x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Liviu Luca, lupul pus păstor la oi

Liviu Luca, lupul pus păstor la oi

de Dan Constantin    |    24 Iul 2009   •   00:00
Liviu Luca, lupul pus păstor la oi
Sursa foto: /Agerpres

Liderul sindicatelor din Petrom şi-a uitat menirea pentru care a fost ales – apărarea locurilor de muncă şi a drepturilor salariaţilor. De pe soclul înalt al funcţiei şi pe spinarea sindicaliştilor, şi-a creat un imperiu al afacerilor protejat de forţe paramilitare.



Aşa cum arătam în Jurnalul Naţional din 13 iulie, Liviu Luca încearcă să-şi piardă urma proprietăţilor prin offshor-uri din Cipru. El a făcut blat cu administraţia Petrom şi nu-i mai apără de mult pe sindicalişti, nici când aceştia îşi câştigă drepturile în jus­ti­ţie.

Când CN Petrom a fost cumpărată de OMV, numărul salariaţilor se ridica la 37.370 de persoane. La puţin timp de la privatizare s-a declanşat un proces de restructurare şi reorganizare a compa­niei.

Un document intitulat "Planul social Petrom" stipula că încetarea unor contracte de muncă, pe de o parte, şi externalizarea anumitor părţi şi entităţi ale companiei, inclusiv a angajaţilor aferenţi, pe de altă parte, vor fi consecinţe necesare ale restructurării. OMV se angaja să "trateze cu respect angajaţii în cauză".

Planul social este încă în vigoare, ca o componentă a contractului colectiv de muncă, potrivit documentului aflat în posesia redacţiei, el urmând să expire la 31 decembrie 2010. Sindicatul condus de Liviu Luca a fost parte esenţială a restructurării, având informaţiile necesare permanent de la patronat. În propunerea de colaborare pentru atragerea sindicatului la restrângerea forţei de muncă din companie, există o frază care sintetizează filozofia acestui "blat" instituţionalizat. "Ambele părţi vor încerca să evite neliniştea angajaţilor sau a opiniei publice pe parcursul procesului. La sfârşitul procesului, părţile îşi propun să ajungă la un acord final."

O capcană pentru sindicate, a căror vigoare a fost înmuiată cu patrimoniul virat către afacerile lui Liviu Luca sau ale Asociaţiei salariaţilor, controlate tot de liderul de sindicat. Aşa a apărut entitatea "Petromservice", care l-a îmbogăţit pe Luca.

Preţul l-au plătit miile de salariaţi disponibilizaţi în urma strategiei  acceptate de reprezentantul lor la dialogul-aranjament cu patronatul. Pentru cei disponibilizaţi se ofereau "pachete financiare", care mergeau până la 15 salarii în cazul celor cu vechime de peste 15 ani în Petrom. La 21 aprilie 2005, între Petrom şi FSLI a fost semnat acest "Plan social". Acum, la mai bine de patru ani de la acest acord, şi-au primit foştii sindicalişti drepturile care li se cuveneau?


GOLGOTA SINDICALIŞTILOR PETROM
La data de 30.01.2009, Tribunalul Argeş - Secţia civilă - Completul specia­lizat în litigii de muncă şi de asigurări sociale (judecător Cellia Beck - pre­şe­din­te; Alexandra Liuţă - judecător; Cristina Elena Ioana şi Daniel Creţu - asistenţi judiciar; Cristian Stănescu - grefier) a pronunţat Sentinţa civilă în dosarul nr. 3493/109/2008, având ca obiect acţiunea în pretenţii a unui număr de 2.537 foşti şi actuali angajaţi ai SC "PETROM" SA, care au solicitat drepturi salariale.

Sentinţa menţionată, definitivă şi exe­cutorie de drept, "Obligă SC «PETROM» SA să plătească reclamanţilor drepturile re­prezentând contravaloarea apro­vi­zi­o­nă­rii de toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură... şi ajutorul material reprezentând contra­va­loa­rea unei cote de 4.000 mc de gaze naturale anual... sume cuvenite pentru anii 2005, 2006, 2007 şi 2008, în funcţie de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanţi, actualizate cu indicele de in­fla­ţie şi la care se va adăuga dobânda le­gală. Obligă pârâta să plătească recla­ma­n­­ţi­lor suma de 569.865 lei cheltuieli de judecată".

Aşadar, în loc să fie apăraţi de sindicat, mii de angajaţi sau foşti angajaţi ai Pe­trom au trebuit să alerge prin tribunale ca să-şi obţină drepturile. Aţi auzit de un conflict între FSLI şi Petrom? Unde era vo­cea lui Luca "el lider maximo", între timp ales pe viaţă în fruntea sindicatului?

Dar nu toţi cei văduviţi de drepturile lor au parte de acelaşi tratament în justiţie, astfel că un grup de 151 de foşti salariaţi ai SC "PETROM" SA - sucursala Petrobrazi, reprezentaţi de dna Rissdorfer Iuliana s-au adresat Consiliului Superior al Magistraturii, exprimându-şi nemulţumirea cu privire la soluţiile pronunţate de mai multe instanţe, în dosarele civile care au ca obiect acţiunile în pretenţii salariale ale acestora. În susţinere, angajaţii în cauză au invocat necesitatea stabilirii unei practici judiciare unitare.


CU JALBA LA AUTORITĂŢI
Prin adresa nr. 1/9956/1154/31.03.2009, Consiliul Superior al Magistraturii le comunică faptul că nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, supuse căilor legale de atac ordinare sau extraordinare, şi că stabilirea unei practici judiciare excede competenţele instituţiei.

Referitor la negarea acestor competenţe, reamintim însă că anterior, la data de 12.03.2008, a avut loc o întâlnire de lucru între conducerea CSM şi membrii Comisiei de unificare a practicii judiciare, cu preşedintele Secţiei Civile a ÎCCJ, reprezentantul PÎCCJ şi preşedinţii secţiilor civile, conflicte de muncă şi asigurări sociale de la curţile de apel, pentru discutarea problemelor de practică judiciară neunitară  ivite în trimestrul IV/2007.

La punctul 4 al acestei MINUTE s-a dezbătut exact subiectul: "Drepturi sala­riale reperzentând ajutoare de Paşti şi de Crăciun acordate salariaţilor SC «PETROM» SA. Termen de prescripţie".

Opinia majoritară a fost în sensul că dreptul la acţiune cu privire la daune rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de trei ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Prin contractul colectiv de muncă, la art. 168 s-a prevăzut că salariaţii vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi de Crăciun de o suplimentare a drepturilor salariale cu încă un salariu de bază mediu brut pe SC "PETROM" SA.

La punctul 5 s-a dezbătut "Cererea de obligare a SC «PETROM» SA să achite salariaţiilor drepturi salariale suplimentare, datorate conform CCM".

Într-o opinie îmbrăţişată de participan­ţii la dezbateri, cererile sunt apreciate ca întemeiate, întrucât doar în anul 2003 s-au introdus primele în salariul de bază, ulterior acestea rămânând să fie achitate separat.

Sătui de răspunsuri care nu erau ur­ma­te de decizii, alţi sindicalişti s-au adresat Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării, petiţia lor fiind înre­gistrată la această instituţie sub umărul 3971 din 09.04.2009. La data de 30.06.2009, ace­iaşi petenţi revin către CNCD, solicitând delegarea unui reprezentant în a asigura o bună desfăşurare a cauzei ce se află în curs de soluţionare la Tribunalul Prahova, în faza de judecată de fond.

A intervenit cumva FSLI, semnatar al Planului social, ca un garant al apărării sindicaliştilor în proces? Dimpotrivă! Sindicatul îi sfătuieşte pe cei aflaţi în proces cu patronatul să renunţe la drepturile lor, unele chiar deja câştigate în instanţe (!).

Surprinzător, la Tribunalul Prahova se adoptă o "tehnică" străvezie de susţinere a patronatului, şi implicit de liniştire a liderului sindical. La întrebările redacţiei, Tribunalul Prahova ne-a declarat că nu are cunoştinţă despre litigii între sindicalişti şi Petrom care să fie pe rolul instanţelor prahovene. Vom reveni!


5076-97701-08.jpg
Tribunalul Prahova nu ştie nimic de procesele sindicaliştilor care se judecă la Ploieşti!

×
Subiecte în articol: special petrom drepturile luca sindicat