Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Hai, mă, mă laşi cu Tanţa şi Costel? La Lehliu e o oboseală de te doare capu’! Îmi pare rău, da’ în afară de "Partid”, la Lehliu, nu mai e nimic. Mirosim a Partid, Partidul e-n toate fibrele ţesăturilor noastre, Partidul e-n toate cele ce sunt şi mâine vor râde la maşina de spălat! Te duci la Lehliu, te duci "La Partid”, altă treabă nu poţi să ai. Copiii vin "La Partid”, liceenii vin "La Partid”, muncitorii vin "La Partid”, medicii, ăia care mai sunt, vin "La Partid”, comercianţii vin "La Partid”, văduvele vin "La Partid”, profesoarele de franceză vin "La Partid”, toată lumea vine "La Partid”. Nu vii "La Partid, nu eşti din Lehliu, nu exişti. Adică nu ai spiritu’ care trebuie, spiritu’ de Lehliu. La Lehliu nu-ţi trebuie decât spiritu’ "Partidului”. Îmi pare rău s-o spun, n-ai spiritu’ partidului, nu eşti la Lehliu, eşti la foaie verde, nu ştiu unde.
La Lehliu Gară, că la Lehliu Sat e altceva şi nu ne legăm de Lehliu Sat, pentru că pe noi ne interesează Lehliu Gară şi-atât. Da, a-nceput campania electorală. Ei, şi? Adică vrei să spui că la Lehliu Gară n-a început campania electorală? Asta vrei să spui? Ha! La Lehliu campania electorală a-nceput cu mult înainte să-nceapă campania electorală! De-aia nici nu e nevoie de afişe în Lehliu Gară, care să vestească apariţia în peisaj a campaniei electorale, deoarece la Lehliu Gară toată lumea ştie c-a-nceput şi atunci nu e aşa de necesar. Uite, ia-o de exemplu pe doamna asta. "Doamnă, mă scuzaţi că vă-ntrerup din mers, dumneavoastră, zic, cu cine votaţi?”. Se uită la mine, la noi, de parcă în jurul capului nostru străluceşte o stea şi, de atâta uimire, nu ştie ce să mai răspundă. "A-nceput campania electorală”, spunem noi de colo. Doamna e-n continuare mască şi nici o ameninţare, extremă sau nu, nu pare să-i schimbe starea de... ăăă... starea de. "Şi ce mă-ntrebaţi pe mine?”
În toată ţara, numai la Lehliu nu!
Ştirile dimineţii fuseseră cât se poate de explicite: la Timişoara şi-n alte oraşe, stâlpii urbanităţii erau împrospătaţi recent cu aroma excitantă de prenandez electoral, "votaţi cu mine”, "ba cu mine”, "ba cu mine”, că nu mai ştii către care candidat să te duci mai întâi. La Lehliu, cum spuneam, lucrul ăsta nu a fost necesar: lumea ştie ce şi cum, aşa că lumea n-are nevoie de campania electorală să le facă, vezi Doamne, cunoştinţă, cu ăla şi cu ălălalt. Surprinzător, un stâlp de la ieşirea din oraş susţinea, emotiv, un afiş al USL, proaspăt lipit. Avea colţurile dezlipite, părea că o mână răuvoitoare s-ar fi abătut asupra lui să-l sfâşie, nu alta, din ochii unui electorat vigilent. Dar nu, el rămăsese locului, ca o dovadă vie a unei viitoare reuşite. A unor viitoare "succesuri” de durată. Fată, ce dur joacă ăştia!
"La Partid”, un Ciuc la draght e trei lei cincizeci. Preţ electoral? N-am zice, e preţu’ zonei mai degrabă. Un medic aşteaptă locului să-şi ia pizza cu sosurile ei iuţi, comandate telefonic anterior. Aşa se face aici şi treaba merge beton. Nu deranjează nici fumul de ţigară gros de să-l tai cu cuţitu’, nici uşa de la intrare pe care tre’ s-o trânteşti într-un fel anume ca să se închidă, nu deranjează nici murdăria de pe jos, de pe mese, de pe pereţi, nu deranjează nici fumul gros care iese din bucătăria mascată de o perdea, împuţită şi aia, nu deranjează nici toaletele infecte. Aici nu deranjează niciodată nimic, toată lumea e într-o consonanţă tacită cu toată lumea, viciile se împreunează şi se despart ca două lumi colosale şi diferite, pe aceeaşi muzică house. Pe nimeni nu interesează de campania electorală, despre care nu se ştie decât că a-nceput la miezul trecut de noapte şi foarte bine că! Ei ce să le facă? Ritualul zilnic se împarte între "Partid” şi lucrurile simple.
În piaţă, n-am văzut măcar o legătură de pătrunjel, dar putem să confirmăm că preţul portocalelor a crescut şi la Lehliu. Un chil de banane e şapte lei. "Scump, doamnă, scump, dincolo era mai ieftin!”
Victor, colegul meu, încearcă să-şi procure un pachet de ţigări. În primul magazin, raftul plin cu poze de ţigări era gol, iar vânzătoarea, şocată de politeţea lui Victor, care-i urase "O zi bună”, ne îndrumă către alt magazin. Aici, doamna vânzătoare are şocul secolului atunci când Victor i se adresează cu "Bună ziua”, "Vă rog”, "Mulţumesc” şi "O zi bună”. Hai, la "Bună ziua, mai treacă-meargă, mai era întreagă, la "Vă rog”, deja era pe cale să sufere un şoc anafilactic, la "Mulţumesc” era deja în comă, iar la "O zi bună” era sigură că ăsta voia s-o violeze! Am părăsit repede magazinul, până nu se trezeşte doamna şi sună la 112!
La Lehliu Gară n-a-nceput campania electorală.
