x close

Cum i-au stricat ”dacii” casa lui Doru Braia. Paranormali au fost, escroci sunt încă!

0
Autor: Toma Roman Jr 30 Aug 2012 - 11:35
Cum i-au stricat ”dacii” casa lui Doru Braia. Paranormali au fost, escroci sunt încă!


Pe colegul jurnalist Doru Braia il cunosc de ceva vreme. Chiar daca ne-am aflat uneori pe pozitii divergente politic, i-am apreciat consecventa, ca de cand il stiu e taranist si monarhist. Cand a vrut sa ne vedem, credeam ca o sa discutam despre M.S. Regele Mihai. Ei bine, nu, era vorba despre daci paranormali.

Dacomanii la atac

De prin anii 70, Nicolae Ceausescu a incurajat "dacismul', in incercarea de a se gratula cu "legitimitate istorica'. Ciracii lui culturali faceau un "arc peste timp' intre Nea Nicu si Burebista. Din mixtura de dacism si protocronism au rezultat aberatii istorice cum ar fi ca dacii au descoperit America, apa calda, au inventat bocancii si electricitatea, ca romanii erau de fapt traci, sau ca dacii se produceau la un misterios instument muzical numit dacofon. Ceausescu isi asociase in demersul sau si diversi diasporezi aflati in legaturi suspecte cu regimul sau, precum doctorul Napoleon Savescu din SUA.

Imediat dupa 1990, toata tevatura asta s-a diminuat considerabil, fiind considerata propaganda ceausista, pentru ca, de cativa ani, dacomanii sa revina im forta. Gregorian Bivolaru, Pavel Corut, Daniel Roxin si alti smecheri si dezaxati ai micului ecran au prins brusc drag de sarmanul Zamolxe si si-au dat seama ca pot face cariera pe spinarea dacilor, despre care se stiu atat de putine incat se poate spune aproape orice. Oamenii astia si altii precum un nene Vladimir Brilinski (asta da, dac!) intitulat "Pazitorul Cetatilor Dacice', o parapupu care vede voci, Elena Bilt, unul "contele Incapucciato', cunostiita veche pe care o banuiesc de maladii la cap, niste domni autodenumiti Remer Ra si Melfior Ra, care sunt specialisti in "comunicari cu fiinte din alte spatii si dimensiuni' precum si "vortexul sacru si arborele vietii dacice' se strang pe la tot felul de "congrese de hermetism si ezoterism' de prin 2011. Anul asta au tinut o adunatura d-asta la Cluj, in luna mai.

Putem spune ca avem de-a face cu un cartel de daco-ocultisti, care se sustin reciproc pentru a face bani din daco-turism (pazitorul ala umfla 1190 de lei pentru 7 zile de asa ceva, loc in camera dubla), conferinte si "tabere spirtuale' inepte, vanzari de carti si DVD-uri cu bazaconii.

Mai jos veti putea citi legatura dintre Doru Braia si zeama asta de legume rancede.

Supa de usturoi

"Ai cunoscut-o pe nevasta-mea, Monica?'- asa m-a luat Doru cand ne-am vazut sa bem o bere. Nu avusesem onoarea. "A disparut de acasa cu niste paranormali si se crede daca, mama soacra fiind unguroaica get-beget.' Imi venea sa completez "dac-bedac' dar nu voiam sa fac misto de necazul omului. Dupa Doru, care cunoaste modul de lucru al sectelor (inainte de 1989 i-a studiat pe scientologi, in Germania) totul a inceput dupa ce a avut-o drept invitat in emisiunea sa TV pe o cucoana Iuliana Gorea-Costin, fost ambasador al Republicii Moldova la Strasbourg, nevasta de primar decedat din Chisinau, actualmente angajata a Guvernului Romaniei. Doamna in cauza, cu care se vizita acasa, il tot invita la adunari si conferinte de "gnostici', sa mediteze si sa se regaseasca. Cum Doru nu se pierduse nicaieri, nu a pus botul, in schimb a marsat sotia lui, Monica. Pe timpul mai multor luni, "armonia conjugala', netulburata vreme de 14 ani, s-a depreciat progresiv. Sotia iubitoare devenise posaca, nu-i mai calca nici macar camasile cu care se ducea la emisiune. Tacea filozofic si disparea de acasa ore in sir. Cand Doru ii reprosa cate ceva, raspundea ca i se ingradeste liberul arbitru. Ingrijorat, prietenul Doru a crezut initial ca i se pun coarne. A aflat insa ca disparitiile nevestei erau cauzate de niste lungi conferinte si meditatii unele dintre ele tinute la Liceul Gheorhe Lazar si ca doamna sa a picat in admiratie pentru o samanita din Cavnic, numita Elena Bilt. Am verificat cine este persona in cauza si am tras concluzia ca e paranormala complet, comunica dincolo de moarte cu decedati proaspat, face pase energetice, inspira si expira extatic, se contopeste cu fericirea si scoate pe goarna cu accent ardelenesc cugetari de genul "fii atent la ce curge in viata ta', "no, daca omu spune ca tu stii, atunci chiar stii, no!' si publica truisme cum ar fi " permite vietii tale ce-ti doreste tainic sufletul'.

In luna martie anul acesta, lucrurile au explodat. Doamna Braia nu mai gatise de multa vreme, dar apucata de o harnicie brusca, a facut 10 litri de supa de usturoi, pe motiv ca asta haleau dacii. Doru a stambat din nas, a spus ca nu mananca porcarii, nici macar strabune, si a plecat sa-si faca emisiunea. Cand s-a intors, doamna fugise deja spre shambala geto-daca. O vreme stie ca a stat la moldoveanca initiatica. Acum, mi-a spus ca are informatii ca sotia sa s-ar afla la Costinesti, la spirala zamolxistului fugit Grieg Bivolaru. Trist, Doru mi-a spus: "Nu m-am purtat niciodata rau cu ea. Tin la ea mult, dar habar nu am daca o sa se intoarca sau nu, e grav cand o apuci pe cai d-astea, "spirituale'. Am vrut sa-ti povestesc toate astea, Toma, fiindca macar asa isi vor da seama unii ca nu e bine s-o apuci pe carari d-astea!'.

Si eu am ezitat putin inainte sa public povestea asta trista. Nu eram hotarat daca sa scriu sau sa-mi deschid un "biznis' (grafiat asa fiindca seamana cu varza, viezure, manz) si sa predau cursuri de "tantra geto-daca' fiindca public-tinta, din pacate, exista.


 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



 
Afisari: 3835


Mai multe titluri din categorie

Cum DISPARE MICROSOFT din ancheta DNA cu SUTELE DE MILIOANE din AFACEREA MICROSOFT?

Cum DISPARE MICROSOFT din ancheta DNA cu SUTELE DE MILIOANE din AFACEREA MICROSOFT?
Dosarul Microsoft se indreapta spre zona  raspunderilor din zona politica. Este tot mai evident ca beneficiarul real al spagilor a fost CASTIGATORUL ALEGERILOR PREZIDENTIALE din anul 2009. Dupa modelul ''Trofeul...

Infractorii “orfani” care au speriat Italia. Eliberaţi condiţionat, au distrus cu topoare mai multe magazine şi au furat ceasuri de lux

Infractorii “orfani” care au speriat Italia. Eliberaţi condiţionat, au distrus cu topoare mai multe magazine şi au furat ceasuri de lux
11 februarie 2015. Corriere della Sera: “Banda orfanilor care atacă magazinele de bijuterii din Europa –Nouă români arestaţi, autori ai loviturilor de pe via Spiga. La Stampa: “Împreună în orfelinat, nouă...

Rafaelo Varga: “Aş fi ales o mamă care să mă iubească. Asta aş fi ales!”

Rafaelo Varga: “Aş fi ales o mamă care să mă iubească. Asta aş fi ales!”
Galerie Foto Îl ştim cu toţii de la talent show-ul X Factor. Povestea lui a impresionat o ţară întreagă, însă Rafaelo Varga spune acum, pentru Jurnalul Naţional, cum a fost drumul său, de la pătuţul din orfelinat, unde...

Costel Pandelescu: “Niciodată nu m-am gândit la bani. Muzica a fost şi este viaţa mea!”

Costel Pandelescu: “Niciodată nu m-am gândit la bani. Muzica a fost şi este viaţa mea!”
Galerie Foto Am vizitat, recent, un prieten aflat în grea suferinţă, a cărui poveste de viaţă este exemplu pentru tinerii care vor să răzbată cu succes în lumea muzicii. S-a născut într-un oraş patriarhal, Găeşti,...

Grigore Popescu, o icoană de pictor

Grigore Popescu, o icoană de pictor
Grigore Popescu este zugravul lui Dumnezeu. Am putea să-i spunem şi “sfântul” artist Grigore, izvorâtorul de frumos. Sfinţii ce izvorăsc din braţul său te cuprind ca o aură, te ridică spre cer. Din pensula...

Noi dezvaluiri despre cazul Ioan Luchian Mihalea, în exclusivitate pentru Jurnalul Național

Noi dezvaluiri despre cazul Ioan Luchian Mihalea, în exclusivitate pentru Jurnalul Național
Cazul Ioan Luchian Mihalea a stârnit scandal în anul 1994, imediat după arestarea celor doi criminali, Nelu Gavrilă și Ionel Păun. S-a spus în presa vremii că polițiștii ar fi “inventat” doi făptași,...

Cum îşi dau intelectualii nevestele la schimb. Exclus graşii, agramaţii, bădăranii şi cocalarii

Cum îşi dau intelectualii nevestele la schimb. Exclus graşii, agramaţii, bădăranii şi cocalarii
A fost iubire mare la început. Iar acum, după 14 ani de căsătorie zic că se iubesc şi mai mult. Sunt obişnuiţi, intelectuali şi discreţi. Nici el, nici ea n-au fost niciodată bombe sexy. Nu le-a plăcut, n-au...

Cum îşi dau intelectualii nevestele la schimb. Exclus graşii, agramaţii, bădăranii şi cocalarii

Cum îşi dau intelectualii nevestele la schimb. Exclus graşii, agramaţii, bădăranii şi cocalarii
A fost iubire mare la început. Iar acum, după 14 ani de căsătorie zic că se iubesc şi mai mult. Sunt obişnuiţi, intelectuali şi discreţi. Nici el, nici ea n-au fost niciodată bombe sexy. Nu le-a plăcut, n-au...

Declară-ţi iubirea, neaoş aşa cum numai românii adevăraţi ştiu !

De Dragobete, Jurnalul National îţi aduce un tricou special, cu un mesaj la fel de special: Te iubesc romaneste!Un tricou pe care să îl dăruieşti persoanei dragi sau, de ce nu, să îl porţi chiar tu.Aşadar, nu...

Medierea, o solutie care costă mai puțin decât instanţa de judecată

Medierea, o solutie care costă mai puțin decât instanţa de judecată
Rodica Vlaicu, mediator din anul 2011, a avut inițiativa înființării primului tribunal permanent de arbitraj instituționalizat din România și se zbate să promoveze instituția medierii. România are experți...

Dobrogea impadurita din pix. Dezastrul pe banii publici si paduri inexistente

Dobrogea impadurita din pix. Dezastrul pe banii publici si paduri inexistente
Curtea de Conturi a Romaniei a luat la verificat Regia Autonoma de Drumuri si Poduri Constanta. In urma controlului a fost scos la iveala jaful din aceasta institutie constanteana. Abia in anii 2013 si 2014, dupa ce...

Salvaţi Parcul Herăstrău! “Gaşca Nordului” s-a trezit stăpână peste 7 ha din parcul bucureştenilor

Salvaţi Parcul Herăstrău! “Gaşca Nordului” s-a trezit stăpână peste 7 ha din parcul bucureştenilor
Curtea de Apel Bucureşti va decide mâine dacă bucureştenii îşi vor primi înapoi cele şapte hectare din Parcul Herăstrău, pe care Carol I l-a lăsat moştenire Bucureştiului, “confiscate” de gruparea...

Marius Tucă: Tu când ai de gând să-mi spui că mă iubeşti?

Marius Tucă: Tu când ai de gând să-mi spui că mă iubeşti?
 Tu când ai de gând să-mi spui că mă iubeşti?Ce evenimente ar trebui să mai aibă locPentru ca s ă poţi articula cu subiect şi predicat,Să declari pe propria răspundereDe bună voie şi nevăzută de...

Lucrarea unui român a fost distinsă cu Premiul Nobel! Nu şi românul!

Lucrarea unui român a fost distinsă cu Premiul Nobel! Nu şi românul!
Galerie Foto Distincţia a primit-o mai târziu un străin pentru rezultate similare. El a recunoscut întâietatea compatriotului nostru… Suntem o ţară mică cu posibilităţi mari. Premiile Nobel, pentru ştiinţe,...

Dr. Volkmar Hansen, expert în Thomas Mann, Heinrich Heine și J.W. Goethe: Armonia este victoria mea supremă!

Dr. Volkmar Hansen, expert în Thomas Mann, Heinrich Heine și J.W. Goethe: Armonia este victoria mea supremă!
Galerie Foto Ne-am întâlnit pe terasa hotelului Steigenberger, situat pe Königs Alee, una dintre cere mai scumpe destinații de cumpărături, acolo unde marile branduri ale lumii au reprezentanțe de top. Am stat lângă Operă...