Silvia Kerim: "Ştefan o adora pe Miha"

Prozator şi ziarist, Silvia Kerim s-a aflat multă vreme, şi... de multă vreme, prin preajma celor doi soţi: Mihaela Tonitza Iordache şi Ştefan Iordache. Ascultându-i şi dumneaei povestea, nu mai există nici o îndoială. Ştefan şi Mihaela au fost suflete-pereche. Şi pentru că sufletele-pereche nu au putut sta departe unul de altul, după moartea lui Ştefan Iordache, a plecat repede şi Mihaela. Astfel, s-au completat din nou...


"Cuvintele nu au cum să cuprindă şocul pe care îl resimt la aflarea acestei veşti, deşi ea plutea în aer, ca veste, de multă vreme, încă de la moartea lui Ştefan, atunci când Mihaela, deja fragilizată, i-a făgăduit că va veni foarte curând la el. Ştiu că n-a mai avut putere să trăiască, ştiu că n-a mai vrut să trăiască după moartea lui. Din păcate, după moartea lui Ştefan, nu ne-am mai văzut aşa cum ne vedeam altă dată, iar acel altă dată a început acum 40 de ani. Când eu mă aflam cu cineva drag mie la un restaurant, în Bucureşti, la un fel de cârciumioară la care veneau artişti, foarte aproape de Teatrul Nottara. Era pe la prânz, mâncam ceva şi, la un moment dat, a apărut o pereche. Erau ei doi. Pe Ştefan Iordache îl ştiam - pe atunci, eram tânăr redactor la radio, şi l-am invitat de vreo două ori la câte un interviu. Mi-l amintesc acum, când vorbim despre el... era foarte slab în perioada aceea, avea plete ­ aşadar a intrat Iordache, cu o fată splendidă ­ ea avea 18-20 de ani ­ cu nişte ochi imenşi, negri, şi un păr lung, buclat, arămiu închis. Şi l-am întrebat pe domnul cu care eram - actor şi el -era, de fapt, Alexandru Repan - cine o fi domnişoara asta foarte frumoasă care este cu Iordache ­ şi mi-a spus, «este Mihaela Tonitza, nepoata marelui pictor Tonitza, şi, după câte ştiu, este iubita lui Ştefan». Şi aveam să aflu de la Mihaela şi Ştefan că în ziua aceea se logodeau sau erau deja logodiţi. A început de atunci o prietenie extraordinară, care a continuat şi pe plan profesional. În acele vremuri scriam, eram şi gazetar, şide câte ori l-am văzut pe Iordache într-un spectacol, am scris despre el. În anii de după radio, am fost angajată producător delegat la o casă de filme. Era în 1978 şi se realiza filmul «Bună seara, Irina", un film pe care l-a făcut cu mult talent Tudor Mărăscu, şi în care avea o distribuţie de excepţie. Personajul feminin oscila între iubirea pentru un soţ şi iubirea pentru un iubit. Soţul aflat pe mare era Ştefan Iordache, iubitul era Emil Hossu, iar iubita era Valeria Seciu. Vă daţi seama ce noroc pentru mine să lucrez la un astfel de film. Vă spun despre treaba asta, pentru că am fost martor direct. Multe dintre filmări s-au făcut la Constanţa. Ştefan arăta superb în uniformă, avea silueta aceea de atlet ­ făcea întotdeauna foarte mult sport. Practic, îl vedeam de dimineaţa până seara. Nu am mai întâlnit aşa ceva, deşi în lumea artelor m-am învârtit pe lângă multe cupluri, actori şi artişti, dar n-am văzut aşa ceva niciodată... cât de tare se iubeau, cât de tare o iubea. Ştefan, chiar şi de pe vapor, a cerut voie la căpitănie să ne întoarcem din drum pentru că trebuia să o sune pe Miha. Aşa-i spunea. O adora pe Miha, şi nu-i păsa dacă stârnea mici ironii, pentru că, nu se poate altfel, trebuie să dea patru, cinci telefoane pe zi. Miha aştepta aceste telefoane, voia să ştie dacă este sănătos, dacă i-a ieşit bine filmarea. Un cuplu absolut extraordinar. (...)

Am avut bucuria să fiu invitată 20 de ani la rând, dacă nu şi mai mult, de ziua ei, de ziua lui... Venea foarte multă lume care-i iubea. Am văzut câtă lumea i-a iubit, i-am văzut şi când au botezat, m-au luat cu ei în calitate de naşi la câteva astfel de sărbători, am fost la ei acasă, la Gruiu, erau atât de mândri de căsuţa lor, şi acolo ne primeau cu drag. Cârduri, cârduri veneau la ei".

În urmă cu doi ani, Silvia Kerim a publicat cartea "Amintirea ca un parfum", volum în care apare şi un interviu cu Ştefan Iordache. Întrebat, "şi căsnicia, ce părere ai despre căsnicie?", Ştefan Iordache răspundea: "În afara căsniciei, eu aş fi fost un om mort. Nevastă-mea, Mihaela, e o fiinţă extraordinară. A intuit ce-mi trebuie mie şi mi-a clădit un cuib care mă apără de toate relele lumii. Mihaela mă fereşte de cele mai mici griji. Eu nu cumpăr nici măcar o pâine. Meseria asta nu se poate face fără un elementar confort. Mă absoarbe total. A fost şi este o fiinţă extraordinară care-mi este tot timpul aproape...".