x close

La moartea lui Caragiale

0
Autor: Carmen Anghel 08 Iun 2012 - 21:00
La moartea lui Caragiale
Vezi galeria foto


Ion Luca Caragiale. A murit prea devreme. Avea multe proiecte. Mai avea foarte multe caractere de observat, de analizat, de descris. Ii forfoteau in minte. Asa cum el ne forfoteste noua astazi, nu ne lasa sa trecem cu vederea peste faptele Trahanachilor, Catavencilor, Mitelor, Bibicilor, Miticilor, Mangafalelor, Mamitelor si asa mai departe. Pentru ca, foarte des (daca nu chiar in fiecare zi, aproape banalizand) spunem: ce actual e Caragiale! Avand in vedere ca a trecut un secol de la moartea sa!

Ne-am obisnuit sa vedem in Caragiale un individ care sta intr-un colt si pune lupa pe lume. Ei bine, Caragiale era si el... om. Ii era teama de microbi, ii era teama de foc, ii era teama de inaltimile muntilor. Mai avea grija copiilor, a banilor. Si, desi a ras tinandu-se cu mana de burta de caracterele proaste din tara, de fapt, Caragiale era un mare patriot. Spera, poate, ca sagetile lui sa mai invinga prostia si trufia. Era pasionat de muzica clasica. Idolul sau era Beethoven.

A murit in noaptea de 8 spre 9 iunie (21/22 iunie) 1912, la Berlin, in “autoexil'. Avea 60 de ani.

Prietenii si admiratorii sai au fost socati.

Octavian Goga a scris “A murit Caragiale', in Precursori: “Cand am citit ca s-a prabusit de fulgerul unei clipe, am ramas uluit si nu-mi pot inchipui nicidecum imaginea stranie a mortii lui Caragiale. Un nenea Iancu neputincios, cu grumazul plecat de povara batranetii, sau un Caragiale cu mainile incrucisate pe piept, amutit pentru totdeauna, niciodata nu mi-a trecut prin minte. Cum sa se inchida pe veci ochii lui care patrundeau sufletul si straluceau de departe ca doua suliti de argint? Ce sa faca pamantul cu ei?... Cum sa se impace cu repaosul de veci creierul lui pururi framantat, acest complicat si sensitiv seismograf intelectual, care nu avea clipe de odihna?... Ramai infrant, prostit, ti se moaie bratele... Te cuprinde in mreaja lui gandul zadarniciei tuturor celor omenesti, te supune un dezgust de materia urata, de carnea care ne tine in stapanirea ei... Iti vine parca sa-ti frangi in doua condeiul si sa-l arunci ca pe-o unealta netrebnica... La ce e toata goana asta chinuitoare, cand ursita nu acorda nici un privilegiu celor alesi, cand domnesc pe de-antregul aceleasi legi, cand si Caragiale a putut sa moara. L-au ingropat si i se va topi tarana... vremea va trece... vor veni oamnei invatati sa-i cantareasca scrisul, profesori cu ochelari sa-i descifreze cartile, sa scrie studii cu adnotatii derspre Conul Leonida sau Catavencu... Au sa-l claseze, sa-i deie locul cuvenit in istoria literaturii, sa-i fac un monument la Bellu...

Noi insa, care am avut norocul sa-l vedem si sa-l auzim, vom ramanea toata viata stapaniti de senzatia ca prin moartea lui Caragiale s-a deschis o prapastie, s-a facut un gol in natura, ca de-o perturbatie cosmica. Cu cat va trece vremea, va creste tot mai mult silueta lui si vom ramanea totdeauna vrajiti de farmecul celui mai luminat creier romanesc. Ii vom spune povestile, ii vom repeta glumele. Se vor crea legende si personalitatea lui va lua proportii mitice. Generatiile viitoare nici nu vor putea intelege daca din stralucirea unei minti s-au intrupat veodata astfel de raze orbitoare...'

Tudor Arghezi surpinde intr-un articol al sau reactia bucurestenilor cand presa a publicat disparitia dramaturgului. “Pentru Caragiale. Ma gaseam duminica, zi de 10 iunie, dimineata, intr-un democratic vagon de tramvai, incarcat cu lume bucuresteana. Tramvaiul se opri in Piata Teatrului, si o hora sprintena de tigani marunti, cu ziare subsuoara, se prinse in jurul nostru: «Moartea lui Caragiale! editie speciala!...» sau «Moartea lui Caragea!» Numele autorului glumet al atator cuvinte stalcite si fraze pompoase conrupte suferea soarta neologismelor rostite de cetatenii din Obor care vorbeau pe la 1880 «pe ridicatele», sau cum se mai zicea in stil academic, tot pe atuncea, «in mod radical». Intelesei numaidecat, cu mult tumult de voci sentimentale in sufletul meu, ca Ion Caragiale murise. De balconul Teatrului zarii spanzurand, ca o bucata de noapte, drapelul negru, care cu catva timp mai devreme se clatinase deasupra sicriului lui Petre Liciu.

Ochii imi alunecara pe fata beatificata de brici si de pudra a conpasagerilor mei duminicali, imbracati in cele mai proaspete straie: cateva evantalii sprijinite de umerii cucoanelor asudate bateau ca niste aripi desfacute si taiate scurt, in aceasta primavara, de pasari domestice, cu penele pestrite, rosii, verzi si albe. Domnii, raniti, ai fi crezut, la cap, isi tamponau fruntea cu batista cocolosita-n palma sau si priveau cu multumire forma ghetelor galbene, prin care totusi relieful de la degetul mare al piciorului, comprimat de rigorile boxului calf, pana la lustru, le amintea de suferintele indurate la incaltare. Erau in tramvai cu totii ca la vreo cincizeci de insi, cu doamne cu tot, indeletnicindu-se in cate feluri toate, fiestecarele din ei. Vestea mortii lui Caragiale nu pricinui nici o miscare, nu dete loc la nici un zvon de glasuri, vagonul se urni din statie, si ziarele, racnite de vocile puilor de tigani, gasira un singur cumparator, in persoana slugii dumneavoastra. Eu stiu, desigur, ca a murit intr-o buna zi si Goethe si tot nu s-a clatit de pe fata luminii nici macar o frunza ca sa coboare de la sinesi pe mormantul lui. Si nesimtirea lucrurilor a fost deopotriva de mare ori de cate ori s-a povarnit in prapastia glorioasa a omenirii vreununul dintre curajiosii alpinisti ai gandirii. (…) Ma asteptam insa la o treasarire generala a tovarasilor mei de tramvai; voiam sa-i vad ca iau parte si dansii oarecum (...) la gandurile noastre, ale celor care, exagerat de mult sau exagerat de putin punem pret pe viata stinsa a lui Caragiale. O clipa, jignit, m-as fi sculat sa tin un discurs de invective. Caragiale nu exista pentru niciunul din cei cincizeci, nici in cea mai pierduta din amintiri. El care s-a scoborat in toti acestia; care i-a dumicat cu de-amanuntul; care si-a-nmuiat condeiul in gura si in creierii lor; care i-a batjocorit cu atata iubire ca sa-i faca tot pe ei sa rada... (...) E nevoie sa mai spunem cine a fost Caragiale? Sa taiem in scrisele lui luminisuri ipotetice, cand tot ce-a scris el e atat de limnepde si de just luminat? (...) El vedea stilul aproape material, cu scobituri, cu reliefuri, cu linii si arabescuri, si, cetind pe Caragiale, stravezi conturul si graficul ideilor. Pe unele din paginile lui pare ca ti-ai plimba pipaitul, ca sa descoperi sub fluiditatea degetelor, ca atunci cand inconjuri cu mana o tiara veche de aur, pietrele scumpe prinse definitiv in metalul de pret...'.

In volumul “Amintiri despre Caragiale', aparuta in 1972 la editura Minerva, au fost tiparite si aduceri aminte mai putin triste. Fiica dramaturgului, Ecaterina Logadi, spune in “Din amintirile mele despre tata': “(...) In scrierile tatii regasesc multe din obiceiurile si intamplarile din viata lui. Farfuriile cu «dunga conabie», din «Doua loturi», au existat cu adevarat la noi in casa la Bucuresti. Mama era foarte gospodina si-si imbogatea averea casnica prin schimburi in natura cu chivutele. Cand tata cauta vreo haina veche, de care i se facuse dor, mama marturisea scuzandu-se: «Dar nu mai era de purtat, n-o mai puteai pune si nu stii ce farfurii frumoase cu dungi roz am luat pe ele». Daca tata era bine dispus – totul se sfarsea cu glume si rasete, dar daca tata avea o zi rea, discutia se transforma in adevarata tragedie, exact ca in nuvela.'

La Sinaia, Caragiale mergea in fiecare an (se pare, pentru binele si sanatatea copiilor). Iata ce isi aminteste fiica sa: “In curte, tata isi construise o cabana cu scanduri cu un gemulet si o mica usa. Inauntru erau covoare de iuta cu miros acru, cateva fotografii pe pereti, o masa de scris, o canapea si o lampa «sistem cu acetilena». Acolo isi facuse el un refugiu unde se retragea sa lucreze. Dar cum incepea Dimitriu (un muzician apreaciat de scriitor ­ n.r.) sa cante, tata iesea in prag si dupa cateva ezitari mergea intr-acolo, lasandu-si lucrul si cedand pasiunei lui pentru muzica. Venea sa-l asculte pe «papa Haydn». Eu ma pitulam in dosul casei lui Dimitriu ca sa aud muzica si comentariile entuziaste ale tatii. Se emotiona la fiecare bucata, glasul lui devenea cald si vorba vibranta. Stiam atunci ca si in coltul ochilor ii stralucea o lumina neobisnuita.(...)'

La Berlin a plecat cu orgoliul sangerand. Nu primise premiul Academiei. Dar a continuat sa scrie cu si mai mult foc. Fiica sa ne introduce in intimitatea sa de creator. “Aveam noua ani cand ne-am mutat la Berlin. (…) Imi amintesc odaia de lucru a tatii, unde si-a petrecut ultimii ani. Era orientata spre nord, caci tata nu suporta mult soare. In odaie era numai strictul necesar: un pat, un birou, cateva scaune, rafturi de carti la care umbla mereu lasandu-le ravasite. Pe masa de scris o lampa verde ardea zi si noapte, luminand teancuri de manuscrise. Cu slova lui frumoasa si ingrijita, multe din ele pastrau semnele nepieritoare, mult altele erau sfasiate si aruncate la cos. Pe peretele de care era lipit patul, mai totdeauna ramas nefacut, erau batute doua portrete dupa fotografii, in marime naturala, care infatisau pe tatal si pe mama lui. Mai erau si cateva scaune simple si inca o masuta la capataiul patului. Intre cele doua biblioteci, pe o fasie de perete, atarna o rogojina fina chinezeasca, aceea in fata careia este el fotografiat in costum oriental, cu pantaloni stramti si ciorapi albi de lana groasa. Ferestrele erau mari si fara perdele. De acolo privea tata spre piata din fata, plina de flori si impodobita in mijloc cu o fantana. Pe podea era o mica scoarta. Pe ea rasfoia tata atlasurile, visand la departate calatorii, in care ne asocia uneori si pe noi: «Hai sa ne plimbam putin». In odaia aceea nu avea voie sa intre nimeni in afara de mama.'

Un spatiu ca o scena din piesele sale. “Decorul, zicea el, in care evolueaza personagiile, trebuie sa fie condensat, esential, ca pe el sa se profileze puternic eroul. Cat despre personajele sale, iata secretul sau: «Nu incep niciodata sa scriu pana ce nu aud si vad omul, cu toate amanuntele lui in fata mea. Intai ii zic pe nume, iar dupa aceea incepe el sa ma conduca pe mine; caci eu doar numele i l-am gasit inainte sa-l fi cunoscut».' Iata ce alte “trucuri' mai folosea Caragiale. Ele au fost dezvaluite de Horia Petra-Petrescu, un tanar scriitor care si-a luat doctoratul la Leipzig, in 1911, cu lucrarea “Ion Luca Caragiale – viata si opera'. Aflat in vizita la Caragiale, a aflat unele dintre micile lui secrete de creatie. “Aici sunt notitele referitoare la comedie. O multime de foite mici de hartie, pe cari se afla scrise fraze – observatii, bon-moturi, calambururi. Intr-un alt caiet – mai mic ­ e scheletul piesei, continutul fiecarei scene redat in stil telegrafic. Pe o fisa vad intreg planul scenei in orizontal, desemnat cu creionul: «Nu pot sa lucrez altfel. Trebuie sa vad persoanele aievea: cum se plimba de la un loc la altul, ­ cum vin, cum gesticuleaza, pe care use ies – caci altfel nu sunt persoane vii». Pe alta fisa observ un desen fragmentar al mobilierului din comedie. (...) Uite sa-ti arat si alte taine – ca sa vezi mai bune dupa culise. Imi deschide inainte un catalog cu alfabetul de pe margini. Citesc numai nume: la fiecare litera zeci si zeci de nume. «Vezi, de aici imi aleg si imi botez persoanele. Nu pot sa scriu nici un randulet pana ce nu mi-am botezat pe Tache si pe Titirca si pe toti ceilalti.» (...)'

Cella Delavrancea, fiica bunului si iubitului sau prieten Barbu Delavrancea, a fost cea de a doua fiinta care l-a vazut mort pe Caragiale in dimineata aceea urtata. “Intr-o dimineata, caragiale n-a aparut in salon sa asculte o fuga de Bach. Am lucrat singura (…) si am inceput sa studiez marea sonata de Schumann in fa diez minor. (...) Dintr-odata, un tipat a sfasiat firul melodic. M-am ridicat cuprinsa de frica si m-am indreptat spre odaia de culcare a lui Caragiale. Usa era deschisa. El, alunecat jos, langa pat, cu mana stanga crispata pe cearsaf, capul dat pe spate, fata alba, ochii ficsi. Ingrozita, sotia lui (Alexandrina Burelly ­ n.r.) il privea. (…) Moartea il atinsese rapid, fara sovaire, asa cum desigur si-o dorise, esenta in spatiu, verb fara adjectiv. De atunci, nici n-am mai studiat sonata de Schumann, nici n-am mai suportat s-o aud.' (Din Cella Delavrancea “Scrieri', editura Eminescu, 1982)

Se stinsese pentru totdeauna cel care, spune aceeasi Cella Delavrancea, cu “privirea lui adanca cerceta cu solemnitate de bufnita cotloanele sufletesti, prindea pricinile mecanismului psihologic, inregistra neiertatore toata gama vanitatii omenesti, samanta cea mai de seama a inspiratiei sale'.


 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



 
Afisari: 3966


Mai multe titluri din categorie

Dosarul Microsoft. Dorin Cocoş şi Gheorghe Ştefan au primit şpagă de la Dinu Pescariu

Dosarul Microsoft. Dorin Cocoş şi Gheorghe Ştefan au primit şpagă de la Dinu Pescariu
Ancheta procurorilor anticorupţie în dosarul licenţelor IT furnizate de Microsoft scoate  la iveală noi detalii inedite. Fostul soţ al Elenei Udrea, afaceristul Dorin Cocoş, a luat o şpagă de “8-9 milioane...

Veste, poveste (32). Un act de eroism

Veste, poveste (32). Un act de eroism
Maistrul Codon a deschis iar caietul, a mai trecut o dată cifrele printre buze, parcă ar fi mâncat seminţe, şi la sfârşit a tras o linie. Apoi ne-a cuprins pe toţi într-o privire satisfăcută, de om sătul, şi...

Maria Lătăreţu, diva restaurantelor bucureştene

Maria Lătăreţu, diva restaurantelor bucureştene
Galerie Foto La 27 septembrie s-au împlinit 42 de ani de când Maria Lătăreţu, privighetoarea muzicii gorjeneşti, a cântat pentru ultima oară pe scenă. La 27 septembrie, 1972, glasul dulce ca susurul izvorului s-a stins pe...

“Iohannis, bun ca bunica lui Bulă în geam”. Decebal Traian Remeş face a o radiografie a situaţiei din PNL

“Iohannis, bun ca bunica lui Bulă în geam”. Decebal Traian Remeş face a o radiografie a situaţiei din PNL
Fostul ministru liberal Decebal Traian Remeş face a o radiografie a situaţiei din PNL. El a comentat pentru Jurnalul Naţional ruperea USL, părăsirea alianţei de către PNL, aderarea partidului la PPE dar,...

Un preot român cu studii la MIT propune schimbarea teoriei lui Einstein. Sărut dreapta, domn’ profesor!

Un preot român cu studii la MIT propune schimbarea teoriei lui Einstein. Sărut dreapta, domn’ profesor!
Galerie Foto Calea spre rai, drumul spre bani (grant ştiinţific) şi formarea găurilor negre“Teoria relativităţii a lui Einstein este incompletă şi trebuie schimbată cu o descriere microscopică în genul aceleia pe care...

„Un serviciu public face performanță!”

„Un serviciu public face performanță!”
Galerie Foto Interviu cu dl Ovidiu Miculescu, președinte-director general al Societății Române de Radio _Jurnalul Național: Dle președinte-director general Ovidiu Miculescu, o regulă în radio și televiziune spune că...

Doctorul Ovidiu Butuc, despre managementul de performanţă şi despre ce înseamnă să fii medic în România de astăzi: ,,Nu putem să tratăm sistemul medical românesc ca şi cum ar fi ultima spiţă de la roată”

Doctorul Ovidiu Butuc, despre managementul de performanţă şi despre ce înseamnă să fii medic în România de astăzi: ,,Nu putem să tratăm sistemul medical românesc ca şi cum ar fi ultima spiţă de la roată”
Este de puţin timp la conducerea Spitalului Clinic Judeţean Mureş, însă şi-a propus să facă din unitatea medicală pe care o conduce prima din ţară. Managerul Ovidiu Butuc susţine că în medicina românească...

Veste, poveste (31). Cum n-am devenit Robert Turcescu

Veste, poveste (31). Cum n-am devenit Robert Turcescu
Vă cer iertare! Am ţinut în sufletul meu, timp de aproape 20 de ani, scurta mea relaţie cu Serviciul Român de Informaţii. Simt că nu mai pot duce această greutate, simt că mă usuc pe dinăuntru, că mor. Am...

Gunoaiele româneşti, scăpate de sub control

Gunoaiele româneşti, scăpate de sub control
România se află pe lista neagră a Comisiei Europene la capitolul deşeuri. Haosul instaurat în instituţiile responsabile cu protecţia mediului a început în noiembrie 2009, când a fost cumpărat programul...

Cum se distrau românii în anii ’30. "Se petrecea mult împreună, la prieteni, în excursii şi la vie" (GALERIE FOTO)

Cum se distrau românii în anii ’30. "Se petrecea mult împreună, la prieteni, în excursii şi la vie" (GALERIE FOTO)
Galerie Foto E toamnă, strugurii copţi se prăvălesc în ţărână. În vii se culeg boabele aurite, ori deja au fost culese. Se face mustul, apare “tulburelul”, de la Cotnari până la Huşi. Cum petreceau oamenii într-o...

Doi hocheişti din naţionala Austriei au jucat o săptămână în România: “Am fost trataţi ca regii”

Doi hocheişti din naţionala Austriei au jucat o săptămână în România: “Am fost trataţi ca regii”
Dacă li s-ar fi spus în martie lui Andre Lakos şi Oliver Setzinger, două dintre vedetele echipei de hochei pe gheaţă a Austriei la Olimpiada de Iarnă de la Soci, că în septembrie vor juca meciuri oficiale în...

Şi-a strâns în braţe tatăl, după 20 de ani

Şi-a strâns în braţe tatăl, după 20 de ani
Carmen a venit din Italia miercuri după-amiază. De la aeroport, a fost dusă cu maşina poliţiei la o şedinţă de consiliere psihologică. Conform regulamentului. Trebuia verificat dacă fata crescută în orfelinat...

Greutatea unor articole de presă într-un dosar de omor

Greutatea unor articole de presă într-un dosar de omor
Profesorul de matematică Gheorghe Cernat (58 de ani) a fost ucis în seara zilei de 25 iunie 2007. Criminalul a intrat peste el în casă, l-a lovit în cap cu un scaun şi l-a înjunghiat apoi, de patru ori, în zona...

Semmeringul bănăţean, ruinat de autorităţi. Cea mai veche linia ferată montană din România este o povară pentru CFR şi politicieni

Semmeringul bănăţean, ruinat de autorităţi. Cea mai veche linia ferată montană din România este o povară pentru CFR şi politicieni
Galerie Foto În iulie 2014, CFR a anunţat că scoate la licitaţie, pentru o închirere pe o perioadă de patru ani, prima cale ferată montană din România, cea dintre Oraviţa şi Anina. Conform anunţului CFR, criteriul de...

Marius Tucă: Trezeşte-mă!

Marius Tucă: Trezeşte-mă!
 Trezeşte-mă când n-a-nceput S-o luăm de la capăt de la început Înainte să te transformi în poezie În Domnişoara Erezie. Trezeşte-mă de la-nceput Când încă somnul este nevăzut Înainte...