x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport MADRID 2016. Halep, reacţie nervoasă în timpul meciului cu Begu! Ce s-a întâmplat

MADRID 2016. Halep, reacţie nervoasă în timpul meciului cu Begu! Ce s-a întâmplat

05 Mai 2016   •   17:39
MADRID 2016. Halep, reacţie nervoasă în timpul meciului cu Begu! Ce s-a întâmplat
Sursa foto: Captură video Dolce Sport

Simona Halep, locul 7 WTA, a învins-o în sferturile de finală de la Madrid Open pe Irina Begu, locul 34 WTA, scor 6-3, 0-6, 6-1. În semifinale, Halep va întâlni câștigătoarea duelului Patricia Țig - Samantha Stosur, meci care va fi transmis de Dolce Sport 3, de la 22:30.

"Sunt bucuroasă că am câştigat, dar îmi pare rău pentru atitudinea mea. Îmi cer scuze, am fost foarte nervoasă. Trebuie să mă pregătesc pentru meciul de mâine. Dacă voi juca din nou împotriva unei românce, ar fi bine pentru ţara noastră, dar eu n-am nicio preferinţă. Aştept mulţi suporteri la meci”, a spus Simona Halep, la finalul meciului, citată de Dolce Sport.

Simona a fost foarte nervoasă pe parcursul meciului, ţipând de mai multe ori la antrenorul său, Daren Cahill, căruia i-a reproşat că nu o încurajează suficient de vocal, scrie libertatea.ro.

 

×