x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Rafael Nadal s-a calificat în optimi la Monte Carlo

Rafael Nadal s-a calificat în optimi la Monte Carlo

18 Apr 2018   •   18:43
Rafael Nadal s-a calificat în optimi la Monte Carlo

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul 1 mondial, s-a calificat cu uşurinţă în optimile de finală ale turneului de tenis ATP World Tour Masters 1.000 de la Monte Carlo, dotat cu premii totale de 4.872.105 euro, învingându-l miercuri în două seturi, 6-1, 6-3, în doar o oră şi 18 minute, pe slovenul Aljaz Bedene, numărul 58 mondial. 

În optimi, Nadal îl va întâlni pe tânărul jucător rus Karen Hacianov (21 ani), numărul 38 mondial, care a dispus în două seturi, 6-2, 6-2, de francezul Gilles Simon. 

Într-un alt meci disputat miercuri în turul 2, francezul Richard Gasquet l-a învins cu 6-2, 6-1, pe favoritul numărul 10, argentinianul Diego Schwartzman, urmând să joace în optimi cu germanul Mischa Zverev (55 ATP), care l-a eliminat în trei seturi, 2-6, 6-1, 7-6 (3) pe semifinalistul de anul trecut, francezul Lucas Pouille (11 ATP). 

Alte rezultate din turul 2: 
Andreas Seppi (Italia) - Guillermo Garcia-Lopez (Spania) 4-6, 6-3, 7-5 
Milos Raonic (Canada/N.14) - Marco Cecchinato (Italia) 7-6 (7/5), 6-2 
AGERPRES 

×