Prinţese valahe şi baroni austrieci

ISTORIE  ●  Drăgăşani, podgoria de unde-şi trage seva viţa de Crîmpoşie
Mulţi dintre urmaşii vechilor familii nobiliare româneşti se reîntorc în ţară, îşi redobîndesc vechile proprietăţi, însă rămîn cu nostalgia trecutului. Nepoata prinţului Barbu Ştirbey are la Drăgăşani "privelişte spre viitor".

ISTORIE  ●  Drăgăşani, podgoria de unde-şi trage seva viţa de Crîmpoşie
Mulţi dintre urmaşii vechilor familii nobiliare româneşti se reîntorc în ţară, îşi redobîndesc vechile proprietăţi, însă rămîn cu nostalgia trecutului. Nepoata prinţului Barbu Ştirbey are la Drăgăşani "privelişte spre viitor".

Cînd i-am spus Roxanei Roseti – editorul ediţiei de duminică a Jurnalului Naţional – "Mi-a scris baronul Kripp, sîmbătă mă aşteaptă la Drăgăşani împreună cu soţia sa, Ileana, nepoata prinţului Barbu Ştirbey…", am primit următorul răspuns: "Ce frumos sună: «Mi-au scris un baron şi-o prinţesă»…! Păstrează subiectul pentru Jurnalul de duminică. Îl dăm în deschidere!" Ştiam însă că n-o să-mi ajungă cele cinci pagini promise pentru minunatele poveşti cu voievozi, prinţese, baroni, eroi de legendă şi vinuri…

Neam de domnitori munteni. "Străbunicii mei sînt din aceeaşi spiţă"… Venită pe lume în 1954, într-un timp frămîntat, marcat de ideologia comunistă, baroana Ileana Kripp, născută Costinescu, se revendică dintr-un alt timp, dintr-un şir de boieri, voievozi şi prinţi munteni. Bunica ei era prinţesa Maria Ştirbey, fiica prinţului Barbu Ştirbey, prim-ministru, ministru de Interne şi administrator al Domeniilor Coroanei Regale (acel Barbu Ştirbey, cunoscut şi pentru celebrele tratative de la Cairo, din 1944), nepot al celuilalt Barbu, domnitor al Ţării Româneşti între 1849 şi 1856. "Părinţii bunicii mele erau veri de-al doilea. În secolul al XIX-lea, unul dintre fraţii Bibescu a fost adoptat de o mătuşă din familia Ştirbey, pentru că nu avea copii. Cei doi fraţi – George Bibescu şi Barbu Ştirbey – au urmat apoi la domnie, unul înainte şi celălalt după revoluţia din 1848."

Baronul Jakob Kripp – deşi austriac de origine, vorbeşte excelent româneşte, presărîndu-şi discursul cu regionalisme şi arhaisme – cunoaşte foarte bine arborele genealogic al familiei soţiei sale, "ghidîndu-ne" pe cărările istoriei şi cu ajutorul mărturiilor fotografice. "Am descoperit la Arhivele Naţionale un album de familie. Am făcut fotocopii după el. Aici îi vedeţi pe cei doi băieţi ai domnitorului Barbu Ştirbey, Alexandru şi Barbu, în faţa conacului de la Buftea. Este o poză din 1875. Dincoace sînt cele patru fete ale lui Barbu şi alături fata domnitorului George Bibescu… În imaginea aceasta e Palatul Ştirbey, din Calea Victoriei… Şi parcul. Maria Costinescu, născută Ştirbey, a fost ultima proprietară". În palat, oficial, funcţionează Muzeul Naţional al Ceramicei şi Sticlei. "De fapt, nu mai e deschis de la cutremurul din 1986. Noi, cînd am venit în ţară, în 1997, am vrut să-l vizităm. Ni s-a spus că se restaurează şi să revenim în două săptămîni. Ne-am întors în ’98, dar, în continuare, se… «restaura»…" Nepoata Mariei Ştirbey îşi exprimă regretul pentru starea deplorabilă în care este acum palatul… A cărui istorie e, într-un chip subtil, legată de cea a cramei din Drăgăşani, unde purtăm dialogul.

Voievozii vinului. "În subsolurile Palatului Ştirbey există o pivniţă enormă, cu două etaje. Intrau carele cu boi cu totul. Aduceau la Bucureşti vinul de la Drăgăşani, de la Ştirbei (de-i zice satului, azi, Iancu Jianu), de la Galicea Mare sau tocmai de la Iaşi. Strugurii se vinificau în cramele din podgorii, după care vinul se trimitea la Bucureşti, unde se învechea, se îmbutelia". Aceste vinuri purtînd marca familiei Ştirbey se vindeau pînă departe în Europa. "Atunci sistemul era simplu", ne relatează baronul Kripp. "Vinul se vindea direct din cramă. Veneau negustori din Franţa, din Germania cu butoiul şi cu căruţele lor. Intrau şi îl luau direct din pivniţă". "Vinul acesta, completează baroana Ileana Kripp, este cel care s-a servit şi la încoronarea Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria. Pe meniurile epocii este tipărit, în partea stîngă, în dreptul desertului: «vin de Drăgăşani». Cu siguranţă era din podgoria familiei Ştirbey şi era un vin dulce, fiind servit la sfîrşitul mesei".

PROIECT. Reabilitarea soiurilor autohtone româneşti este una dintre preocupările importante ale Ilenei Costinescu-Kripp şi ale soţului ei, baronul Jakob Kripp

Istoria podgoriei Drăgăşanilor se împleteşte cu istoria familiilor boiereşti din Oltenia. "Nu ştim exact cînd a început totul. Am mers cu paşi înapoi, urmărind şi arborele genealogic, pentru că eram intrigaţi de ce o parte din vie se numeşte Ştirbey, alta – Bengescu, alta – Bibescu. Fiecare bucată de vie a fost alipită de strămoşi. Cînd se căsătorea cineva din familie primea o bucată ca dotă, din partea miresei sau o dădea vreunei fiice. Cînd murea cineva se dădea mai departe proprietatea respectivă. Înainte vreme, cred că fiecare familie care voia un vin bun şi-l producea pe al ei. Şi în familiile mele (n.r. – pluralul «familiile mele», aşa cum îl rosteşte Ileana Costinescu-Kripp, mi se pare atotcuprinzător) aveau fiecare cîte 4-5 hectare pentru vinul de casă. Ultimul care ştiu că a cumpărat o bucată de vie prin partea asta a fost Bibescu, pe la 1802. Celelalte familii – Bengescu, Ştirbey – erau aici încă din secolul al XVIII-lea".

Nu se ştie însă mai nimic despre conacele boiereşti. Casa "de sus", unde locuieşte acum familia Kripp, era, pe la 1900, adăpost pentru muncitori. Crama e pe locul alteia mai vechi. "După ce am redobîndit via aici, am refăcut şi această clădire. Stau mărturie zidurile vechi că aici s-a vinificat de 200 de ani", ne spune baronul. Renovarea s-a făcut după o imagine din 1920. Casa-cramă se află într-un loc excepţional, cu o panoramă teribilă a Oltului şi a luncii sale şi cu o vizibilitate totală asupra podgoriei care pare să nu se mai sature de razele soarelui.

ZESTREA VIŢEI-DE-VIE AUTOHTONE. În vie, urmaşa voievozilor valahi se simte cu adevărat prinţesa locului. Se vede că a luat locul în stăpînire. Şi că are o responsabilitate: aceea de a duce mai departe tradiţia strămoşilor. Asta înseamnă şi a promova viţa românească autentică. "Cine vrea un vin de calitate va dori să afle cîte ceva şi despre podgoria respectivă, despre specificul locului. Pentru un Sauvignon Blanc – care poate să vină din Australia, din Africa de Sud, din Noua Zeelandă – criteriile de comparare ţin de gusturile tipice ale soiului. Aici producem un Sauvignon Blanc bun, dar este el comparabil cu cele mai bune vinuri din acest soi, pe plan internaţional? Cu Crîmpoşia, în schimb, sîntem unici…"

MOŞTENIREA. Faţă în faţă cu portretele strămoşilor. Pentru baroana Ileana Costinescu-Kripp, descendenta voievozilor valahi Bibescu şi Ştirbey, trecutul este o provocare frumoasă pentru viitor

Cîteva pagini dintr-un almanah din anul 1905. Baronul Kripp le-a prins în ramă. "Este o reclamă la sortimentele de vinuri ale cramei Ştirbey şi la pepiniera de viţă-de-vie a prinţului, de la Drăgăşani. Era după filoxeră, cînd se încerca reabilitarea podgoriilor. Observaţi că pe lista de viţe altoite apar soiurile specifice pentru podgoria Drăgăşani: Feteasca, Tămîioasa, Crîmpoşia… Tot ce avea mai bun locul acesta. După filoxeră, în România se planta haotic, în principal viţă adusă din Occident. Este un articol în acest almanah în care prinţul le explică clienţilor de ce pepinierele Ştirbey promovează soiurile autohtone. Şi am regăsit aceleaşi argumente pe care le-am folosit noi cînd am vrut să replantăm viile de la Drăgăşani. Trebuie să apărăm patrimoniul naţional faţă de vinificatorii din Franţa şi din Italia, care vin cu soiurile lor – aşa spunea, acum o sută de ani, prinţul Ştirbey. Asta spunem şi noi acum". Este admirabil devotamentul acestui baron austriac pentru patrimoniul viti-vinicol românesc autohton. Şi, ce este mai interesant încă, a învăţat româneşte de dragul vinului de Drăgăşani. "Acum 11 ani, cînd am venit în România, am ştiut că trebuie să facem ceva pentru a revendica acest loc. Sînt jurist şi am înţeles ce trebuie făcut. M-am îndrăgostit de Drăgăşani, poate şi pentru că dealurile cu vii mi-au amintit de zona Tirolului de Sud, unde familia mea a întemeiat cîteva vii în ultimii 600 de ani." Baronul consideră pasiunea pentru vie şi vin "ceva genetic". Pentru viile de la Drăgăşani l-a consultat şi pe fratele său, care este oenolog. "Fratele meu este impresionat de condiţiile piedo-climatice care există aici. El se chinuieşte acolo, în nordul Italiei, cu climatul, cu precipitaţiile, cu mana. Aici problemele sînt relativ reduse. Ne ajută şi curenţii de aer. Dacă plouă, vîntul usucă imediat strugurii şi mana nu se mai extinde. Este păcat ca, avînd aceste condiţii, să nu dezvoltăm o producţie viti-vinicolă bună. Şi ar fi păcat să nu promovăm vinurile acestea, care sînt unice."

Provocarea vinurilor pure. La Drăgăşani, astăzi se mizează pe "vinurile pure". Crîmpoşia. Tămîioasa. Feteasca. Toate vin cu aura lor de legendă de-acum două milenii şi ceva. Singur Novacul, dintre soiurile româneşti, are o istorie mai recentă, fiind creat, acum 40 de ani, dintr-un alt soi autohton: Negru vîrtos. "Pe vremuri, strămoşii mei nu făceau vinuri pure, dintr-un soi sau altul. Ca şi la Cotnari, în vechime, cupajul se făcea din vie. Plantaţia era astfel făcută, cu anumite contigente de soiuri, încît se făcea echilibrul din vie. Ştim asta pentru că am găsit pe coasta dealului butucii plantaţi în 1911 de bunicul meu."

Via aceea bătrînă a fost înlocuită cu alta tînără. "Parţial, am găsit aici soiurile cu care am replantat. Unii experţi români ne-au sfătuit să defrişăm şi să plantăm soiuri internaţionale, nu Crîmpoşie. Au motivat că acest vin nu e cunoscut în străinătate, că nimeni, în Occident, nu ştie să pronunţe acest cuvînt. Noi ne-am zis că e bine să încercăm, iar astăzi, Crîmpoşia de Drăgăşani se vinde bine în Austria, în Franţa. Tămîioasa românească de Drăgăşani este cel mai bine vîndut vin al nostru în Franţa, unde se ştie că cel mai scump vin este cel de Sauterne, care este, de asemenea, aromat şi dulce. Pe piaţa franceză, vinurile noastre sînt socotite – cel puţin ca preţ – de nivel mediu. Se vînd cu 11-12 euro."

Iar provocările nu se opresc aici. "Facem muncă de cercetare, în vie, încercînd să descoperim caracterul fiecărei parcele. Solul e compus din diferite straturi, mai nisipoase, mai argiloase, iar solul dă arome, gusturi diferite vinului. Un soi are expunere sudică, altul expunere estică. Ţinem cont de fiecare amănunt. Preferăm să le vinificăm separat, în cantităţi mici, pe parcele. Într-o parte lăsăm lăstarii mai lungi, în altă parte lăsăm mai puţini struguri pe butuc. Deja din vie stabilim calitatea vinului, pe fiecare parcelă."

Următorul pas îl va reprezenta aducerea în vie şi a altor soiuri uitate. Ileana Costinescu-Kripp şi soţul ei simt pe umeri apăsarea frumoasei moşteniri a principilor valahi de demult: "Cu siguranţă mai există prin viile ţăranilor butuci de Braghină, de Cîrlogancă, poate şi de Gordan. Vom încerca să înmulţim aceste plante. Încă mai există şansa să redobîndim valoarea podgoriilor şi a vinurilor de altădată!"

O foarte scurtă biografie

O surprind pentru cîteva momente pe baroana Ileana Costinescu-Kripp alături de unul dintre tablourile de familie. Sus, pe primul rînd, prima din stînga, este bunica – Maria Ştirbey, în tinereţea ei. Surprinzătoare asemănarea dintre cele două! Maria Ştirbey a fost căsătorită cu Nicolae Costinescu – proprietar al unei fabrici din Sinaia, cunoscută azi sub numele de Mefin. La finele anilor ’40, începutul anilor ’50, familia a avut domiciliu forţat, la Sinaia. Acolo s-a născut şi Ileana, care îşi aminteşte: "Au fost daţi afară din casă şi mutaţi într-un spaţiu mai restrîns, apoi la Furnica, sus, unde eu, dincolo de problemele familiei, am avut parte de o copilărie extraordinară". Avea 15 ani cînd a reuşit să plece din ţară, cu sprijinul lui Henri Coandă, care locuia la Paris. Mama sa plecase cu cîţiva ani înainte. În Franţa, Ileana Costinescu a plecat singură. "Cîteva zile am locuit chiar acasă la Henri Coandă. Eram slăbuţă, înfrigurată şi duceam cu mine doar un singur geamantan. Am stat apoi la internat, iar după ce a putut veni şi tatăl meu familia s-a reîntregit." Astăzi, în România, Ileana Costinescu-Kripp s-a reîntors împreună cu cel de-al doilea soţ, dar şi cu fiul din prima căsătorie, cu nora ei şi copilul lor. "Fiul meu iubeşte enorm Drăgăşanii. Iar fiica mea, care este artist plastic, a pictat de multe ori aceste locuri, care pentru ea au o lumină deosebită."

SCHIMB DE EXPERIENŢĂ. Cei doi nepoţi ai baronului Jakob Kripp au venit în vacanţa de vară la podgoria familiei de la Drăgăşani

Drumul vinului,la Drăgăşani

Nu de puţine ori, călătorul întîlneşte în drum pe şoselele din Subcarpaţi inscripţia "Drumul vinului" – un indicator care nu are însă o finalitate precisă. La Drăgăşani, baronul Jakob Kripp vrea să promoveze turismul vitivinicol în stil occidental. "Un «drum al vinului» este vital pentru orice regiune cu podgorii. Dar este nevoie de o infrastructură pusă la punct de administraţia locală sau regională, după care fiecare vinificator trebuie să se implice în promovarea cramei şi a vinurilor proprii. Sigur, pentru producătorul de vinuri, clientul care cumpără direct din cramă e important, pentru că plăteşte preţul întreg. Dar mai important este ceea ce se întîmplă ulterior cu clientul, pentru că el ia înapoi acasă nu doar o sticlă cu vin, ci şi nişte amintiri frumoase. Acesta este secretul succesului vinurilor italiene. Nemţii se duc în vacanţă în Italia, degustă un vin, cumpără o sticlă şi, apoi, apar… implicaţiile emoţionale. Vor să bea din nou din vinul acela, pentru a retrăi un moment deosebit. Mai ales că şi locurile de unde a fost cumpărat sînt spectaculoase, au o poveste anume… Asociate, aceste lucruri pot promova mai bine un vin decît un brand în sine. Eu aşa am crescut, în Tirolul de Sud, şi cred că Drăgăşanii au potenţial pentru aşa ceva."