x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Mirela Lavric, Şarapova de România! Atleta a fost depistată pozitiv cu Meldonium

Mirela Lavric, Şarapova de România! Atleta a fost depistată pozitiv cu Meldonium

12 Apr 2016   •   12:22
Mirela Lavric, Şarapova de România! Atleta a fost depistată pozitiv cu Meldonium

Meldonium, substanța interzisă care doboară de o lună sportivi din toată lumea, a atins și sportul românesc. Atleta Mirela Lavric a fost depistată pozitiv la controlul doping efectuat în timpul Campionatelor Mondiale de sală, desfășurate în urmă cu 3 săptămâni la Portland (SUA), unde a urcat pe podium.

Informația a fost confirmată de președintele FR Atletism, Sandu Ion, scrie gsp.ro, care citează prosport.ro.

La întrecerile din State, Lavric urcase pe podiumul mondial al ștafetei de 4x400 m, cucerind medalia de bronz alături de colegele ei Bianca Răzor, Adelina Pastor şi Andrea Miklos.

Prima sportivă depistată pozitiv la Meldonium a fost jucătoarea de tenis Maria Șarapova, vestea fiind dată chiar de rusoaică în timpul unei conferințe de presă organizate pe 7 martie. Din acel moment a urmat un val de suspendări cauzate de Meldonium, cei mai mulți sportivi prinși fiind rușii, în special atleți.

Meldonium a fost introdus pe lista de monitorizare a WADA începând de la 1 ianuarie 2016, cu trei luni înainte toți sportivii fiind avertizați de acest lucru. Toţi cei depistaţi pozitiv la Meldonium au fost suspendaţi provizoriu, până când Agenția Mondială Antidoping va efectua un studiu cu privire la perioada în care substanţa este eliminată din corp.

Mai multe detalii, pe gsp.ro

×