x close

OZN- urile "invizibile din Padurea Hoia-Baciu

0
Autor: Vasile Surcel 05 Iul 2004 - 00:00
OZN- urile


Padurea Hoia-Baciu ocupa un loc aparte in literatura de specialitate. Spre deosebire de alte zone celebre, "aparitiile" de aici au o caracteristica unica: OZN-urile nu se vad, decat rareori, cu ochiul liber. In schimb, apar, cu o claritate tulburatoare, pe fotografiile si inregistrarile video facute in "zonele active" ale acestui "cosmodrom" invizibil.

Padurea Hoia-Baciu acopera coasta unui deal, aflat la doar cativa kilometri de orasul Cluj. Privita de la distanta, pare o padure obisnuita, fara nimic spectaculos. Abia dupa ce patrunzi adanc in interiorul ei incepi sa simti un fior ciudat, produs poate de tacerea apasatoare ce te inconjoara: in racoarea umeda nu se aude glas de pasare si nici taraitul obisnuit al gazelor. Dar ceea ce-ti atrage in mod deosebit atentia este forma ciudata a multora dintre copacii de acolo. Desi se spune ca aceasta padure are peste doua secole, majoritatea trunchiurilor sunt pricajite si crescute alandala. Stejari care, dupa aspectul scoartei, par sa aiba cateva decenii si care, in alte locuri, s-ar fi inaltat falnic la cateva zeci de metri, aici sunt subtiri si contorsionati in fel si chip, semanand mai curand cu niste tufe de jnepeni, urgisiti pe crestele muntilor. Exista locuri in care mai multe trunchiuri cresc infasurate, strans lipite, impletite parca unul in jurul celuilalt. Alti copaci, ceva mai inalti, au o ciudata forma spiralata, semanand cu niste rufe stoarse de mainile unui urias. Dar cei mai ciudati dintre acesti copaci chinuiti sunt cei care, in loc sa se inalte vertical, si-au intors varful catre sol, luand o forma semicirculara, dictata parca de conturul unui camp de forta necunoscut. Am petrecut cateva ceasuri strabatand Padurea Hoia-Baciu in lung si in lat. Desi stiam bine ca ciudatele aparitii de acolo nu pot fi inregistrate chiar in fiecare zi, speram sa avem noroc si sa "prindem" ceva pe pelicula. Nu am avut! Singura ciudatenie, deloc spectaculoasa, a fost ca niste baterii nou-noute nu au vrut nici in ruptul capului sa puna in miscare un reportofon. Nimic ciudat: nu-i prima data cand constatam ca baterii abia scoase din tipla sunt gata descarcate si nu au in ele nici urma de electricitate.

 

"APARITIE". A doua zi, cativa specialisti din Cluj, care studiaza de ani de zile OZN-urile "invizibile" din Padurea Hoia-Baciu, ne-au spus ca nu exista niste regului sau conditii speciale de observatie, iar acestea apar cand vor ele si nu atunci cand sunt "asteptate". Tot ei ne-au relatat si istoria catorva dintre cele mai importante aparitii inregistrate acolo. Traditiile locale vorbesc, de mult timp, despre ciudateniile care se petrec in aceasta padure. Prima atestare, oarecum oficiala, ii apartine biologului Alexandru Sift, cel care mai tarziu si-a dedicat o mare parte a vietii studierii acestor fenomene. Spre deosebire de majoritatea celorlalte "aparitii", cea descrisa de el pentru prima data s-a situat undeva la limita intre vizibil si invizibil. La mijlocul anilor ’70, Sift a povestit o intamplare stranie, al carei erou a fost el insusi, in iulie 1953, pe cand era inca elev. Intr-o dupa amiaza, in cursul unei plimbari la liziera Padurii Hoia-Baciu, a observat un obiect cenusiu, de forma unui "V" culcat, cu latura de 2-3 metri care cobora cu viteza catre sol. La un moment dat, ciudatenia a aterizat exact intr-un tufis, aflat la cateva zeci de metri distanta. Manat de curiozitate, Sift s-a repezit catre tufis, dar acolo, stupoare: desi cu cateva clipe inainte il vazuse clar, obiectul disparuse fara urma. Mirat, pustiul a luat un bat si a inceput sa rascoleasca tufisul in cautarea ciudatului "V" cazut din cer. Spre mirarea lui, nu a gasit nici urma din obiectul vazut clar, cu doar cateva clipe inainte. In schimb, a constatat ca batul devenea invizibil pe masura ce-l baga in tufis. Lucrurile au luat pentru el o intorsatura dramatica in momentul in care a vazut, cu groaza, ca nu doar ciomagul, ci si propriul sau brat se facuse nevazut pana dincolo de cot. Uluit, a ramas incremenit cateva clipe, timp in care totusi a avut timp sa observe ca pe bratul sau trecerea de la vizibil la invizibil se facea gradat, cu o zona intermediara, stravezie. Apoi, un suflu cald, iscat pe neasteptate dinspre tufis, l-a aruncat cativa pasi inapoi. Iesit din ciudata zona de influenta manifestata in jurul tufisului, a constatat ca mana ii redevenise vizibila si si-o putea misca nestingherit. Ajuns acasa a inceput sa aiba dureri de cap, ameteli si frisoane. A doua zi a facut febra si era atat de slabit incat nu s-a putut ridica din pat. Toate aceste simptome au disparut treptat, dupa cateva saptamani. Abia dupa multi ani a aflat ca suferintele erau aproape identice cu manifestarile "maladiei actinice" care apare in cazul iradierilor radioactive.

 

ARHIVA. Pe parcursul intregii sale vieti, Alexandru Sift a studiat straniile aparitii din Padurea Hoia- Baciu, prin toate mijloacele pe care le-a avut la indemana. A cutreierat zona in lung si in lat si a facut, in total, peste 60.000 de fotografii in care a surprins prezenta unor structuri invizibile cu ochiul liber. Apoi, la mijlocul anilor ’70, in Cluj s-a format un adevarat colectiv de studiu, condus de profesorul Adrian Patrut. La randul lor, acesti specialisti au mai facut inca 15.000 de fotografii, deosebit de interesante. Alaturi de toate acestea mai exista alte 5.000 de instantanee, facute de alte persoane aflate intamplator in acea zona. Din pacate, dupa moartea lui Alexandru Sift, survenita in anul 1993, cea mai mare parte a arhivei sale, agonisite in decenii de munca asidua, a disparut fara urma, in conditii nu prea clare.

 

"ZONELE ACTIVE". Cercetarile derulate de clujeni timp de peste trei decenii au demonstrat ca Padurea Hoia-Baciu nu este singura zona "sensibila". Fenomenul OZN-urilor "invizibile" a mai fost detectat si in Padurea Faget, la Gradina Botanica si langa Cimitirul Central din Cluj. In interiorul Padurii Hoia-Baciu exista cateva zone pe care cercetatorii clujeni le considera "deosebit de active". Una dintre acestea este asa-zisa "Poiana Rotunda", un luminis de forma circulara aflat aproape in centrul padurii. Numeroase inregistrari s-au facut si pe Dealul Hoia, in Valea Haitasului si in punctul Gura Baciului. In afara acestor puncte intens "circulate" s-au mai facut inregistrari fotografice cu OZN-uri "invizibile" in alte cateva luminisuri din padure, dar si in interiorul ei, printre copaci. Chiar daca aceste "prezente" nu pot fi vazute cu ochiul liber, adeseori in locurile in care s-a reusit inregistrarea lor fotografica cercetarile mai amanuntite au aratat ca locul respectiv are o radioactivitate mai mare decat cea naturala, prezenta in mod normal in orice mediu.

 

LUMI INVIZIBILE. Una dintre cele mai remarcabile aparitii ale unui astfel de OZN "special" este chiar cea relatata de Alexandru Sift. Si asta din cauza ca este prima descriere a interactiunii unui astfel de obiect "neconventional" cu materia vizibila obisnuita (inclusiv cu mana martorului). In rest, cele mai multe dintre OZN-urile "invizibile" detectate in Padurea Hoia-Baciu apar doar pe fotografii sub forma unor globuri care iradiaza o luminiscenta laptoasa. In unele cazuri, ele par sa aiba un nucleu mai dens, inconjurat de un val palpaitor. Alteori sunt mai multe si apar sub forma unor grupuri care alcatuiesc structuri mai complexe. Chiar si atunci cand pot fi vazute pentru un timp scurt par sa se iveasca din neant si devin brusc invizibile, lasand in urma lor un nor rarefiat care dispare si el in scurt timp. Prezent la Cluj, cercetatorul Florin Gheorghita relateaza urmatoarele aspecte legate de detectarea unei prezente globulare, invizibile cu ochiul liber. "Astfel, in dimineata zilei de 1 ianuarie 1975 am obtinut o imagine interesanta, fotografiind liziera Padurii Hoia-Baciu. Ea evidentiaza un glob sferic intunecat deasupra marginii padurii, ce si-a creat singur campul energetic necesar pentru realizarea invizibilitatii care a determinat pe fotografie un halo cenusiu". La randul sau, cercetatorul Casba Borbath relateaza ca, in toamna anului 1974, in cursul unei excursii de cercetare in Padurea Hoia-Baciu a facut cateva fotografii, la intamplare. Desi cu ochiul liber nu vazuse nimic in toata zona, dupa developarea filmelor expuse a descoperit, pe cateva cadre, mai multe structuri nebuloase, slab conturate. Pe o alta fotografie, realizata in februarie 1976, apare o structura aeriana complexa a carei dimensiune, comparata cu reperele vizibile din mediu, a fost evaluata la cateva sute de metri. Cercetarile desfasurate de-a lungul timpului au aratat ca "aparitiile" nu au nici o preferinta pentru un anumit anotimp sau pentru anumite conditii meteorologice.

 

Intalnire "de gradul III" si alte ciudatenii

In lucrarea sa "Fenomenele de la Padurea Hoia-Baciu", cercetatorul Adrian Patrut descrie, pe larg, o intalnire de gradul trei despre care i-au vorbit A.S si V.S., sotia acestuia. Cei doi i-au povestit ca, aflati intr-o excursie in apropierea Clujului, in ziua de 20 iulie 1968, se uitau cu un binoclu puternic catre liziera Padurii Hoia, aflata la o distanta de 250-300 de metri. Acolo au vazut patru fiinte cu aspect neobisnuit, dar evident humanoid. Raportata la alte obiecte cunoscute, inaltimea celor patru humanoizi a putut fi estimata la 1,3-1,4 metri. Dupa aproximativ cinci minute, cei doi soti au observat ca pe cer si-a facut aparitia un fel de balon stralucitor care, situat la o inaltime de circa 100 de metri, se deplasa cam cu 30-40 de kilometri pe ora. Ajuns deasupra locului in care se aflau cei patru humanoizi, ciudatul balon a ejectat "una dupa alta si la intervale foarte scurte" cinci sfere mai mici, cu un contur slab luminiscent. La jumatatea traiectoriei descendente acestea au devenit invizibile, la fel ca si balonul mare din care proveneau. In acelasi moment, cei patru humanoizi aflati pe sol au fost invaluiti de niste clopote aproape translucide care in cateva secunde au inceput sa se ridice in aer, cu tot cu ei, iar la cativa metri deasupra solului au disparut complet.

Fotografiile multora dintre OZN-urile "invizibile" le prezinta inconjurate cu un fel de aura neagra care adeseori se prelungeste din ele sub forma unor filamente de grosimi variabile. Toate acestea amintesc in mod surprinzator de "lumina neagra", o forma speciala de materie sau energie despre care se spune ca ar fi fost obtinuta, in ultimii cativa ani, in diverse laboratoare militare ultrasecrete.

 

CAPUL FARA CORP. La fel de ciudate sunt si alte cateva fotografii facute in diverse locuri din Padurea Hoia-Baciu. In cateva dintre acestea, facute pe 23 mai 1977, apare cercetatorul Dan Coman, pozat "in carne si oase". Ciudatenia acelor fotografii a aparut abia dupa developarea lor, cand langa om a aparut o forma luminoasa ciudata, asemanatoare unei aripi. Tot acolo, la o distanta de cativa metri, mai aparea inca o forma luminoasa, care aducea vag cu un balaur cu mai multe capete. Lucrul cu adevarat neobisnuit este ca, desi era o zi insorita, iar toate celelalte obiecte vizibile prezente in cadru aveau si umbra obisnuita, din cadru lipsea cu desavarsire doar umbra cercetatorului. Printre cele mai ciudate fotografii facute in acea zona este si una in care, ascuns prin iarba, apare clar capul desprins de corp al unuia dintre cercetatori. Lucrul este cu atat mai ciudat cu cat acesta se afla si el in zona, dar la o distanta de cateva sute de metri, ascuns in spatele unei denivelari de teren.

 

"ZOOLOGIE" OZN. Cercetatorii din grupul lui Adrian Patrut ne-au relatat si alte intamplari, la fel de ciudate. In urma cu cativa ani, umbland prin padure, ei au intalnit de cateva ori niste animale care in mod normal nu aveau ce cauta in zona Clujului. Intr-o astfel de excursie au intalnit o dropie. Aflata pe cale de disparitie, aceasta pasare nu a trait niciodata pe meleagurile clujene. Intrigati, cercetatorii au inceput sa o fugareasca incercand sa o prinda. Nu au reusit, iar in scurt timp dropia a disparut definitiv in spatele unui tufis. La fel s-a mai intamplat si cu o felina mare, asemanatoare unui ras, dar avand dimensiunile unui leopard si cu un caine, care au aparut si apoi au disparut intr-un mod la fel de ciudat. Toate acestea sunt relatarile catorva dintre cercetatorii din grupul condus de Adrian Patrut. Nu avem de unde sa stim cat de reale sunt fenomenele descrise de acesti oameni, care au la baza o solida pregatire stiintifica. Iar faptul ca noi nu am reusit sa captam nici o imagine a unui OZN "invizibil" nu inseamna absolut deloc ca toti acei cercetatori entuziasti nu ar avea dreptate.

 

CLARIFICARI

"OZN-urile sunt un caz particular al aparitiilor plasmatice, similare celor care sunt vazute in Padurea Hoia-Baciu. Ele se incadreaza in categoria aeroformelor geometrice. Numarul de OZN-uri vizibile cu ochiul liber este cu mult mai mic decat al celor invizibile care insa pot fi detectate cu mult mai greu" - Alexandru Sift, cercetator

 

ET

Controversa OZN OZN-urile, numite si farfurii zburatoare, reprezinta orice obiect zburator sau fenomen optic care inca nu poate fi explicat. In 1948, Fortele Aeriene ale Statelor Unite au inceput indosarierea rapoartelor de OZN-uri intr-un dosar numit Project Blue Book (Proiectul Cartea Albastra). O serie de detectii radar care coincideau cu raporturile de OZN-uri de langa Aeroportul National din Washington D.C., in iulie 1952, au facut ca Guvernul Statelor Unite sa infiinteze o grupa de ingineri, meteorologi, fizicieni si un astronaut, condusi de H.P. Roberson, un fizician din Universitatea de Tehnologie din California. Increderea oamenilor si a Guvernului a fost castigata deoarece echipa a fost sustinuta de Central Intelligence Agency (CIA) si a fost clasificata ca secreta. Ultimul raport dat publicului arata ca 90% din rapoartele de OZN-uri pot fi clasificate ca si fenomene meteorologice, evenimente astronomice sau ca un avion, o pasare, baloane sau cateodata fenomene meteorologice ciudate. O a doua grupa care se ocupa de rapoartele OZN a fost organizata in februarie 1966 si a ajuns la aproximativ aceeasi concluzie ca si predecesoarea ei. Cu toate acestea, unele observatii au ramas inexplicabile. In mijlocul anilor ’60, o echipa formata din oameni de stiinta si ingineri, dintre care s-au remarcat meteorologul James E. McDonald, de la Universitatea din Arizona, si cercetatorul J. Allen Hynek, de la Universitatea Northwestern, a ajuns la concluzia ca un procentaj scazut din rapoartele OZN credibile au indicat prezenta unor vizitatori extraterestri. Aceasta senzationala supozitie, care a ajuns in toate ziarele si in toate revistele, s-a confruntat cu teoriile celorlalti oameni de stiinta. Controversa a condus in 1968, la un studiu sponsorizat de Fortele Aeriene ale Statelor Unite, studiu care se desfasura la Universitatea din Colorado si era sub conducerea lui E.U. Condon, un reputat fizician. Raportul Condon, un studiu despre OZN-uri, a fost elaborat de catre un comitet special al Academiei Nationale al Oamenilor de Stiinta si a descris in detaliu 59 de rapoarte de acest gen. Ulterior, Condon a declarat ca nu este vorba despre aparitii extraterestre, afirmatie infirmata de analizele ulterioare din care se desprind nenumarate semne de intrebare.

Citiţi şi:

Retezatul bantuit de ochiul dracului
4 august 1991. Un grup de turisti si salvamontisti au trait o experienta pe care nu o vor uita niciodata. Lumini ivite de nicaieri, traiectorie ciudata, ceata ridicata brusc dupa disparitia lor au facut din cei sapte, martorii unui fenomen bizar.

Biblioteca OZN in casa lui Iorga
Calin Turcu are 62 de ani si este pasionat de ufologie de o viata. A fost profesor de sport. Ii place sa sculpteze si sa picteze. Se mandreste cu faptul ca locuieste intr-o fosta casa de-a lui Iorga. Detine ocaua lui Cuza si o impresionanta colectie de dolari din anii 1870-1890. Vrea sa deschida prima biblioteca de stat de ufologie din lume. Si poate si un muzeu.

Plutonieru' Mancu si "smecheritii
In iulie 1996, presa prezenta ceea ce specialistii au numit o intalnire de gradul III. Plutonierul si paznicul din satul galatean Certesti s-au intalnit cu trei fiinte extraterestre, care au coborat dintr-o farfurie zburatoare in fata postului de politie.

Lumini stranii pe cerul Clujului
In ultimele decenii, observatori intamplatori, dar si oameni pasionati de fenomenul OZN au descris mai multe aparitii ale unor lumini stranii, care au survolat cerul Ardealului. Mai mult decat atat, cativa martori au reusit sa filmeze aceste aparitii. Marturiile lor, directe sau indirecte, seamana izbitor cu cele similare, inregistrate pe alte meridiane.

"Un spectacol feeric" la Flamanzi
In urma cu 13 ani, o mana de oameni au vazut pe cerul Flamanzilor un fascicul de lumina. Li s-a spus ca a fost arc electric, dar ei sunt convinsi ca au fost vizitati de fiinte inteligente.

Aparitia de la Nanesti
Specialistii spun ca la Nanesti - Vrancea, in iunie 2001, a avut loc o intalnire de gradul II. Mai multi sateni au vazut atunci un obiect luminos, de forma unui inel segmentat, care se rotea foarte repede.


OZN de 1.500 de metri
Nu crede ca a fost un obiect zburator neidentificat (OZN), dar nici nu neaga. Nu exclude nici varianta ca a vazut pe cer un dispozitiv militar, probabil de ultima generatie.

"Ne-a furat curentul!"
Noaptea de luni, 7 iulie 2003, a fost, la Suhaia, pana la un moment dat, una normala pentru acea vara arsa de seceta. Evenimentul s-a produs imediat dupa miezul noptii.

Muntele vrajit Coza: taramul misterelor
Localitatea vranceana Coza e un loc unde se intampla lucruri ciudate. Peste tot unde am fost in Vrancea intreband despre OZN-uri, oamenii ne-au indrumat spre Coza.

Citeşte mai multe despre:   special,   metri,   zonă,   căteva,   pădurea,   formă,   alex,   urmă,   hoia-baciu,   invizibile,   aparitii,   ozn-uri,   fotografii,   sift

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



 
Afisari: 1127


Mai multe titluri din categorie

Copil dispărut de acasă, de o săptămână

Copil dispărut de acasă, de o săptămână
Arteni Bogdan Gabriel are 14 ani şi este din satul Buda, comuna Rîşca (judeţul Suceava). În ziua de 14 august a.c., băiatul a dispărut de la domiciliu. Poliţiştii de la investigaţii criminale din cadrul IPJ...

Amintirea unui supravieţuitor din Colonia Periprava: “Se auzeau deţinuţii cum mestecau în gol, în vis, de foame”

Amintirea unui supravieţuitor din Colonia Periprava: “Se auzeau deţinuţii cum mestecau în gol, în vis, de foame”
A trecut jumătate de secol de la aceste crime. Ioan Ficior are astăzi 86 de ani şi, cel mai probabil, nu va mai apuca sentinţa de aici. E colonel în rezervă, şi-a trăit traiul, şi-a mâncat mălaiul. Victimele...

Veste, poveste (27). Tristă poveste a geniului la români

Veste, poveste (27). Tristă poveste a geniului la români
Îmi mărturisesc cu umilinţă ignoranţa: ştiam, vag, că Grigore T. Popa a fost un savant în domeniul medicinii, unul destul de important, de vreme ce Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi îi poartă...

Omenirea mai are doar 35 de generații! Vezi ce incident ar putea duce la extincția vieții pe planetă. Când vine Apocalipsa?

Omenirea mai are doar 35 de generații! Vezi ce incident ar putea duce la extincția vieții pe planetă. Când vine Apocalipsa?
 Cercetatorii de la Universitatea din Tennessee au descoperit ca „furtunile spațiale” pe care le traversează astreoidul cu numele „1950DA”, care se apropie de Pământ ar putea face ca viteza acestuia să...

EXCLUSIV. Întâlnire cu omul pe Vârful Omu

EXCLUSIV. Întâlnire cu omul pe Vârful Omu
Galerie Foto Se sprijină în ciomag. Un cioban. Un cioban atât de simplu, după vorbă, după port. Vine de prin “căldările alea” de aproape de Buşteni. E mulţumit că a scăpat de vremea rea, cu tunete, fulgere, cum a fost...

Ultima repetiţie a unui spectacol a spulberat visul unei tinere balerine

Ultima repetiţie a unui spectacol a spulberat visul unei tinere balerine
Aflăm adesea, în ultima vreme, de accidente în care victime sunt minori aflaţi sub supravegherea unor adulţi. La ştranduri, pe terenul de fotbal, la repetiţia unui spectacol. Dăm vina pe soartă sau încercăm...

“Colecţionarul de adolescente” filma partidele sexuale, pentru a-şi şantaja victimele

“Colecţionarul de adolescente” filma partidele sexuale, pentru a-şi şantaja victimele
Galerie Foto Tânăr, etalându-şi puterea fizică şi financiară. Din sala de forţă căpătase bicepşi uriaşi, iar din “afaceri” – o locuinţă modern mobilată şi un BMW seria 3. Avea întipărit tupeul şi...

Cioloş, comisarul impotent să gestioneze criza embargoului rusesc

Cioloş, comisarul impotent să gestioneze criza embargoului rusesc
Dacian Cioloş, în calitatea de Comisar pentru agricultură al Uniunii Europene, are de rezolvat în regim de urgenţă criza producătorilor agricoli europeni scoşi de pe piaţa Rusiei. Cioloş este depăşit de...

Băsiştii, schimb de locuri la Strasbourg. Camelia Bogdan ia locul domnului Mantale

Băsiştii, schimb de locuri la Strasbourg. Camelia Bogdan ia locul domnului  Mantale
Galerie Foto Funcţiile în birocraţia instituţiilor europene sunt de regulă oferite ca premiu favorizaţilor regimului. Mulţi dintre reprezentanţii României la Bruxelles sau Strasbourg, unde sunt concentrate activităţile UE...

EXCLUSIV. Prof. univ. dr. Sorin Istrail, matematician, SUA: “Misiunea unui cercetător nu se termină niciodată”

EXCLUSIV. Prof. univ. dr. Sorin Istrail, matematician, SUA: “Misiunea unui cercetător nu se termină niciodată”
L-am întâlnit nu demult la Iaşi, pe holul Universităţii “Al. I. Cuza”, pe marele matematician român prof. univ. dr. Sorin Istrail, astăzi un respectat cercetător şi cadru didactic la Brown University, SUA....

Veste, poveste (26). Pentru libertatea presei

Veste, poveste (26). Pentru libertatea presei
Se discută mult zilele astea despre libertatea presei, se iese în stradă. Câţi ştiu cu adevărat ce înseamnă?Pe la începutul lui 1990 a apărut gazeta “Atitudinea” în Botoşani. Câţiva tineri au...

Udrea, afacere sulfuroasă de 1 milion de euro, sărbătorită cu şampanie pe islaz

Udrea, afacere sulfuroasă de 1 milion de euro, sărbătorită cu şampanie pe islaz
Galerie Foto Elena Udrea bea apă sulfuroasă și se tratează la genunchi. Semnele bătrâneții și urările de bine au ajuns-o din urmă. Ea își pregătește locul de alinare a durerilor. Joi seara, când băsismul redacta...

“Candela de veghe”, spre a nu-l uita pe Domnul Brâncoveanu

Icoane şi tablouri, realizate pe pânză, lemn sau ceramică sunt expuse la Muzeul Naţional al Satului în expoziţia “Candela de veghe”. Aceasta este dedicată „Anului Omagial Euharistic şi Tricentenarului...

Moţata lui Mieluţu, prinţesa munţilor Bucegi

Moţata lui Mieluţu, prinţesa munţilor Bucegi
Galerie Foto Jurnal de vacanţă. Munţii Bucegi, aproape de Vf. Omu. Un cioban destoinic cu o căciulă din blană de miel pe cap îmi dă bineţe. Turma de oi ce se întinde pe valea adâncă e familia lui temporară. O altă...

Al doilea american infectat cu Ebola a ajuns acasă și a primit serul experimental. E posibilă vindecarea?

Al doilea american infectat cu Ebola a ajuns acasă și a primit serul experimental. E posibilă vindecarea?
Familia ei se pregătea de înmormântare și, în ultima săptămână, puțină lume îi mai dădea șanse de a supraviețui, după ce fusese diagnosticată cu boala Ebola.Si totusi... Pentru familia lui Nancy...