x close

La moartea lui Caragiale

0
Autor: Carmen Anghel 08 Iun 2012 - 21:00
La moartea lui Caragiale
Vezi galeria foto


Ion Luca Caragiale. A murit prea devreme. Avea multe proiecte. Mai avea foarte multe caractere de observat, de analizat, de descris. Ii forfoteau in minte. Asa cum el ne forfoteste noua astazi, nu ne lasa sa trecem cu vederea peste faptele Trahanachilor, Catavencilor, Mitelor, Bibicilor, Miticilor, Mangafalelor, Mamitelor si asa mai departe. Pentru ca, foarte des (daca nu chiar in fiecare zi, aproape banalizand) spunem: ce actual e Caragiale! Avand in vedere ca a trecut un secol de la moartea sa!

Ne-am obisnuit sa vedem in Caragiale un individ care sta intr-un colt si pune lupa pe lume. Ei bine, Caragiale era si el... om. Ii era teama de microbi, ii era teama de foc, ii era teama de inaltimile muntilor. Mai avea grija copiilor, a banilor. Si, desi a ras tinandu-se cu mana de burta de caracterele proaste din tara, de fapt, Caragiale era un mare patriot. Spera, poate, ca sagetile lui sa mai invinga prostia si trufia. Era pasionat de muzica clasica. Idolul sau era Beethoven.

A murit in noaptea de 8 spre 9 iunie (21/22 iunie) 1912, la Berlin, in “autoexil'. Avea 60 de ani.

Prietenii si admiratorii sai au fost socati.

Octavian Goga a scris “A murit Caragiale', in Precursori: “Cand am citit ca s-a prabusit de fulgerul unei clipe, am ramas uluit si nu-mi pot inchipui nicidecum imaginea stranie a mortii lui Caragiale. Un nenea Iancu neputincios, cu grumazul plecat de povara batranetii, sau un Caragiale cu mainile incrucisate pe piept, amutit pentru totdeauna, niciodata nu mi-a trecut prin minte. Cum sa se inchida pe veci ochii lui care patrundeau sufletul si straluceau de departe ca doua suliti de argint? Ce sa faca pamantul cu ei?... Cum sa se impace cu repaosul de veci creierul lui pururi framantat, acest complicat si sensitiv seismograf intelectual, care nu avea clipe de odihna?... Ramai infrant, prostit, ti se moaie bratele... Te cuprinde in mreaja lui gandul zadarniciei tuturor celor omenesti, te supune un dezgust de materia urata, de carnea care ne tine in stapanirea ei... Iti vine parca sa-ti frangi in doua condeiul si sa-l arunci ca pe-o unealta netrebnica... La ce e toata goana asta chinuitoare, cand ursita nu acorda nici un privilegiu celor alesi, cand domnesc pe de-antregul aceleasi legi, cand si Caragiale a putut sa moara. L-au ingropat si i se va topi tarana... vremea va trece... vor veni oamnei invatati sa-i cantareasca scrisul, profesori cu ochelari sa-i descifreze cartile, sa scrie studii cu adnotatii derspre Conul Leonida sau Catavencu... Au sa-l claseze, sa-i deie locul cuvenit in istoria literaturii, sa-i fac un monument la Bellu...

Noi insa, care am avut norocul sa-l vedem si sa-l auzim, vom ramanea toata viata stapaniti de senzatia ca prin moartea lui Caragiale s-a deschis o prapastie, s-a facut un gol in natura, ca de-o perturbatie cosmica. Cu cat va trece vremea, va creste tot mai mult silueta lui si vom ramanea totdeauna vrajiti de farmecul celui mai luminat creier romanesc. Ii vom spune povestile, ii vom repeta glumele. Se vor crea legende si personalitatea lui va lua proportii mitice. Generatiile viitoare nici nu vor putea intelege daca din stralucirea unei minti s-au intrupat veodata astfel de raze orbitoare...'

Tudor Arghezi surpinde intr-un articol al sau reactia bucurestenilor cand presa a publicat disparitia dramaturgului. “Pentru Caragiale. Ma gaseam duminica, zi de 10 iunie, dimineata, intr-un democratic vagon de tramvai, incarcat cu lume bucuresteana. Tramvaiul se opri in Piata Teatrului, si o hora sprintena de tigani marunti, cu ziare subsuoara, se prinse in jurul nostru: «Moartea lui Caragiale! editie speciala!...» sau «Moartea lui Caragea!» Numele autorului glumet al atator cuvinte stalcite si fraze pompoase conrupte suferea soarta neologismelor rostite de cetatenii din Obor care vorbeau pe la 1880 «pe ridicatele», sau cum se mai zicea in stil academic, tot pe atuncea, «in mod radical». Intelesei numaidecat, cu mult tumult de voci sentimentale in sufletul meu, ca Ion Caragiale murise. De balconul Teatrului zarii spanzurand, ca o bucata de noapte, drapelul negru, care cu catva timp mai devreme se clatinase deasupra sicriului lui Petre Liciu.

Ochii imi alunecara pe fata beatificata de brici si de pudra a conpasagerilor mei duminicali, imbracati in cele mai proaspete straie: cateva evantalii sprijinite de umerii cucoanelor asudate bateau ca niste aripi desfacute si taiate scurt, in aceasta primavara, de pasari domestice, cu penele pestrite, rosii, verzi si albe. Domnii, raniti, ai fi crezut, la cap, isi tamponau fruntea cu batista cocolosita-n palma sau si priveau cu multumire forma ghetelor galbene, prin care totusi relieful de la degetul mare al piciorului, comprimat de rigorile boxului calf, pana la lustru, le amintea de suferintele indurate la incaltare. Erau in tramvai cu totii ca la vreo cincizeci de insi, cu doamne cu tot, indeletnicindu-se in cate feluri toate, fiestecarele din ei. Vestea mortii lui Caragiale nu pricinui nici o miscare, nu dete loc la nici un zvon de glasuri, vagonul se urni din statie, si ziarele, racnite de vocile puilor de tigani, gasira un singur cumparator, in persoana slugii dumneavoastra. Eu stiu, desigur, ca a murit intr-o buna zi si Goethe si tot nu s-a clatit de pe fata luminii nici macar o frunza ca sa coboare de la sinesi pe mormantul lui. Si nesimtirea lucrurilor a fost deopotriva de mare ori de cate ori s-a povarnit in prapastia glorioasa a omenirii vreununul dintre curajiosii alpinisti ai gandirii. (…) Ma asteptam insa la o treasarire generala a tovarasilor mei de tramvai; voiam sa-i vad ca iau parte si dansii oarecum (...) la gandurile noastre, ale celor care, exagerat de mult sau exagerat de putin punem pret pe viata stinsa a lui Caragiale. O clipa, jignit, m-as fi sculat sa tin un discurs de invective. Caragiale nu exista pentru niciunul din cei cincizeci, nici in cea mai pierduta din amintiri. El care s-a scoborat in toti acestia; care i-a dumicat cu de-amanuntul; care si-a-nmuiat condeiul in gura si in creierii lor; care i-a batjocorit cu atata iubire ca sa-i faca tot pe ei sa rada... (...) E nevoie sa mai spunem cine a fost Caragiale? Sa taiem in scrisele lui luminisuri ipotetice, cand tot ce-a scris el e atat de limnepde si de just luminat? (...) El vedea stilul aproape material, cu scobituri, cu reliefuri, cu linii si arabescuri, si, cetind pe Caragiale, stravezi conturul si graficul ideilor. Pe unele din paginile lui pare ca ti-ai plimba pipaitul, ca sa descoperi sub fluiditatea degetelor, ca atunci cand inconjuri cu mana o tiara veche de aur, pietrele scumpe prinse definitiv in metalul de pret...'.

In volumul “Amintiri despre Caragiale', aparuta in 1972 la editura Minerva, au fost tiparite si aduceri aminte mai putin triste. Fiica dramaturgului, Ecaterina Logadi, spune in “Din amintirile mele despre tata': “(...) In scrierile tatii regasesc multe din obiceiurile si intamplarile din viata lui. Farfuriile cu «dunga conabie», din «Doua loturi», au existat cu adevarat la noi in casa la Bucuresti. Mama era foarte gospodina si-si imbogatea averea casnica prin schimburi in natura cu chivutele. Cand tata cauta vreo haina veche, de care i se facuse dor, mama marturisea scuzandu-se: «Dar nu mai era de purtat, n-o mai puteai pune si nu stii ce farfurii frumoase cu dungi roz am luat pe ele». Daca tata era bine dispus – totul se sfarsea cu glume si rasete, dar daca tata avea o zi rea, discutia se transforma in adevarata tragedie, exact ca in nuvela.'

La Sinaia, Caragiale mergea in fiecare an (se pare, pentru binele si sanatatea copiilor). Iata ce isi aminteste fiica sa: “In curte, tata isi construise o cabana cu scanduri cu un gemulet si o mica usa. Inauntru erau covoare de iuta cu miros acru, cateva fotografii pe pereti, o masa de scris, o canapea si o lampa «sistem cu acetilena». Acolo isi facuse el un refugiu unde se retragea sa lucreze. Dar cum incepea Dimitriu (un muzician apreaciat de scriitor ­ n.r.) sa cante, tata iesea in prag si dupa cateva ezitari mergea intr-acolo, lasandu-si lucrul si cedand pasiunei lui pentru muzica. Venea sa-l asculte pe «papa Haydn». Eu ma pitulam in dosul casei lui Dimitriu ca sa aud muzica si comentariile entuziaste ale tatii. Se emotiona la fiecare bucata, glasul lui devenea cald si vorba vibranta. Stiam atunci ca si in coltul ochilor ii stralucea o lumina neobisnuita.(...)'

La Berlin a plecat cu orgoliul sangerand. Nu primise premiul Academiei. Dar a continuat sa scrie cu si mai mult foc. Fiica sa ne introduce in intimitatea sa de creator. “Aveam noua ani cand ne-am mutat la Berlin. (…) Imi amintesc odaia de lucru a tatii, unde si-a petrecut ultimii ani. Era orientata spre nord, caci tata nu suporta mult soare. In odaie era numai strictul necesar: un pat, un birou, cateva scaune, rafturi de carti la care umbla mereu lasandu-le ravasite. Pe masa de scris o lampa verde ardea zi si noapte, luminand teancuri de manuscrise. Cu slova lui frumoasa si ingrijita, multe din ele pastrau semnele nepieritoare, mult altele erau sfasiate si aruncate la cos. Pe peretele de care era lipit patul, mai totdeauna ramas nefacut, erau batute doua portrete dupa fotografii, in marime naturala, care infatisau pe tatal si pe mama lui. Mai erau si cateva scaune simple si inca o masuta la capataiul patului. Intre cele doua biblioteci, pe o fasie de perete, atarna o rogojina fina chinezeasca, aceea in fata careia este el fotografiat in costum oriental, cu pantaloni stramti si ciorapi albi de lana groasa. Ferestrele erau mari si fara perdele. De acolo privea tata spre piata din fata, plina de flori si impodobita in mijloc cu o fantana. Pe podea era o mica scoarta. Pe ea rasfoia tata atlasurile, visand la departate calatorii, in care ne asocia uneori si pe noi: «Hai sa ne plimbam putin». In odaia aceea nu avea voie sa intre nimeni in afara de mama.'

Un spatiu ca o scena din piesele sale. “Decorul, zicea el, in care evolueaza personagiile, trebuie sa fie condensat, esential, ca pe el sa se profileze puternic eroul. Cat despre personajele sale, iata secretul sau: «Nu incep niciodata sa scriu pana ce nu aud si vad omul, cu toate amanuntele lui in fata mea. Intai ii zic pe nume, iar dupa aceea incepe el sa ma conduca pe mine; caci eu doar numele i l-am gasit inainte sa-l fi cunoscut».' Iata ce alte “trucuri' mai folosea Caragiale. Ele au fost dezvaluite de Horia Petra-Petrescu, un tanar scriitor care si-a luat doctoratul la Leipzig, in 1911, cu lucrarea “Ion Luca Caragiale – viata si opera'. Aflat in vizita la Caragiale, a aflat unele dintre micile lui secrete de creatie. “Aici sunt notitele referitoare la comedie. O multime de foite mici de hartie, pe cari se afla scrise fraze – observatii, bon-moturi, calambururi. Intr-un alt caiet – mai mic ­ e scheletul piesei, continutul fiecarei scene redat in stil telegrafic. Pe o fisa vad intreg planul scenei in orizontal, desemnat cu creionul: «Nu pot sa lucrez altfel. Trebuie sa vad persoanele aievea: cum se plimba de la un loc la altul, ­ cum vin, cum gesticuleaza, pe care use ies – caci altfel nu sunt persoane vii». Pe alta fisa observ un desen fragmentar al mobilierului din comedie. (...) Uite sa-ti arat si alte taine – ca sa vezi mai bune dupa culise. Imi deschide inainte un catalog cu alfabetul de pe margini. Citesc numai nume: la fiecare litera zeci si zeci de nume. «Vezi, de aici imi aleg si imi botez persoanele. Nu pot sa scriu nici un randulet pana ce nu mi-am botezat pe Tache si pe Titirca si pe toti ceilalti.» (...)'

Cella Delavrancea, fiica bunului si iubitului sau prieten Barbu Delavrancea, a fost cea de a doua fiinta care l-a vazut mort pe Caragiale in dimineata aceea urtata. “Intr-o dimineata, caragiale n-a aparut in salon sa asculte o fuga de Bach. Am lucrat singura (…) si am inceput sa studiez marea sonata de Schumann in fa diez minor. (...) Dintr-odata, un tipat a sfasiat firul melodic. M-am ridicat cuprinsa de frica si m-am indreptat spre odaia de culcare a lui Caragiale. Usa era deschisa. El, alunecat jos, langa pat, cu mana stanga crispata pe cearsaf, capul dat pe spate, fata alba, ochii ficsi. Ingrozita, sotia lui (Alexandrina Burelly ­ n.r.) il privea. (…) Moartea il atinsese rapid, fara sovaire, asa cum desigur si-o dorise, esenta in spatiu, verb fara adjectiv. De atunci, nici n-am mai studiat sonata de Schumann, nici n-am mai suportat s-o aud.' (Din Cella Delavrancea “Scrieri', editura Eminescu, 1982)

Se stinsese pentru totdeauna cel care, spune aceeasi Cella Delavrancea, cu “privirea lui adanca cerceta cu solemnitate de bufnita cotloanele sufletesti, prindea pricinile mecanismului psihologic, inregistra neiertatore toata gama vanitatii omenesti, samanta cea mai de seama a inspiratiei sale'.


 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



 
Afisari: 9320


Mai multe titluri din categorie

Firma care l-a „cumpărat” pe Blaga, abonată la banii Justiției, ai Poliției și ai serviciilor secrete

Firma care l-a „cumpărat” pe Blaga, abonată la banii Justiției, ai Poliției și ai serviciilor secrete
Dosarul care l-a scos, practic, de pe scena politică pe co-preşedintele Partidului Naţional Liberal, Vasile Blaga, vizează, potrivit DNA, bani negri, pentru fostul Partid Democrat Liberal, din afacerile cu statul pe...

Emil Dumitru, preşedintele Pro-Agro: S-au cheltuit 2,8 miliarde de euro în 26 de ani pentru un sistem de irigaţii care lipseşte cu desăvârşire

Emil Dumitru, preşedintele Pro-Agro: S-au cheltuit 2,8 miliarde de euro în 26 de ani pentru un sistem de irigaţii care lipseşte cu desăvârşire
Emil Dumitru este, de anul trecut, cel mai tânăr preşedinte al unei mari organizații agricole din România, Federaţia Naţională Pro Agro. Înainte de toate, este însă fermier în...

Profesor doctor Monica Pop: La ochelarii corect realizaţi, n-ai nevoie de câteva zile pentru acomodare

Profesor doctor Monica Pop: La ochelarii corect realizaţi, n-ai nevoie de câteva zile pentru acomodare
Galerie Foto Oftalmologia nu mai consideră a fi boală necesitatea de a pune lentile cu plus din reaua vedere la citit. După vârsta de 40 de ani, muşchii ochiului se lenevesc şi nu mai asigură o curbură potrivită pentru...

Anca Nedea, șeful ANT: România ar putea trăi din turism

Anca Nedea, șeful ANT: România ar putea trăi din turism
Unul dintre programele de finanţare a zonelor turistice din România a fost deblocat recent, după aproape cinci ani de stagnare. Până la finalul anului 2016, prin alocarea a 43 de milioane de  lei se...

Credit pe loc, fără adeverinţă, doar cu CNP-ul

Credit pe loc, fără adeverinţă, doar cu CNP-ul
Numărul românilor care au luat în acest an credite mai mari de 20.000 de lei (4.500 de euro) a ajuns la 49.500, vârful ultimilor şase ani. Băncile au simplificat mult procedurile de acordare a...

Face legături de milioane la STS-ul generalului Opriş

Face legături de milioane la STS-ul generalului Opriş
Galerie Foto Instituţia condusă de unul dintre apropiaţii fostului preşedinte, Traian Băsescu, a atribuit, ieri, un contract de 1,8 milioane de euro unei companii implicate, în urmă cu cinci ani, într-o afacere a...

Revoltător: duşi la cerşit pentru confortul părinților

Revoltător: duşi la cerşit pentru confortul părinților
În România zeci de mii de părinți trăiesc de pe urma propriilor copii. Deși noul cod penal a înăsprit pedepsele pentru cei care își trimit copiii la cerșit, nimic pare să nu a zdruncine...

Profesor doctor Mircea Beuran:  “Cancerul de pancreas dă dureri târziu şi se pierde momentul bun pentru operaţie”

Profesor doctor Mircea Beuran:  “Cancerul de pancreas dă dureri târziu şi se pierde momentul bun pentru operaţie”
Galerie Foto Din ce în ce mai frecvent se inregistrează boli canceroase în aparatul digestiv, multe diagnosticate târziu. Cancerul de pancreas, dar şi pancreatitele sunt de temut, pancreasul este un organ cu...

Bomba cu ceas din dosarul „mită pentru preşedinte”

Bomba cu ceas din dosarul „mită pentru preşedinte”
Punerea sub acuzare de către DNA a Ioanei Băsescu şi a fostului iubit al acesteia, Giovanni Francesco, în cel mai nou dosar instrumentat de instituţia condusă de Laura Codruţa Kovesi, referitor la...

TCDU. Adina Răducan se ia în piept cu granzii Pepe, Nico sau Maria Buză: "Am multe de învăţat de la ei"

TCDU. Adina Răducan se ia în piept cu granzii Pepe, Nico sau Maria Buză: "Am multe de învăţat de la ei"
Galerie Foto Adina Răducan (18 ani), câştigătoare a sezonului 4 de la X Factor, a acceptat provocarea de a participa la „Te cunosc de undeva!”, deşi asta presupune să concureze împotriva unor...

Mită de un milion de lei în campania electorală a lui Băsescu din 2009, via Elena Udrea

Mită de un milion de lei în campania electorală a lui Băsescu din 2009, via Elena Udrea
Galerie Foto Elena Udrea s-a ales cu cinci noi acuzaţii de spălare de bani, într-un dosar instrumentat de DNA în care, alături de ea, fostul secretar general al Minis-terului Dezvoltării Regionale şi Turismului,...

Asociat cu Berceanu, șeful Biroului de Metrologie își atribuie singur contracte

Asociat cu Berceanu, șeful Biroului de Metrologie își atribuie singur contracte
Galerie Foto Unul dintre cele mai flagrante cazuri de incompatibilitate îl are ca personaj principal pe şeful unei instituţii de stat care semnează pentru atribuirea de contracte propriei sale firme. Valentin Pătăşanu...

Radu Tudor despre lipsa dotărilor militare: Acești nemernici au furat miliarde de euro, sub patronajul unui regim criminal

Radu Tudor despre lipsa dotărilor militare: Acești nemernici au furat miliarde de euro, sub patronajul unui regim criminal
Jurnalistul de politică externă, Radu Tudor, îşi exprimă nedumerirea faţă de ezitările politicienilor de a aborda un subiect extrem de important pentru ţară, ca cel al ameninţării ruse, temă care...

Radu Dumitru: „Dacă pe sticla de apă nu scrie «minerală», uită de ea!”

Radu Dumitru: „Dacă pe sticla de apă nu scrie «minerală», uită de ea!”
În România, piața apelor îmbuteliate a înregistrat un salt extraordinar în ultimii ani, pentru 2016 fiind estimată o cifră de afaceri de circa 5 miliarde de lei. Oferta e tot mai...

Doru Gheorghiu: Dependenţa de jocuri există. Nu ne paşte însă o apocalipsă socială!

Doru Gheorghiu: Dependenţa de jocuri există. Nu ne paşte însă o apocalipsă socială!
Un milion de români joacă, în mod constant, la pariuri sportive, pe lista preferințelor aflându-se fotbalul, tenisul de câmp, boxul, dar și cursele de câini sau loteriile la minut....