Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cine nu-și cunoaște istoria este condamnat să o repete. Așa s-a ajuns ca urmași ai unor criminali de război să primească pământurile urmașilor unor eroi de război. Satul Valea Mare din Covasna este exemplul cel mai elocvent al aberațiilor născute din indolența statului român.
Constantin Burlacu este urmaș de iobag. Și de erou. Dovada e hârtia îngălbenită, moște-nită de la bunicul lui, pe care o păstrează ca pe cea mai de preț comoară. Acolo scrie negru pe alb că urmașii lui Cocicodar Avram, mort în războiul de reîntregire a țării, primesc câteva iugăre de pământ. „Este un act de la Reforma Agrară din 1924 și arată cum au fost împro¬prietăriți orfanii lui Cocicodar Avram”, arată Burlacu hârtia zdrențuită.
Bărbatul n-a crezut vreodată că va veni o vreme când sacrificiul strămoșului său nu va mai valora nimic. Într-o zi, s-a trezit cu decizia de a muta gardul ce înconjura livada, că pământul nu mai e al lui. Cel care a pretins pământul este Tibor Joos, urmaș al lui Joos Andrei, fost prefect de Mureș în perioada horthystă și responsabil de deportarea a mii de evrei în lagăre de concentrare în timpul celui de-al doilea război mondial.
Un război cât o viaţă
Profesorul Ioan Pop Sabău este avocat și luptă de ani de zile împotriva acestor nedreptăți. „Reforma Agrară din anii ’20 a împroprietărit văduvele de război, veteranii, orfanii, populația săracă a satelor care era într-o așteptare seculară. Populația era spoliată și exploatată de acești mari propri¬etari”, explică profesorul.
După Marea Unire, grofilor li s-a dat de ales: puteau să plece din România, iar pentru averile lor erau despăgubiți. „Statul român a plătit în coroane aur și franci aur 3,48 tone aur. Sunt documente la Banca Națională, la Arhivele Naționale și la Ministerul Agriculturii, care arată calendarul acestor plăți. Niciun alt stat nu a plătit despăgubiri. Generozitatea noastră, după părerea mea, a fost vecină cu prostia,” spune avocatul.
În cazul familiei Joos, au fost găsite documente care arată că Joos Andrei și frații lui, Mihai și Gheor-ghe, au fost expropriați între anii 1924 și 1926 și li s-au plătit pământurile confiscate. Dar instanța nu a luat în seamă aceste dovezi.
Când istoria nu mai contează
În timpul celui de-al doilea război mondial, timp în care Transilvania de Nord a intrat sub ocupația regi¬mului horthyst de la Budapesta, grofii expropriați revin în Ardeal și acaparează din nou proprietățile pentru care primiseră bani. Au modificat cărțile funciare și i-au pedepsit pe românii care fuseseră împroprietăriți. Printre ei, și Joos Andrei, care a fost prefect pe vremea acestui regim.
Odată cu plecarea lui Horthy în 1944, nobilii unguri au fost din nou expropriați și mulți dintre ei - declarați criminali de război pentru atrocitățile făcute. Joos Andrei apare în numeroase mărturii ale evreilor chinuiți și deportați în lagăre din Târgu Mureș. Se estimează că în timpul mandatului său au fost trimiși la moarte în jur de 10.000 de oameni. A murit înainte să răspundă pentru faptele sale.
„Joos, când a fost războiul, au venit nemții. El avea o moșie mare și l-au rugat nemții să le dea un porc să-l taie să-l facă mâncare. El atuncea a scos un pistol ca să-i puște. Și până să-i puște, nemții l-au împușcat. Și a căzut în cotețul porcilor și l-au mâncat porcii. Așa a fost cu Joos”, povestește, în bătătura ei, Veronika Dumitru, o femeie de 80 de ani din Valea Mare, rămasă și ea fără bucata de pământ.
Femeia credea că-și va trăi bătrânețile liniștită, alături de un nepot pe care-l iubește ca pe ochii din cap. Lui Mihăiță, un tânăr de 30 de ani, îi e drag să muncească pământul. Numai că acum nu prea mai are ce munci. Bucata de pământ luată de Joos Tibor era cea mai importantă „holdă” a familiei, moștenită de la Dumitru Neculai, străbunicul care a luptat în al doilea război mondial. Un certificat de împroprietărire arată că „săteanul plugar Dumitru Neculai va primi din moșia expropriată a lui Joos Andrei 800 de stânjeni”. În anul 2010, după 65 de ani de la eliberarea acelui document, tanti Veronika și alți 20 de săteni au fost chemați la postul de poliție din satul vecin. „Ne-a pus să semnăm un act că renunțăm la pământul nostru și nu mai călcăm acolo. Că altfel ne face dosar pentru tulburare de posesie. De frică, am semnat”, povestește tanti Veronika.
Lupta pentru moștenire
Ghinionul oamenilor din Valea Mare este că ei nu au acte pe terenul respectiv. Primarul Gheorghe Avram spune că în jumătate de secol, sediul Primăriei a fost în trei sate diferite și, în timpul mutărilor, arhiva a fost plimbată de colo-colo și s-au pierdut acte. Printre ele și dovada schimbului pe care Colectivul l-a făcut cu țăranii din Valea Mare: le-a luat terenul bun, mai la câmp, și le-a dat mai în deal. N-au mai făcut acte pe bucățile lor de teren, că toți vălenii, din tată în fiu, știu care cât pământ are. Și li s-a spus că oricum nu mai vine nimeni să revendice în numele lui Joos Andrei, că prefectul nu a avut copii. Dar a avut frați și nepoți. Printre ei și pe Joos Tibor. Acesta a găsit cărți funciare din timpul regimului horthyst, când strămoșul lui și-a retrecut în acte proprietățile pentru care fusese o dată despăgubit și apoi expropriat. Pentru instanță a fost suficient.
În casa lui din satul vecin, Joos Tibor e liniștit. Ceea ce face el acum la Valea Mare e un act de reparație morală. „Străbunicul meu a fost omorât de români în 1917 și așa a început dezmoștenirea familiei. Și-n ’44 a fost omorât unchiul meu Joos Andras tot din cauza terenurilor. Un blestem, dar eu, pe baza actelor, doresc să obțin terenul înapoi,” spune urmașul lui Joos Andrei. Recunoaște că vina o poartă autoritățile locale și statul slab care nu știe să se apere. El a venit cu acte, cu avocați, cu înțelegerea legilor. Oamenii locu¬lui sunt prea săraci ca să aibă vreo șansă în această luptă.
Ceea ce se întâmplă cu proprietatea la noi e că ne întoar¬cem la rânduielile existente în Transilvania la 1700. Va trebui să se mai nască un Horea, să vină să schimbe rânduielile.
avocatul Ioan Pop Sabău
Lipsa actelor, dar şi indolenţa autorităţilor care au preferat să lase lucrurile să se rezolve de la sine au creat o situaţie fără ieşire. Aceasta cu atât mai mult, cu cât puţinele dovezi existente, solide, de altfel, nu au fost luate în seamă de instanţă. Lupta pentru pământul strămoşilor se duce în continuare la Valea Mare.
