x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Pelerinaj la „Omul lui Dumnezeu”. Amintiri despre părintele Arsenie Boca

Pelerinaj la „Omul lui Dumnezeu”. Amintiri despre părintele Arsenie Boca

de Carmen Dragan    |    09 Dec 2011   •   21:00
Pelerinaj la „Omul lui Dumnezeu”. Amintiri despre părintele Arsenie Boca

Putine mai sunt reperele crestine ale romanilor. Pelerinajul la Prislop mi-a revelat faptul ca parintele Arsenie Boca, de la a carui trecere la cele vesnice s-au implinit 22 de ani, la 28 noiembrie, este una dintre aceste valori. Oameni din diverse zone ale tarii, tineri si batrani, femei si barbati, cu profesii diverse, au dovedit adevarata credinta si incredere in minunile si invatamintele duhovnicului.

In pelerinajul organizat de Fundatia Arsenie Boca, au trecut pe la microfonul din autocar toti cei care l-au cunoscut pe parinte si au povestit din amintirile lor sau ale credinciosilor carora acest duhovnic le-a schimbat viata. Prin­tre acestia, tanti Vasilica, o batrana de peste 70 de ani, si-a amintit cum prin anii ’60 a venit parintele in satul sau si a pictat biserica.

Fiind urmarit de Securitate, a intrat foarte putin in vorba cu oamenii, dar localnicii au simtit ca li s-au intamplat multe lucruri bune. Lucian Popescu, un membru foarte tanar al Fundatiei, a compus o poezie in acest pelerinaj, din care citez cateva versuri: 'Ma lasa, Parinte, acuma sa pun/ Genunchii mei reci lang-al tau sfant mormant/ Duc patimi in trup, ispite in gand/ Ingaduie-mi, Sfinte, durerea s-o spun'. Alti credinciosi au amintit cateva dintre invataturile duhovnicului: 'Daca nu poti vorbi cu copiii tai despre Dumnezeu, vorbeste cu Dumnezeu despre ei', 'Cel mai greu pacat vesnic fara iertare este starea omului impotriva Adevarului'.

In calatoria noastra la Prislop, ne-au insotit si actrita Maria Ploae si sotul ei, Nicolae Margineanu, regizorul documentarului 'Parintele Arsenie Boca, Omul lui Dumnezeu', cu marturii despre viata si minunile sale, realizat de Fundatie anul acesta. 'Si eu si sotul meu ne-am indragostit de parintele Arsenie Boca. N-am stiut despre el in timpul comunismului si ne-am rusinat ca am fost contemporani cu un sfant si nu l-am cunoscut.

De cate ori merg la Manastirea Prislop sunt impresionata. La mormantul sau am simtit o mare pace si o nevoie de a reveni acolo, ca sa ma rog tihnit. Am simtit ca sunt in fata unui prieten vechi, care e gata sa-mi dea o mangaiere si un ajutor. Am fotografia lui in camera mea si ma rog parintelui Arsenie. Daca i-am lua drept model pe sfinti, n-am mai avea atatea suparari, nu ne-am mai certa pe nimicurile vietii, am ierta mai usor si ne-am da seama ca nu avem nevoie de mari averi pentru a fi fericiti', a spus actrita. Numarul impresionant de credinciosi de la mormant, intreaga evlavie populara confirma sfintenia parintelui la care se roaga din ce in ce mai multi romani.

×