x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Adio amicale pe plajele din Turcia, bun venit noroi!

Adio amicale pe plajele din Turcia, bun venit noroi!

de Adi Munteanu    |    04 Ian 2021   •   14:20
Adio amicale pe plajele din Turcia, bun venit noroi!
Sursa foto: Hepta

2021 va avea un calendar foarte încărcat. Competițiile naționale plus cele europene au obligat și organizatorii Ligii 1 să comprime campionatul intern și să-l devanseze cu mai bine de o lună. De obicei, loturile se reuneau la mijlocul lunii ianuarie și plecau în stagii de câteva săptămâni de pregătire în străinătate, în țări calde. Anul acesta acest lucru nu mai este posibil.

Startul returului este programat pe 10 ianuarie, cu restanța Viitorul - Hermannstadt, după doar 10 zile de odihnă și o săptămână de pregătire. Este o premieră pentru fotbalul românesc, obișnuit cu o vacanță de iarnă mai lungă. Acum rămâne de văzut cât de mult va conta lipsa tradiționalei perioade de pregătiri de iarnă, „încărcarea bateriilor pentru retur”, cum le plăcea antrenorilor să spună. Celălalt aspect de urmărit este starea terenurilor. Nu toate stadioanele de la noi dispun de o încălzire corespunzătoare a gazonului în caz de vreme nefavorabilă.

Mișcări de trupe pe repede-înainte

Multe surprize la reunirea loturilor. Cum este și o perioadă de minimercato, multe echipe doresc să se întărească fie pentru lupta la titlu, fie pentru ieșirea din zona periculoasă a retrogradării. Cea mai interesată de achiziții este, în acest moment, FCSB care este la un pas de readucere a lui Budescu de la Astra Giurgiu, cu intenția clară a patronului să aibă la mijlocul terenului un pasator bun alături de Olimpiu Moruțan. Clauza de reziliere a lui „Budi” este de 900.000 de euro și cum există și o legătură de afaceri între Gigi Becali și Ioan Nicolae, este doar o chestiune de timp. Astra nu mai are obiective mărețe pentru acest sezon, cum ar fi lupta la titlu, astfel încât chiar și fără Budescu pot trage la play-off. În plus, banii încasați din acest transfer vor acoperi datoriile către jucători.

„Viermuială” mare la Poli Iași și FC Argeș.

Ultimele echipe din Liga 1 își restructurează masiv loturile, pentru salvarea de la retrogradare. La Iași, Pancu a renunțat deja la patru jucători cu care a abordat turul campionatului și încearcă să se întărească cu câțiva fotbaliști aduși de la FCSB. Același lucru se petrece și la Pitești, unde a ajuns deja, sub formă de împrumut, talentatul tânăr Cristian Dumitru, care nu a apucat să joace prea mult sub comanda lui Toni Petrea. Tot în Trivale a fost instalată și o nouă conducere, cu Jean Vlădoiu președinte și Mihăiță Ianovschi antrenor. Din păcate, la Pitești există o mare problemă, anume implicarea peste măsură la echipă a primarului Cristian Gentea, care a schimbat nu mai puțin de cinci antrenori din luna august și până acum (Ionuț Badea, Ionuț Moșteanu, Adrian Dulcea, Augustin Eduard și Andrei Prepeliță).

La CFR Cluj este din nou liniște

Plecarea „guralivului” Dan Petrescu, antrenor care s-a plâns tot timpul în public de lot, de lipsa transferurilor, de lipsa investițiilor, a readus liniștea din comunicate. Edi Iordănescu a declarat că vor pleca 4-5 jucători „care stau mai mult prin tribună” și că ar vrea 1-2 jucători de atac. Însă în Gruia există probleme mari cu banii, rezultatele slabe din grupele Europa League și necalificarea în primăvara europeană au lăsat neacoperită gaura de peste 11 milioane de euro la club. Aflată pe locul 3, la 3 puncte de lider, CFR speră încă la titlu, având în vedere rezultatele bune pe care le are cu contracandidatele FCSB și U Craiova, iar în această săptămână forțează transferul lui Paul Anton de la Dinamo.

Dinamo s-a reunit cu puțini jucători și mulți suporteri

Azi, pentru a nenumărata oară, sunt așteptați banii spaniolilor. Promisa majorare de capital de la ședința acționariatului condusă de Pablo Cortacero, „minunea” cu cele 5 milioane de euro, ar trebui să se materializeze azi. Însă chiar dacă se va materializa, ruptura dintre suporteri și spanioli este definitivă, membrii programului DDB cerând insistent plecarea „armadei lui «Don Pablo»”.

DDB a făcut din nou treaba spaniolilor

Sperând să salveze clubul de la faliment, suporterii au convins mai mulți jucători să accepte diminuarea salariilor și să nu depună memorii. Mai mult, DDB a strâns o importantă sumă de bani cu care și a achitat o parte din salariile restante celor care au acceptat micșorarea veniturilor. Însă, practic, fanii au făcut un mare serviciu patronilor spanioli, care vor culege roadele reducerii cheltuielilor și pot astfel să mai amâne „mult așteptata infuzie de capital”.

Cinci absenți importanți la Săftica

La reunirea lotului au lipsit cinci jucători de bază: Juan Camara, Aleix Garcia, Deian Sorescu, Diego Fabbrini și Ante Puljic, toți cu declarații pesimiste vizavi de rezolvarea problemelor de la club și cu dorința clară să plece. Fabbrini ar putea ajunge la Astra Giurgiu, în locul lui Budescu, Ante Puljic ar putea ajunge la Craiova sau Cluj, în timp ce Camara și Garcia își caută echipe în Spania.

 

×