x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Andrei Carpenco, primul moldovean care a reuşit să escaladeze Everestul

Andrei Carpenco, primul moldovean care a reuşit să escaladeze Everestul

de Corina Andriuta    |    30 Iul 2010   •   00:00
Andrei Carpenco, primul moldovean care a reuşit să escaladeze Everestul

Andrei Carpenco este primul moldovean care a cucerit Everestul. Astfel, Moldova devenit a 42-a ţară din lume care a reuşit această performanţă.



Pentru realizarea acestei performanţe, scrie unimedia.md, Carpenco a cheltuit din propriul buzunar 50 de mii de dolari. Pentru a îndeplini acest vis, alpinistul moldovean a avut nevoie de mai bine de o lună, timp în care doi dintre cei care l-au însoţit în temerara expediţie au murit! !La înălţimea de peste 6 mii de metri, în "zona morţii" a văzut sute de cadavre ale celor, care ca şi el, au visat să ajungă în vârful lumii. Andrei a reuşit. A petrecut acolo exact 20 de minute”, spune sursa citată.

×
Subiecte în articol: stiri