusi relieful de la degetul mare al piciorului, comprimat de rigorile boxului calf, pana la lustru, le amintea de suferintele indurate la incaltare. Erau in tramvai cu totii ca la vreo cincizeci de insi, cu doamne cu tot, indeletnicindu-se in cate feluri toate, fiestecarele din ei. Vestea mortii lui Caragiale nu pricinui nici o miscare, nu dete loc la nici un zvon de glasuri, vagonul se urni din statie, si ziarele, racnite de vocile puilor de tigani, gasira un singur cumparator, in persoana slugii dumneavoastra. Eu stiu, desigur, ca a murit intr-o buna zi si Goethe si tot nu s-a clatit de pe fata luminii nici macar o frunza ca sa coboare de la sinesi pe mormantul lui. Si nesimtirea lucrurilor a fost deopotriva de mare ori de cate ori s-a povarnit in prapastia glorioasa a omenirii vreununul dintre curajiosii alpinisti ai gandirii. (…) Ma asteptam insa la o treasarire generala a tovarasilor mei de tramvai; voiam sa-i vad ca iau parte si dansii oarecum (...) la gandurile noastre, ale celor care, exagerat de mult sau exagerat de putin punem pret pe viata stinsa a lui Caragiale. O clipa, jignit, m-as fi sculat sa tin un discurs de invective. Caragiale nu exista pentru niciunul din cei cincizeci, nici in cea mai pierduta din amintiri. El care s-a scoborat in toti acestia; care i-a dumicat cu de-amanuntul; care si-a-nmuiat condeiul in gura si in creierii lor; care i-a batjocorit cu atata iubire ca sa-i faca tot pe ei sa rada... (...) E nevoie sa mai spunem cine a fost Caragiale? Sa taiem in scrisele lui luminisuri ipotetice, cand tot ce-a scris el e atat de limnepde si de just luminat? (...) El vedea stilul aproape material, cu scobituri, cu reliefuri, cu linii si arabescuri, si, cetind pe Caragiale, stravezi conturul si graficul ideilor. Pe unele din paginile lui pare ca ti-ai plimba pipaitul, ca sa descoperi sub fluiditatea degetelor, ca atunci cand inconjuri cu mana o tiara veche de aur, pietrele scumpe prinse definitiv in metalul de pret...'.

In volumul “Amintiri despre Caragiale', aparuta in 1972 la editura Minerva, au fost tiparite si aduceri aminte mai putin triste. Fiica dramaturgului, Ecaterina Logadi, spune in “Din amintirile mele despre tata': “(...) In scrierile tatii regasesc multe din obiceiurile si intamplarile din viata lui. Farfuriile cu «dunga conabie», din «Doua loturi», au existat cu adevarat la noi in casa la Bucuresti. Mama era foarte gospodina si-si imbogatea averea casnica prin schimburi in natura cu chivutele. Cand tata cauta vreo haina veche, de care i se facuse dor, mama marturisea scuzandu-se: «Dar nu mai era de purtat, n-o mai puteai pune si nu stii ce farfurii frumoase cu dungi roz am luat pe ele». Daca tata era bine dispus – totul se sfarsea cu glume si rasete, dar daca tata avea o zi rea, discutia se transforma in adevarata tragedie, exact ca in nuvela.'

La Sinaia, Caragiale mergea in fiecare an (se pare, pentru binele si sanatatea copiilor). Iata ce isi aminteste fiica sa: “In curte, tata isi construise o cabana cu scanduri cu un gemulet si o mica usa. Inauntru erau covoare de iuta cu miros acru, cateva fotografii pe pereti, o masa de scris, o canapea si o lampa «sistem cu acetilena». Acolo isi facuse el un refugiu unde se retragea sa lucreze. Dar cum incepea Dimitriu (un muzician apreaciat de scriitor ­ n.r.) sa cante, tata iesea in prag si dupa cateva ezitari mergea intr-acolo, lasandu-si lucrul si cedand pasiunei lui pentru muzica. Venea sa-l asculte pe «papa Haydn». Eu ma pitulam in dosul casei lui Dimitriu ca sa aud muzica si comentariile entuziaste ale tatii. Se emotiona la fiecare bucata, glasul lui devenea cald si vorba vibranta. Stiam atunci ca si in coltul ochilor ii stralucea o lumina neobisnuita.(...)'

La Berlin a plecat cu orgoliul sangerand. Nu primise premiul Academiei. Dar a continuat sa scrie cu si mai mult foc. Fiica sa ne introduce in intimitatea sa de creator. “Aveam noua ani cand ne-am mutat la Berlin. (…) Imi amintesc odaia de lucru a tatii, unde si-a petrecut ultimii ani. Era orientata spre nord, caci tata nu suporta mult soare. In odaie era numai strictul necesar: un pat, un birou, cateva scaune, rafturi de carti la care umbla mereu lasandu-le ravasite. Pe masa de scris o lampa verde ardea zi si noapte, luminand teancuri de manuscrise. Cu slova lui frumoasa si ingrijita, multe din ele pastrau semnele nepieritoare, mult altele erau sfasiate si aruncate la cos. Pe peretele de care era lipit patul, mai totdeauna ramas nefacut, erau batute doua portrete dupa fotografii, in marime naturala, care infatisau pe tatal si pe mama lui. Mai erau si cateva scaune simple si inca o masuta la capataiul patului. Intre cele doua biblioteci, pe o fasie de perete, atarna o rogojina fina chinezeasca, aceea in fata careia este el fotografiat in costum oriental, cu pantaloni stramti si ciorapi albi de lana groasa. Ferestrele erau mari si fara perdele. De acolo privea tata spre piata din fata, plina de flori si impodobita in mijloc cu o fantana. Pe podea era o mica scoarta. Pe ea rasfoia tata atlasurile, visand la departate calatorii, in care ne asocia uneori si pe noi: «Hai sa ne plimbam putin». In odaia aceea nu avea voie sa intre nimeni in afara de mama.'

Un spatiu ca o scena din piesele sale. “Decorul, zicea el, in care evolueaza personagiile, trebuie sa fie condensat, esential, ca pe el sa se profileze puternic eroul. Cat despre personajele sale, iata secretul sau: «Nu incep niciodata sa scriu pana ce nu aud si vad omul, cu toate amanuntele lui in fata mea. Intai ii zic pe nume, iar dupa aceea incepe el sa ma conduca pe mine; caci eu doar numele i l-am gasit inainte sa-l fi cunoscut».' Iata ce alte “trucuri' mai folosea Caragiale. Ele au fost dezvaluite de Horia Petra-Petrescu, un tanar scriitor care si-a luat doctoratul la Leipzig, in 1911, cu lucrarea “Ion Luca Caragiale – viata si opera'. Aflat in vizita la Caragiale, a aflat unele dintre micile lui secrete de creatie. “Aici sunt notitele referitoare la comedie. O multime de foite mici de hartie, pe cari se afla scrise fraze – observatii, bon-moturi, calambururi. Intr-un alt caiet – mai mic ­ e scheletul piesei, continutul fiecarei scene redat in stil telegrafic. Pe o fisa vad intreg planul scenei in orizontal, desemnat cu creionul: «Nu pot sa lucrez altfel. Trebuie sa vad persoanele aievea: cum se plimba de la un loc la altul, ­ cum vin, cum gesticuleaza, pe care use ies – caci altfel nu sunt persoane vii». Pe alta fisa observ un desen fragmentar al mobilierului din comedie. (...) Uite sa-ti arat si alte taine – ca sa vezi mai bune dupa culise. Imi deschide inainte un catalog cu alfabetul de pe margini. Citesc numai nume: la fiecare litera zeci si zeci de nume. «Vezi, de aici imi aleg si imi botez persoanele. Nu pot sa scriu nici un randulet pana ce nu mi-am botezat pe Tache si pe Titirca si pe toti ceilalti.» (...)'

Cella Delavrancea, fiica bunului si iubitului sau prieten Barbu Delavrancea, a fost cea de a doua fiinta care l-a vazut mort pe Caragiale in dimineata aceea urtata. “Intr-o dimineata, caragiale n-a aparut in salon sa asculte o fuga de Bach. Am lucrat singura (…) si am inceput sa studiez marea sonata de Schumann in fa diez minor. (...) Dintr-odata, un tipat a sfasiat firul melodic. M-am ridicat cuprinsa de frica si m-am indreptat spre odaia de culcare a lui Caragiale. Usa era deschisa. El, alunecat jos, langa pat, cu mana stanga crispata pe cearsaf, capul dat pe spate, fata alba, ochii ficsi. Ingrozita, sotia lui (Alexandrina Burelly ­ n.r.) il privea. (…) Moartea il atinsese rapid, fara sovaire, asa cum desigur si-o dorise, esenta in spatiu, verb fara adjectiv. De atunci, nici n-am mai studiat sonata de Schumann, nici n-am mai suportat s-o aud.' (Din Cella Delavrancea “Scrieri', editura Eminescu, 1982)

Se stinsese pentru totdeauna cel care, spune aceeasi Cella Delavrancea, cu “privirea lui adanca cerceta cu solemnitate de bufnita cotloanele sufletesti, prindea pricinile mecanismului psihologic, inregistra neiertatore toata gama vanitatii omenesti, samanta cea mai de seama a inspiratiei sale'.


 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Afisari: 10343


Mai multe titluri din categorie

Bogdan Micu: Adevărul despre hoții de lemn. Pe cine deranjează Big Brother-ul pădurilor?

Bogdan Micu: Adevărul despre hoții de lemn. Pe cine deranjează Big Brother-ul pădurilor?
Galerie Foto Un tânăr antreprenor român genial, Bogdan Micu – cel care a proiectat mesajele cu lasere în timpul mitingurilor din ultimele săptămâni -, a creat pentru Ministerul Mediului un sistem Big...

Afaceriştii de casă ai PDL se reinventează pe bani grei

Afaceriştii de casă ai PDL se reinventează pe bani grei
Galerie Foto Una dintre firmele afaceristului Mihai Neicu, cel care controlează grupul firmelor de pază NEI, implicate într-un dosar de evaziune fiscală trimis în judecată de Parchetul Curții de Apel București, a...

Profesor doctor Alexandru Oproiu: Dulciurile şi alcoolul dereglează sistemul digestiv

Profesor doctor Alexandru Oproiu: Dulciurile şi alcoolul dereglează sistemul digestiv
Grăsimile se evacuează încet din stomac, apare excesul de acid şi se ivesc balonările. Dulciurile concentrate fac să migreze apa în intestinul subţire, iar scaunul se transformă în diaree. Vinul...

Lungul drum spre acasă plin de obstacolele sistemului

Lungul drum spre acasă plin de obstacolele sistemului
Un român din cinci lucrează astăzi peste hotare. Deși sunt milioane care muncesc cu gândul că se vor întoarce, infinit mai puțini fac pasul decisiv. Și asta pentru că autoritățile pun piedică...

Respecți legea, sabotezi țara. Ultimul mare tun tehnocrat

Respecți legea, sabotezi țara. Ultimul mare tun tehnocrat
Galerie Foto Fostul Guvern tehnocrat, condus de Dacian Cioloș, a aprobat achiziția a patru corvete multifuncționale, în valoare de 1,6 miliarde de euro, menţionând, în cuprinsul Hotărârii de Guvern, dar...

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor: În caietele de sarcini ale licitaţiei vor fi incluse criterii suplimentare pentru a evita revizuirea studiilor de fezabilitate

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor: În caietele de sarcini ale licitaţiei vor fi incluse criterii suplimentare pentru a evita revizuirea studiilor de fezabilitate
Galerie Foto Activitatea Ministerul Transporturilor este una dintre cele mai greu de gestionat, având în vedere problemele cu care acesta se confruntă. Fie că vorbim despre construcţia de autostrăzi, fie că ne...

Cum au umflat evaluatorii despăgubirile de la ANRP cu 300 de milioane de lei într-un an

Cum au umflat evaluatorii despăgubirile de la ANRP cu 300 de milioane de lei într-un an
Galerie Foto Despăgubirile acordate de Autoritatea Naționaă pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), din perioada guvernării PDL, fac, în prezent, obiectul mai multor dosare instrumentate de DNA. Unele dintre aceste...

​​​​​​​Mugur Isărescu: Am risipit aproape doi ani în dezbateri confuze, să ajungem în final tot la Codul Civil

​​​​​​​Mugur Isărescu: Am risipit aproape doi ani în dezbateri confuze, să ajungem în final tot la Codul Civil
Mugur Isărescu este cel mai longeviv șef de instituție cu caracter național. Unii s-au plictisit de stabilitatea din fruntea BNR, alții sunt enervați de ,, rezistența” la erodare  a guvernatorului. Nu...

Anda Adam ne-a mărturisit cum se simte în postura de mamă: “E un sentiment unic, practic am început o viaţă nouă”

Anda Adam ne-a mărturisit cum se simte în postura de mamă: “E un sentiment unic, practic am început o viaţă nouă”
Galerie Foto Cântăreaţa Anda Adam este, fără îndoială, una dintre atracţiile celui de-al 11-lea sezon al show-ului “Te cunosc de undeva!”, care debutează mâine la Antena 1. Artista ne-a povestit c...

Un inculpat din afacerea retrocedărilor din Constanța, contracte cu statul de peste 140 milioane de lei

Un inculpat din afacerea retrocedărilor din Constanța, contracte cu statul de peste 140 milioane de lei
Compania condusă de unul dintre protagoniștii din dosarul privind retrocedarea, în perioada 2002-2005, a unor terenuri intravilane din Constanța, cu un prejudiciu calculat la peste 114 milioane de euro, asigură...

CCR: Alte cinci articole din Codul de Procedură Penală încalcă drepturile omului și Constituția

CCR: Alte cinci articole din Codul de Procedură Penală încalcă drepturile omului și Constituția
Galerie Foto Seria constatării neconstituționalității unor prevederi ale legilor penale în vigoare continuă. În data de 17 ianuarie 2017, Curtea Constituțională a admis, cu unanimitate de voturi, faptul că nu mai...

Zeci de dosare ale DNA trimise în judecată riscă să fie anulate. Lista „penalilor” care pot profita de vidul legislativ

Zeci de dosare ale DNA trimise în judecată riscă să fie anulate. Lista „penalilor” care pot profita de vidul legislativ
Galerie Foto Inoperabilitatea prevederilor articolului 297, alineat 1 Cod Penal, care prevedea și pedepsea abuzul în serviciu, ca urmare a faptului că textul nu a fost pus în concordanță cu prevederile Constituției....

Strămoșul mecanic al app-ului de azi: Mașina de scris vorbele pronunțate

Strămoșul mecanic al app-ului de azi: Mașina de scris vorbele pronunțate
În multe domenii, românii s-au dovedit de-a lungul timpului unii dintre cei mai ingenioși oameni de pe planetă. Așa se face că și în cel al scrisului, al tiparului, suntem printre pionierii...

Noul val al exodului românesc lovește la temelia economiei

Noul val al exodului românesc lovește la temelia economiei
Galerie Foto Procentual România e națiunea cu cea mai mare creștere a diasporei din întreaga lume, fiind întrecută doar de Siria, care e în război. Comparația e cu atât mai șocantă cu cât...

UPDATE - Muzeul de Geologie adăposteşte radiaţii mai puternice decât centrala de la Cernobîl

UPDATE - Muzeul de Geologie adăposteşte radiaţii mai puternice decât centrala de la Cernobîl
Jurnalistul GSP Cătălin Tolontan își cere scuze publice pentru erorile din articolul legat de radiațiile de la Muzeul de Geologie din centrul Bucureștiului. În același timp, Tolontan susține...