Vasile Tivadar si Ion Hotico sunt cei care au supravietuit. Si sunt cei care povestesc despre cei multi care au murit luptand cu securistii in padurile din „Maramuresul istoric".

Vasile Tivadar i-a iertat pe toti. De multa vreme. N-a cautat niciodata sa se razbune. N-a omorat niciodata, pe nimeni. Nici pe cei care i-au tradat pe el si pe camarazii lui in ’53. Merge agale catre casa unui fost camarad la 2 kilometri de centrul Sighetului. Nu-i nimic, plimbarea ii face bine la artrita. Ion Hotico, gazda, nu prea mai aude. Si Vasile Tivadar ii spune tare la ureche ca are sa povesteasca despre cum erau ei „banditi" partizani si se ascundeau in padure de securisti. Hotico zambeste larg, se ghemuieste pe pat si-i face semn lui Tivadar sa sada pe scaun langa el.

BATRANII BANDITI. Vasile Tivadar si Ioan Hotico au fost „banditi" in Tibles din 1949 pana in 1953, cand i-au prins securistii si i-au arestat. Acum Tivadar e omul de legatura. El e la Muzeul Memorial Sighet si aduna povestile celor care au supravietuit luptei din ’49-’53, anchetelor din inchisorile comuniste si lagarelor de munca. El ii cunoaste pe toti: pe Ioan Hotico, singurul supravietuitor din cei sapte din Ieud, pe Vasile Chindris, camaradul sau din Tibles, pe Vasile Ofrim din Dragomiresti. A adunat de la ei amintirile lor, ale rudelor si fotografiile care au mai ramas din raziile securistilor. Toata durerea lor. Si le-a spus si altora, ca sa mai imparta cu ei povara. Altfel n-ar mai putea sa zambeasca.

LICEEANUL "REACTIONAR". Tivadar a disparut de acasa in 1948. Atunci urmaritorii au fost mai ageri. Inca din 1945, de cand era la Liceul „Dragos Voda" din Sighet, tanarul „punea ochiuri". Taranistii se intalneau pe atunci in casa tatalui sau, pe ascuns. S-a dus si el la intalnirea pe care au facut-o profesorii si alti elevi la cinema. „Atunci am batut din picioare si am strigat. Nu voiam sa alipeasca Maramuresul la URSS. Profesorii au fost arestati si dusi dincolo de Tisa", povesteste batranul. Isi scoate palaria din cap. „Eu eram in sat la mine, la Rona. Au fost niste arestari in 1948 si satenii mi-au zis. Cand am auzit, am disparut". Fugar a stat pana in ’53, la inceput singur, pe la rude, in stani. Dar alegea rude indepartate, ca sa nu le aduca belele celor apropiate, primele banuite ca l-ar ascunde. In schimbul gazduirii, noaptea tragea la coasa. Si apoi se apuca de invatat. Isi luase cartile cu el, ca voia sa termine liceul. Avea sa-l termine dupa 16 ani. Dupa cateva luni s-a intanit cu Ion Rus, un alt proscris. El a primit un bilet de la Vasile Hotea, care-l chema. Era in 1951.

IN TIBLES. Au plecat noaptea, caci numai atunci puteau umbla. Au mers la sora lui Hotea, si de acolo i-a condus Nicoara, unul dintre frati, la Vasile Hotea. In Tibles au stat intr-o coliba, intr-un fel de bordei facut in pamant. Primirea a fost de neuitat, rade Tivadar. „Hotea si Chindris s-au imbracat cu zabrete, si ne-au urmarit. Isi pusesera si dinti de cartofi ca sa nu-i recunoastem. Am avut impresia ca vin dupa noi, ca am fost urmariti. Dar am vazut ca ceilalti nu erau speriati. si ne-am dat seama ca e o farsa". Era ca un ritual. Toti nou-venitii pateau asa.

Pe Vasile Pasca, unul dintre fondatorii grupului, doi padurari si-un securist l-au arestat. Si au vrut sa-l ia si pe proprietarul casei in care statea. Dar Pop a scapat si l-a salvat si pe Pasca. Atunci au aparut in grup si Nicolae Pop, cu Ichim si Aristina, copiii lui. Batranul fusese padurar si stia zona ca-n palma. A devenit conducatorul grupului. Apoi au aparut cei sapte din Ieud, care fugisera fie ca nu voiau sa faca armata, fie ca se liberasera, dar nu voiau sa munceasca pentru colectiv. „Eu si cu Rus am plecat primii. Am venit in Sighet si-am stat prin padure. Am mai si colindat in ajunul Craciunului. Eram la o casa si-au venit securistii. Noi eram cu automatul sub haina. Dar nu si-au dat seama. Si-am scapat", spune Tivadar. „Am fi putut sa-i impuscam. Am fi putut sa impuscam multi soldati si securisti. Dar n-am omorat niciodata pe nimeni".

Pe Vasile Tivadar l-au prins la o ruda, in sura. „Cand venea cineva, treceam din casa in sura, si din sura, in grajd. Eram la un unchi, de departe. Pe verisor l-au prins, l-au batut si l-au aruncat pe marginea drumului". Era 10 spre 11 martie, murise Stalin. „Aveam culcus facut in fan, cu o cerga. Seara i-am spus unchiului ca plec. Si-am plecat. Dar m-am intors. Rau am facut", spune batranul. S-a urcat in pod si s-a culcat. „Am visat ca ma aresteaza. M-a sculat si mi-am strans culcusul. Dar cand am coborat si-am dat sa ies din grajd, am vazut pe unul in curte. N-aveam cum sa scap". S-a invelit cu fan si a asteptat. Dar unul dintre securisti l-a calcat pe picior. Si asa a ajuns la inchisoare.

SFARSITUL TIBLESULUI. Ion Hotico a fost prins o data cu toti cei din Tibles. Prin siretlic, spune el. Doi securisti s-au dat drept preoti greco-catolici fugari care voiau sa se alature grupului. Au mers la cumnatul fratilor Chindris si le-au cerut „ajutorul". Partizanii aveau incredere in cumnat, care le adusese de mancare multa vreme. Au venit si s-au asezat la povestit. „Unul dintre cei doi proaspat veniti a iesit din coliba ca pentru el. Pentru ca a intarziat, frate-meu s-a ridicat in picioare sa se uite dupa el. A ajuns la gura colibei, si fara nici o somatie, l-au impuscat. A ramas mort, acolo", spune batranul Ion Hotico. Nici azi nu a aflat unde e ingropat. Mitralierele au ciuruit coliba. Stefan Chindris a fost impuscat in umar si n-a putut fugi. Si Ion Hotico a fost prins. Vasile si Dumitru Chindris au scapat. Dar satul a fost trecut prin interogatorii si batai. Si atunci s-au predat si ei. Toti au ajuns in inchisorile comuniste si au scapat abia in 1964. Dar aceasta e o alta viata si o alta poveste.

„Am auzit ca mama era in celula si m-am predat"

Lui Vasile Ofrim nu i-a placut ca noua conducere comunista a incercat in 1946 sa-i convinga pe maramureseni ca nu exista Dumnezeu. „Au venit brigazile de lucrau pe santier. Veneau in comune sa le spuna oamenilor ca nu are rost sa se duca duminica la biserica. Noi eram primitivi, dar ne-a durut", spune. Ofrim era omul de legatura in Dragomiresti intre oamenii din comuna si capii rezistentei. Erau 38 de toti in organizatie.

„I-am cazat la o moara la Petrovan. A fost un baiat de liceu care a zis ca merge acasa. Si i-a spus", povesteste Ofrim. Atunci au fugit pe camp, au fost si impuscaturi, multi au fost arestati. In Dragomiresti au ramas doar sase neprinsi. Ofrim i-a urmat pe fugari. Dormeau in padure, sub cerul liber. Apoi s-au intalnit cu fratii Pasca. Ei erau urmariti pentru ca in ’45 transportasera armament de la Bvorsa in butoaie: jumatate cu armament, apoi un fund fals si deasupra, zer. „Alde Pasca aveau arme si ne-au dat si noua. Erau vanatori clandestini iarna, iar vara dogari. Au ramas cu noi. Toata ziua numai despre puscat vorbeau. Ca ma mai si enervau", rade Ofrim.

Se apropia iarna si partizanii si-au cautat un loc sa stea. Au sapat intr-o rapa mare in fata Calimanului. Au acoperit bordeiul cu doage. „In timpul verii am lucrat la un om avut din Telciu, la Bichigean, pe alimente. Ne-am dus sa luam alimente. Fiica-sa ne-a intampinat si ne-a spus ca e plin de securisti." I-au inconjurat. Arme nu aveau. De grupul de securisti din spate au scapat cu fuga. De cel din fata insa nu aveau cum sa fuga. „Atunci mi-a venit o idee salvatoare. Am luat o piatra rotunda, m-am prefacut ca-i grenada, ca ii scot cuiul si am aruncat-o", chicoteste batranul. „Toti s-au culcat atunci la pamant si asteptau sa explodeze. In timpul asta noi am fugit."

Partizanii din Dragomiresti au fost tradati de unul, Rachita. A dat peste ei din greseala la adapostul pentru iarna. Si-a promis ca nu-i spune. Ei i-au promis ca ii dau o blana de urs de aproape doi metri si jumatate, foarte scumpa. Rachita a mers la preot si i-a spus ca o vinde. Si preotul l-a luat la intrebari pe vanator, ca de unde are pielea, ca de ce nu i-a spus mai demult ca o avea? Si Rachita a marturisit. Preotul era agent al Securitatii. Dar au scapat pentru ca tatal lui Ofrim i-a anuntat. Apoi i-a tradat un baiat fugit din armata, Gheorghe Sitar. El a vrut sa stea cu ei, dar Pasca l-a convins ca risca prea mult si a plecat. Dar n-a rezistat la bataile securistilor si a spus tot. Au scapat de cele trei cordoane de soldati. Dar toate rudele a fost arestate. Mureau animalele de foame in curti. „Ne-am impartit cate doi. Dar am auzit ca mama era in celula. Si m-am predat. Toti ne-am predat Numai Pasca a ramas. A omorat multi securisti. Si cand se barbierea a omorat odata securisti."

SUMAR EDITIE DE COLECTIE

Haiducii lui Dumnezeu

Razvratitii din padurile Maramuresului voievodal

Luptatorii din Tibles

Ion Gavrila, cosmarul Securitatii

Prabusirea centrului de comanda al rezistentei

Singurul supravietuitor: mit in manualul de istorie

Aristina Saileanu, eroina in pantaloni din Lapus

Eroii din Vrancea: Paragina si Timaru

"Vrem doar adevarul"

Banatenii au fost fruncea miscarii anticomuniste

Carti despre „banditi"

Partizanii Dobrogei

Haiducul din Babadag

Satul de dupa gratii

„Cate strazi din sat au numele eroilor?"