x close

Mai 1968, luna febrei revoluţionare

1
Autor: Marinela Nardin 24 Mai 2008 - 00:00
Mai 1968, luna febrei revoluţionare


FINALUL UNEI EPOCI ● Revolta contra convenţiilor prăfuite a coalizat studenţi şi muncitori
Festivalul de la Cannes, care şi-a întins zilele trecute covorul roşu, are anul acesta o secţiune aniversară: Classic – 40 ans après. Aceasta va include filmele care nu au mai fost difuzate la Festivalul din mai ’68 din cauza revoltelor studenţilor şi muncitorilor parizieni. Mai ’68. Luna în care societatea franceză a trăit finalul unei epoci.



FINALUL UNEI EPOCI ● Revolta contra convenţiilor prăfuite a coalizat studenţi şi muncitori
Festivalul de la Cannes, care şi-a întins zilele trecute covorul roşu, are anul acesta o secţiune aniversară: Classic – 40 ans après. Aceasta va include filmele care nu au mai fost difuzate la Festivalul din mai ’68 din cauza revoltelor studenţilor şi muncitorilor parizieni. Mai ’68. Luna în care societatea franceză a trăit finalul unei epoci.

Pentru mulţi străini referirile francezilor la "mai ’68" constituie un veritabil mister. Evenimentele de acum 40 de ani mai provoacă şi azi dezbateri încinse şi divizează opinia publică franceză. Nu întîmplător, una din promisiunile candidatului Sarkozy la presedinţia franceză a fost aceea de a "termina cu moştenirile din Mai ’68". Despre ce moşteniri e vorba? Şi care ar fi beneficiile "lichidarii" acestora? Pentru a răspunde la aceste întrebări, propunem azi un retur asupra unui episod din istoria Franţei contemporane. Faptul că acesta e puţin cunoscut şi că se pretează interpretărilor contradictorii e datorat complexităţii personajelor implicate şi diferitelor curente de idei care l-au inspirat.


EVENIMENTELE. "Scînteia" evenimentelor are la origine o cerere mai mult decît banală: în martie 1968, la Universitatea pariziană Nanterre studenţii băieţi cer dreptul de a avea acces în căminele fetelor. În scurt timp, acestei "doleanţe" i se alătură şi altele, din ce în ce mai politizate, multe din ele venind în totală contradicţie cu politica învăţămîntului superior, considerată ca învechită şi sclerozată. Revoltele se răspîndesc cu rapiditate şi majoritatea facultăţilor din Franţa intră în grevă, unele după altele. Salariaţii nu întîrzie să li se alăture, şi la scurt timp Franţa e paralizată de o grevă generală. Pe străzile Parisului au loc lupte de stradă între manifestanţi şi jandarmi, se construiesc baricade, se lansează pietrele din pavaj, se inventează sloganuri revoluţionare (dintre care multe se mai folosesc si azi):

Fiţi realişti, cereţi imposibilul – "Soyez réalistes, demandez l’impossible"
E interzis să interzicem! – "Il est interdit d’interdire!"
Sub asfalt se află plaja – "Sous les pavés, la plage"
Alegerile – capcana pentru proşti – "Élections, piège à cons";
Alături de emblematicul:
Sîntem cu toţii evrei nemţi – "Nous sommes tous des Juifs allemands".

Puterea este depăşită de amploarea evenimentelor. Represiunea e severă, cu toate astea rămîne în limite normale, nimeni nu a murit în timpul înfruntărilor dintre manifestanţi şi poliţia CRS (Compagnies républicaines de sécurité, poliţia antirevolte). Preşedintele Franţei, Charles de Gaulle, contribuie şi el la confuzia generală, dispărînd în neant o zi întreagă. Mai tîrziu s-a aflat că a fost în Germania, la Baden Baden, pentru a vizita o companie a armatei franceze aflată în deplasare. De acolo îşi va organiza reapariţia şi reprinderea frîielor conducerii ţării. Adunarea generală e dizolvată şi alegerile organizate în iunie 1968 aduc la putere o covîrşitoare majoritate gaullistă, confirmare a faptului că "febra revoluţionară" s-a calmat la sfîrşitul lunii mai.

Mişcarea "Mai ’68" s-a sfîrşit rapid, însă ideile sale au impregnat de acum spiritele. Ele vor avea o influenţă sigură asupra politicienilor şi artiştilor anilor ’70-’80, epocă în care "generaţia ’68" ajunge să deţină puterea decizională.


O MIŞCARE INTERNAŢIONALĂ. Puţini ştiu că mişcările din Mai ’68 s-au produs şi în alte ţări, însă de manieră diferită. De ce generaţia ’68 a simţit nevoia să-şi facă auzite ideile? Explicaţia cea mai simplă este legată de perioada de după război. Copiii născuţi după 1945 au nevoie să manifeste împotriva unei reguli imemoriale, în care toţi tinerii de vîrsta lor plecau la război. Războiul rece ţine comuniştii şi liberalii într-un echilibru precar. Decolonizarea e terminată, însă alte conflicte izbucnesc în lume, în Asia spre exemplu, unde armata americană o înlocuieşte în Vietnam pe cea franceză. Războiul din Vietnam trezeşte numeroase critici şi proteste chiar din partea americanilor. Pentru prima oară în istorie, o societate exercită dreptul de vigilenţă asupra operaţiilor militare declanşate de propriile guverne. Protestele pacifiste se alătură altor cerinţe: cele pentru drepturile negrilor, ale minorităţilor, ale homosexualilor, ale femeilor. În SUA, anii ’60 abundă în aceste dezbateri aprinse, însă salutare. Mişcările hippie aduc şi ele propria contradicţie, respingînd un sistem pe care îl judecă prea materialist şi supus societăţii de consum.

Protestele sociale se întind şi dincolo de frontierele SUA, în Mexic, unde se termină însă tragic, prin asasinarea a sute de studenţi în Piaţa celor 3 culturi din Ciudad de Mexico. Evenimentul dramatic este cenzurat însă de autorităţile care încearcă să protejeze organizarea olimpiadei.

În Olanda, mişcarea Provo agită spiritele prin ironiile la adresa autorităţii regale şi a celei militare. Germania, Italia şi chiar şi Spania lui Franco cunosc şi ele mişcări contestatare.

Contestarea unei societăţi e firească. Revendicările sînt normale, de asemenea, însă care era scopul lor? Care era noul model de trai în comunitate pe care îl propuneau aceste mişcări atît de diferite? În absenţa unei coordonări şi datorită multitudinii de revendicări, răspunsul la aceste întrebări nu e nici simplu şi nici unic. Două mari direcţii par azi să se evidenţieze.


UN COMUNISM "CU FAŢĂ UMANĂ". Prima pare să fie respingerea totală şi radicală a unei societăţi de consum, judecată inaptă să satisfacă nevoile tinerilor. "Metrou, muncă şi somn: nu, mulţumesc" ("Métro, boulot, dodo: non merci!") era unul dintre sloganurile epocii. În concepţia unora dintre tinerii manifestanţi din ’68, soluţia ar fi fost adoptarea unui comunism nonstalinist, care să garanteze respectul drepturilor omului, însă fără masacrele sovieticilor şi ale aliaţilor lor. Primăvara de la Praga şi evenimentele din Republica Cehoslovacă par la început să dea dreptate celor care întrevăd o îndulcire a doctrinei comuniste şi o deschidere spre democraţie. Primul secretar Dubcek angajase ţara pe panta reformelor, vizînd construirea "socialismului cu faţă umană". Experimentul, dacă reuşeşte, va conjuga – cred ei – partea "bună" a comunismului cu partea cea mai puţin nefastă, a capitalismului.

Alţii îşi vor exprima dezacordul cu ideile comunismului stalinist prin aderarea la maoism, văzut ca o enormă promisiune de fericire pentru o întreagă generaţie. Ideea că societatea comunistă poate evolua armonios spre democraţie devine foarte răspîndită în anumite medii, inclusiv în cele de dreapta. Ca dovadă, între 14 şi 18 mai 1968, preşedintele De Gaulle şi soţia sa fac o vizită oficială în România lui Ceauşescu, ocazie cu care se semnează contracte industriale (cel cu Renault). Însă toate aceste "deschideri" nu sînt decît praf în ochi, comuniştii din est nu au nici o intenţie de a democratiza ţările respective, iar Primăvara de la Praga se sfîrşeşte printr-o brutală intervenţie sovietică: în 21 august 1968, trupele Pactului de la Varşovia (mai puţin România) invadează Cehoslovacia.

Iluzia comunistă se prăbuşeşte în faţa realităţii. Puţini sînt cei care îl mai venerează azi pe Mao, cei mai mulţi dintre foştii admiratori ai Marelui Cîrmaci recunosc că au fost înşelaţi şi pun angajamentul lor din epoca respectivă pe seama unei voinţe de a se identi-fica cu un comunism democratic. O dată cu dispariţia iluziei rămîne esenţialul: apariţia pe scena politică franceză a unei stîngi democratice, necomuniste.


FASCINAŢIA AMERICANĂ. Rivalitatea dintre francezi şi americani este proverbială şi nu datează de ieri, de azi. Popor "fără cultură", care a intervenit în războiul din Europa prea tîrziu şi doar "pentru a-şi apăra interesele" (teză susţinută de De Gaulle), responsabil de masacrele din Coreea de Nord şi Vietnam, americanul văzut de francezi e grosier şi fără fineţe. Cu buzunarele pline de dolari şi utilizînd metode nu tocmai ortodoxe, îşi permite să contracareze afacerile franceze din Suez şi nu era chiar rar să-i auzi comparaţia între americani şi sovietici.

Viziunea aceasta puţin măgulitoare ascundea ea o imensă admiraţie? Societatea americană în epoca respectivă era şi ea bîntuită de diverse mişcări contestatare. Francezii descoperă cu stupoare filme ca "Dr Strangelove", de Kubrick, sau "M. A. S. H.", de Robert Altmann. Primul ironizează paranoia militară, iar cel de-al doilea propune o parodie a aventurii trupelor americane în Coreea. Astfel de opere sînt inimaginabile în Franţa, unde cenzura tocmai interzisese filmul "La religieuse", de Jacques Rivette, realizat după Diderot! Cît despre critica angajamentelor militare, nici măcar nu se pune în discuţie, filmele despre războiul din Algeria sînt inexistente.

La fel şi în ceea ce priveşte libertatea de expresie a jurnaliştilor, prezentatorul canalului francez ORTF are un telefon pe birou, cînd acesta începe să sune e foarte posibil ca însuşi ministrul să fie la celălalt capăt al firului, protestînd la adresa unui cuvînt sau a unui reportaj. În SUA, datoria de ireverenţă face parte din rolul jurnalistului, e inimaginabil ca un om politic să trimită la plimbare un reporter prea insistent, ar însemna să devină imediat ţinta editorialelor celor mai virulente, iar alegătorii îşi vor aminti de acest fapt. Muzica lui Bob Dylan şi Joan Baez devine purtătoarea de cuvînt a acestei efervescenţe democratice. O nouă lume e pe cale să se nască, dar nu într-o ţară socialistă, aşa cum preziceau atîţia intelectuali ai momentului, ci în inima Americii atît de detestate. Această libertate inedită nu putea decît să contamineze Europa şi în primul rînd Franţa.


CONSECINŢELE MAI ’68. Toţi elevii francezi învaţă la istorie că ţara lor progresează în salturi, prin bruşte reajustări ale societăţii. Istoria lor e plină de astfel de "tresăriri". E posibil ca episodul Mai ’68 să fi constituit un astfel de exemplu, de amploare mai mică (nimic de a face cu veritabilele revoluţii de la 1789 sau 1848). Această concepţie foarte personală despre dialogul social care avansează prin greve şi negocieri sub constrîngere, prin blocaje şi deblocaje se deosebeşte radical de practicile vecinilor nemţi sau englezi, mult mai deschişi dialogului a priori.

În acest sens, se poate spune că în urma evenimentelor din Mai ’68 Franţa a recuperat într-o oarecare măsură întîrzierea faţă de democraţiile mai puţin rigide. După ce calmul a revenit pe străzi, partidele de dreapta au organizat o imensă manifestaţie pe Champs Elysées şi au cîştigat net alegerile din iunie 1968. Acest succes nu poate ascunde schimbările societăţii şi deschide calea spre liberalizare. Bătrînul De Gaulle renunţă la putere în 1969, demisionînd. În anii următori, progresele sociale devin vizibile în ceea ce priveşte drepturile femeilor (legalizarea avortului în 1974), ale salariaţilor (acordurile de la Grenelle, revalorizarea salariului minim), ale elevilor (organizarea de alegeri în clase, mixitate, respectul faţă de elev etc.), apariţia presei satirice şi a mişcărilor ecologiste şi antinucleare. Însă şi aici francezii văd o specificitate a ţării lor, deşi aceste mişcări n-au făcut decît să orienteze Franţa asupra a ceea ce exista deja demult în Statele Unite.

Această liberalizare, reală, dar nu fără efecte secundare, trezeşte azi scepticismul. Sloganul "să ne bucurăm fără limite" al manifestantilor din ’68 respinge învăţămîntul clasic, ceea ce poate pune probleme şi deschide porţile relativismului cultural. Mixitatea şcolilor poate să rănească anumite culturi adepte ale excluziunii. Libertatea de expresie acordată elevilor e utilizată pentru revendicări obscurantiste, respingerea societăţii de consum se transformă în respingerea democraţiei, idei promovate de unele curente actuale, atît la dreapta, cît şi la stînga.

Un cuvînt al lui De Gaulle care califica manifestaţiile din ’68 a rămas în memoria colectivă: "La chienlit" (mascarada). Ar fi putut să spună dezordine, însă a preferat să aleagă un cuvînt rar, agresiv, ştiind că trebuie să califice astfel o situaţie atît de insolită. Aproape 40 de ani mai tîrziu, ministrul de Interne de dreapta Nicolas Sarkozy vrea să cureţe unele zone cu "Kärcher"-ul (dispozitiv folosit în salubrizare). Mai puţin intenţionată decît expresia lui De Gaulle, şi această expresie a rămas în istorie. Respectul ordinii, se ştie, reprezintă fondul de comerţ al dreptei. Iată de ce nu a surprins pe nimeni faptul că Nicolas Sarkozy a denunţat evenimentele din Mai ’68 în timpul campaniei electorale pentru preşedinţie. Chiar dacă a profitat din plin de cuceririle acestei epoci – nici un alegător nu a renunţat la votul său din cauza statutului său de divorţat şi recăsătorit – noul preşedinte al Franţei s-a înscris şi el printre moştenitorii lui De Gaulle, prin seducerea nu numai a propriului electorat natural, dar şi a celor care nu sînt de acord cu unele idei şi practici provenite din evenimentele din Mai ’68.


Nu rataţi!
Despre ce a însemnat Mai ’68 pentru francezi şi nu numai citiţi în numerele noastre următoare.
Citeşte mai multe despre:   special,   gaulle

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Reumatismele ne au pe listă pe toţi

Interviu cu medic primar reumatolog doctor Florin Rădulescu. Reumatismele de uzură în articulaţii, artrozele, sunt foarte dese, reumatismele inflamatorii sunt mai rare. În artroze implantarea unei...

Ţepele de 1 miliard euro de la ANRP, luate la puricat

Ţepele de 1 miliard euro de la ANRP, luate la puricat
O firmă din București va verifica, până la finalul acestui an, peste 2.000 de rapoarte de evaluare care au stat, în perioada 2009-2011, la baza deciziilor emise de căte Comisia Centrală pentru...

Românul care ar putea transforma gunoiul în aur negru

Românul care ar putea transforma gunoiul în aur negru
Țara noastră munţi de gunoaie poartă, noi cerşim din poartă-n poartă. Un român şi-a investit toată averea pentru a pune la punct o tehnică revoluţionară prin care deşeurile din tomberoanele noastre...

Ce salarii încasează și ce proprietăți au șefii polițistului pedofil de la Brigada Rutieră

Ce salarii încasează și ce proprietăți au șefii polițistului pedofil de la Brigada Rutieră
Galerie Foto Dosarele care îl vizează pe agentul Eugen Stan, pedofilul de la Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei, au aruncat în aer Ministerul de Interne. Șeful IGPR, Bogdan Despescu, i-a înaintat, la...

Centenarul Marii Uniri - Povestea fabuloasă a bunicii României Mari

Centenarul Marii Uniri - Povestea fabuloasă a bunicii României Mari
Galerie Foto Pia Bratianu, personalitate fabuloasa, pe nedrept uitata astazi, s-a aflat timp de peste 50 de ani, cu discretie, in miezul celor mai importante evenimente din istoria Romaniei, de la Unirea Principatelor pana dupa...

SRI cumpără detectoare cu raxe X de la apropiați ai generalului „Timpanul”

SRI cumpără detectoare cu raxe X de la apropiați ai generalului „Timpanul”
Galerie Foto Serviciul Român de Informații, printr-o unitate militară din zona Băneasa, a achiziționat, în ultimele zile ale anului trecut, aparatură de detecție cu raze X, pentru controlul bagajelor și coletelor...

România, înecată în gropi de gunoi clandestine

România, înecată în gropi de gunoi clandestine
Galerie Foto Conform ultimelor estimări, în ultimul an, cantitatea de deşeuri aruncate ilegal s-a dublat. Avem gunoaie peste tot: în munţi, pe plaje, în râuri şi lacuri, în parcuri și în...

Petronela Rotar: Am fost nevoită să fiu puternică!

Petronela Rotar: Am fost nevoită să fiu puternică!
Petronela Rotar şi-a surprins fanii din nou cu romanul „Orbi” care s-a vândut în cifre record. Petronela a scris în trecut poezie şi proză scurtă, iar în 2017 primul său roman a...

Activitate de fost polițist: de la operațiuni suspecte cu droguri, la afaceri cu un lider PDL

Activitate de fost polițist: de la operațiuni suspecte cu droguri, la afaceri cu un lider PDL
Părinții unuia dintre cei mai controversați ofițeri de poliție, Petru Daniel Pitcovici, implicat în operațiuni suspecte cu narcotice de mare risc, traficate din America de Sud în Europa, dar și...

Ceramica de Horezu, distrusă de munţi de gunoaie

Ceramica de Horezu, distrusă de munţi de gunoaie
Zona turistică Horezu, vestită în toată lumea pentru ceramica de aici, a devenit de nevizitat din pricina unui munte de deşeuri care s-a înălţat în ultimii ani. Pânza freatică este...

De ce se introduc seminţe radioactive în prostată

De ce se introduc seminţe radioactive în prostată
Despre prostată circulă tot felul de păreri. Normal, este un blestem pentru bărbaţi. După 50 de ani, încep neplăcerile generate de prostată, iar la 80 de ani circa 85% dintre bărbaţi au afecţiuni la...

Operațiunea “Strict Secret” de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Fondurilor UE

Operațiunea “Strict Secret” de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Fondurilor UE
Lista cu informațiile secrete de stat, pe niveluri de securitate, elaborate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, a fost modificată, la sfârșitul anului trecut,...

Cum se rostogolesc creditele în PNL. Cazul Ludovic Orban

Cum se rostogolesc creditele în PNL. Cazul Ludovic Orban
Galerie Foto 80.000 de euro este suma pe care Ludovic Orban a împrumutat-o, în octombrie 2014, de la colegul său Mircea Cazan. În ziua în care și-a creditat viitorul șef de partid, Cazan a luat, la...

Centenarul marii Uniri - Fotograful Samoilă Mârza, autorul singurelor imagini ale marelui eveniment

Centenarul marii Uniri - Fotograful Samoilă Mârza, autorul singurelor imagini ale marelui eveniment
Galerie Foto 1 Decembrie 1918 , la Alba Iulia. In cetatea simbol a neamului roma­nesc, pe langa delegatii oficiali (1228), s-au adunat romanii veniti din toate col­tu­rile tarii. Bucuria reintregirii neamului era fara...

Lista aberațiilor penale desființate de Curtea Constituțională în 2017. Sistemul rezistă

Lista aberațiilor penale desființate de Curtea Constituțională în 2017. Sistemul rezistă
Galerie Foto 2017 a fost cel mai complicat an, de după Revoluția din 1989,  din punctul de vedere al legislației penale sau al legislației din domeniul Justiției. Orice încercare a Guvernului sau a Parlamentului de a...
Serviciul de email marketing furnizat de