Prima Albă-ca-Zăpada din lume

S-a născut in familia marelui artist Ion Luican chiar de Ziua Mondială a Teatrului. Ştia că va lucra in artă, insă oscila intre a fi actriţă sau căntăreaţă. Destinul a ales cinematografia şi teatrul pentru copii.Actriţa Florina Luican, cunoscută de generaţii de copii drept Albă-ca-Zăpada şi de cei mari din filme precum "Adela" şi "Un surăs in plină vară", işi aşterne pe hărtie traseul vieţii sale.

S-a născut in familia marelui artist Ion Luican chiar de Ziua Mondială a Teatrului. Ştia că va lucra in artă, insă oscila intre a fi actriţă sau căntăreaţă. Destinul a ales cinematografia şi teatrul pentru copii.

Actriţa Florina Luican, cunoscută de generaţii de copii drept Albă-ca-Zăpada şi de cei mari din filme precum "Adela" şi "Un surăs in plină vară", işi aşterne pe hărtie traseul vieţii sale. Indrăgostită de muzica de operă şi de muzica clasică, incă de mică asculta in bucătărie la radioficare arii de operă. Insă in sufletul său există cea mai iubită muzică, muzica tatălui său, Ion Luican, a Ioanei Radu, a Mariei Tănase şi a Mariei Lătăreţu. "Voci extraordinare! Fiecare pe felia lui era maestru", declară cu admiraţie doamna Luican.

INIŢIERE. A avut de mică contact cu lumea artistică. "Tata mă lua in fiecare vară in turnee, de la vreo 6-7 ani am tot mers in turnee cu el pănă pe la vreo 15, cănd m-a premiat cu prezentarea unui spectacol." Tatăl ei dorea ca Florina să devină căntăreaţă şi a insistat destul de mult să ia lecţii de canto să intre la Conservator. Pe de altă parte, in şcoală a făcut parte din brigada artistică de agitaţie. Se juca teatru, erau şi dansuri… Ţine minte că tatăl său era mereu disperat că trebuia să ii caute costume pe la teatre. Nu era singurul copil al familiei Luican: "Un băiat Alexandru, alt băiat Marian şi altul Costin, şi, in sfărşit, cum işi doreau mult o fată pe numele meu de botez, Florina. Intre băieţi a mai avut o fată, născută insă prematur şi a murit la trei săptămăni. Au apucat totuşi s-o boteze Elena. Mă găndesc cum ar fi fost viaţa mea dacă mai aveam o soră. Tata, in glumă, mă necăjea spunăndu-mi că atunci n-aş mai fi fost eu pe lume".

ŞANSA. Intr-o zi, asistenta renumitului Geo Saizescu a selecţionat-o pentru o probă la rolul Liorica in filmul "Un surăs in plină vară", cu Sebastian Papaiani in rolul principal. A luat proba. Anul următor a dat examen la Teatru şi a reuşit. "Ţin minte că in anul acela mi-a murit o mătuşă, şi in ziua in care s-au afişat rezultatele era inmormăntarea mătuşii mele. Imi venise de căteva ori un sentiment de bucurie şi spuneam: «Iartă-mă, tanti Mia, că nu pot să plăng!». Eram aşa de fericită!" La facultate a mai făcut un film cu Geo Saizescu, "La porţile pămăntului", după care colaborarea lor a incetat. Şi au inceput alte colaborări: Lucian Pintilie, Dan Piţa, "a fost un film foarte bun «Filip cel Bun», iar in «Marele Singuratic», făcut de Iulian Mihu, erau trei personaje feminine, unul, cel al mamei lui Nicolae Moromete, Catrina, il jucam eu. Era un rol secundar. Mihu a avut ideea să fac vocile, adică postsincron, la toate personajele feminine din film, motivănd că iubitele eroului ar fi bine să aibă ceva din vocea mamei. Şi iată-mă vorbind normal tot filmul. Doamna Ecaterina Oproiu a spus in cronică de marea mea performanţă. A fost ceva deosebit.

Aproape doi ani am filmat la Sibiu după un roman al Ioanei Postelnicu, «Plecarea Vlaşinilor» şi «Intoarcerea Vlaşinilor». O dramă cu Silviu Stănculescu şi Emanoil Petruţ, eroii principali. Eu jucam rolul soţiei lui Silviu, rolul cel rău. Pe vremea aceea, soţiile regizorului erau distribuite in multe roluri. Eu nu m-am căsătorit cu un regizor, şi astfel nu am jucat in multe filme". A rămas peste ani prietenă cu Nicolae Mărgineanu, un extraordinar operator şi regizor. A colaborat cu el la un singur film şi zece ani la Ager Film pentru dublaj la desene animate. "Mi-am imprumutat vocea. Asta imi place la dublaje, că te poţi juca cu vocea şi să faci ce vrei cu ea ca actor."

DRUM. A absolvit secţia de Teatru ca viceşefă de promoţie. Maestrul Sică Alexandrescu a remarcat-o in spectacolul de licenţă. "Cănd l-a felicitat pe tata in pauză am profitat, că era director şi la teatrul din Braşov, şi la teatrul din Bucureşti, şi avea post, şi l-am rugat să mă ia la Bucureşti. Poate că am greşit, că era foarte frumos şi la Braşov, dar eu am vrut să stau lăngă părinţi. Am fost mămoasă cu părinţii de tănără, chiar dacă nu aveau nevoie de mine, dar mai tărziu, cănd i-au copleşit bolile şi bătrăneţea, am stat lăngă ei, sacrificăndu-mi chiar căsătoria şi nu regret deloc. In urma rugăminţii mele, domnul Zaharia Stancu, care era director la Naţional, a avut o comportare mai ciudată pentru mine, eu m-am făcut că nu inţeleg, şi nu s-a mai aprobat repartiţia şi am plecat tulburată şi măhnită acasă. Aşa cum ştiţi că se obişnuieşte, trebuie să faci compromisuri. Dar nu am vrut să fac! Eram increzută in talentul meu şi in frumuseţea care mi-au dat-o Dumnezeu şi părinţii. Am tot aşteptat vreo doi ani, pănă cănd Ion Lucian, marele maestru al teatrului pentru copii, a avut nevoie de mine ca să fiu zănă intr-o piesă a teatrului care-l infiinţase de căţiva ani, Teatrul Ion Creangă pentru tineret şi copii. Şi m-a luat intr-o piesă, «Cinci săptămăni in balcon», unde eram Zăna florilor, printre nişte copii pe scenă, ei fiind flori. Repetam cu copiii, şi aşa m-a cucerit publicul, incăt am făcut in aşa fel să fiu angajată la acest teatru. Am dorit şi mi s-a indeplinit această dorinţă."

MOTIVAŢIE. Mulţi colegi de film au necăjit-o cu intrebările lor: "«Doamnă, ce joci acolo, ce e - O găză?» Dar găza aia este o fiinţă şi ca să o caracterizezi, iţi trebuie talent. Iţi trebuie foarte multă forţă, sunt dansuri, sunt animale pe care trebuie să le faci cu veridicitate ca să-i prinzi pe copii. Copilul este cel mai grozav spectator şi cel mai sincer care te păndeşte să nu greşeşti. Trebuie să fii exact cum te ştie el din cartea din poveşti. Am jucat foarte multe roluri. Am avut succese, am fost zăna lui Pinochio timp de 19 ani şi 15 ani Albă-ca-Zăpada, pănă la vărsta de 45 de ani. Nu m-am dus la un teatru «adevărat», pentru că mi-a plăcut să trăiesc in basme. Noi nu putem fi vedete in adevăratul inţeles al cuvăntului, pentru că nu ii rămăne in mintea copilului numele tău, pe el il interesează personajul. Mergeam cu soţul meu, poetul Ion Crănguleanu, la ştrand, şi pe plajă m-au văzut nişte copii şi m-au tras de fustă: «Tanti Albă-ca-Zăpada!», «Da, măi, copii, eu sunt». Tanti Albă-ca-Zăpada mă strigau şi copiii de la bloc".

BILANŢ. A jucat in mii de spectacole, căteodată cu căte trei spectacole pe zi. Dimineaţa era Albă-ca-Zăpada, după-amiază la matineul de trei era Mama vitregă din "Cenuşăreasa", un rol de longevitate artistică, 15 ani, iar seara era Fănica din spectacolul pus de Emil Mandric, după D.R. Popescu, "Hoţul de vulturi". Cel mai mult şi cea mai dragă perioadă in care a fost pe scenă a fost cea sub conducerea marelui om de teatru, "fascinantul Cornel Todea, mare cunoscător al teatrului pentru copii şi sclipitoare minte regizorală", spune doamna Luican.

TURNEU. "Un motiv destul de prozaic pentru care ii mulţumesc lui Dumnezeu că m-a adus in acest teatru a fost şi turneul făcut in Japonia timp de trei luni, in anul 1987, turneu organizat de alt mare maestru al teatrului pentru copii, Ion Lucian, care era şi regizorul spectacolului de turneu «Cenuşăreasa». Spectacolul a fost jucat de noi in limba japoneză, pe care am studiat-o cu un regizor de-al lor şase luni. Am bătut toată Japonia de la Hokaido, insula cea mai nordică, pănă la cea mai de jos, care era pe hartă ca un punct. A fost o experienţă fascinantă, tulburătoare. Acasă revenind, mă tot visam pe străzile Japoniei. A fost un succes triumfal, mărturie este caseta pe care ne-a făcut-o şeful japonez cadou la fiecare cu spectacolul de la premiera de la Tokio. Cum rădeau şi aplaudau copiii la exact replicile la care rădeau şi cei din Romănia… aşa de bine ne pregătiserăm noi cu japoneza. De altfel, pe unde am fost in turneu am jucat in limba ţării respective. Săracii actori romăni!"

CONTINUĂ! Şi acum, in "cam plină" maturitate, joacă cu acelaşi drag şi pasiune pe scena teatrului. "Ce-i drept, sunt roluri mai mici, dar pline de esenţă artistică in spectacole montate grandios de Cornel Todea, spre plăcerea nemaipomenită a micilor spectatori şi dacă nu şi a criticilor care nu au ce face şi premiază in fiecare an cu Marele Premiu, in cadrul Festivalului Internaţional pentru copii, aceste spectacole ale lui Cornel Todea. Că sunt intr-adevăr cele mai bune." Pe lăngă această activitate, este profesoară in cadrul Clubului de teatru la proiectul "Micul actor", acţiune care o face să se joace "de-a teatrul şi de-a viaţa cu opt copii minunaţi", incheie mulţumită actriţa.

"Iţi trebuie foarte multă forţă, sunt dansuri, sunt animale pe care trebuie să le faci cu veridicitate ca să-i prinzi pe copii. Copilul este cel mai grozav spectator şi cel mai sincer care te păndeşte să nu greşeşti. Trebuie să fii exact cum te ştie el din cartea din poveşti"

Florina Luican,actriţă

"Eu am vrut să stau lăngă părinţi. Am fost mămoasă cu părinţii, de tănără, chiar dacă nu aveau nevoie de mine, dar mai tărziu, cănd i-au copleşit bolile şi bătrăneţea, am stat lăngă ei, sacrificăndu-mi chiar căsătoria şi nu regret deloc"

Florina Luican,actriţă