x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport S-a aflat numele primului finalist din Turneul Campionilor

S-a aflat numele primului finalist din Turneul Campionilor

17 Noi 2018   •   18:02
S-a aflat numele primului finalist din Turneul Campionilor

Germanul Alexander Zverev l-a învins sâmbătă pe elveţianul Roger Federer în două seturi, 7-5, 7-6 (7-5) şi va juca finala Turneului Campionilor, ATP Finals, care se desfăşoară la Londra.

Alexander Zverev, locul 5 mondial, ajunge astfel în prima sa finală la Turneul Campionilor, din a doua participare. Roger Federer (5 ATP), care a câştigat de şase ori această competiţie, s-a oprit în semifinale, la fel ca anul trecut, când a fost învins de belgianul David Goffin

Cealaltă semifinală îi va opune pe sârbul Novak Djokovic, liderul mondial, şi sud-africanul Kevin Anderson (6 ATP).

Sursa: Agerpres

×