x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Marius Copil s-a calificat în finala turneului de la Sofia, prima în circuitul ATP din cariera sa

Marius Copil s-a calificat în finala turneului de la Sofia, prima în circuitul ATP din cariera sa

10 Feb 2018   •   16:03
Marius Copil s-a calificat în finala turneului de la Sofia, prima în circuitul ATP din cariera sa

Tenismanul român Marius Copil, locul 93 în ierarhia mondială, s-a calificat sâmbătă în finala turneului de la Sofia, prima în circuitul ATP din cariera sa, după ce l-a învins pe slovacul Jozef Kovalik, cu 6-4, 6-2, în semifinalele acestei competiţii cu premii totale de 501.345 euro. 

Copil (27 ani) s-a impus după o oră şi 16 minute în faţa unui adversar venit din calificări (25 ani, 187 WTA), având 8 aşi, faţă de 2 ai slovacului. Arădeanul nu i-a permis lui Kovalik să îşi creeze nicio minge de break. 

Marius Copil, la cea mai mare performanţă din carieră, şi-a asigurat un cec de 47.105 de euro şi 150 de puncte ATP, 

Kovalik câştigase singurul duel cu Copil, anul trecut, la turneul challenger de la Sophia Antipolis (Franţa), cu 4-6, 6-2, 6-2, în primul tur. 

În ultimul act, Copil îl va înfrunta pe învingătorul dintre elveţianul Stan Wawrinka, principalul favorit, şi bosniacul Mirza Basic. 
AGERPRES

×
Subiecte în articol: marius copil atp finala sofia