x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Cupa României. CS Universitatea Craiova a zdrobit-o pe FC Botoşani. Băluţă a reuşit un hattrick

Cupa României. CS Universitatea Craiova a zdrobit-o pe FC Botoşani. Băluţă a reuşit un hattrick

19 Apr 2018   •   22:44
Cupa României. CS Universitatea Craiova a zdrobit-o pe FC Botoşani. Băluţă a reuşit un hattrick

CS Universitatea Craiova a făcut un pas mare spre finala Cupei României la fotbal, după ce a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 5-1 (3-1), joi seara, pe stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în prima manşă a semifinalelor competiţiei.

Alexandru Băluţă a reuşit o triplă (12, 30, 82), după ce la jocul de campionat cu Poli Iaşi a fost lăsat în afara lotului, marcând după o pasă a lui Gustavo, aflat căzut pe gazon, dintr-o pasă a lui Mitriţă, şi din lovitură liberă. Celelalte goluri ale gazdelor au fost reuşite de Gustavo Di Mauro Vagenin (45+4 - penalty), după ce tot el a fost faultat de Miron, şi de Alexandru Ionuţ Mitriţă (65), care a reluat în plasă centrarea bulgarului Dimitrov (ex-FC Botoşani).

Pentru Botoşani, care se află în premieră în semifinalele Cupei României, a marcat Florin Acsinte (35), cu un lob peste portarul Calancea, după o eroare a lui Dimitrov.

Meciul a fost unul deosebit de spectaculos, cu multe faze la ambele porţi. Universitatea a început în forţă şi ar fi trebuit să primească penalty în primul minut, după un duel între portarul Pap şi Bancu.

Universitatea a mai avut ocazii de gol prin Dimitrov (9), Bancu (20, 90+3), având şi un gol anulat (Gardoş), pentru fault în atac comis de Tiago Ferreira la Miron (24).

De partea cealaltă, Roman a fost blocat în poziţie de finalizare (14), apoi şutul său a fost reţinut de Calancea (19), iar în altă situaţie a reluat pe lângă poartă din careu (41). Calancea a avut două intervenţii salvatoare, la foarfeca lui Golubovic (17) şi la mingea trimisă cu capul de Burcă (85). Dumitraş a şutat greşit (62), cu stângul, din careu, iar Achim a avut un gol anulat pentru ofsaid (79).

Lovitura de start a fost dată de Bogdan Burcea, antrenorul echipei feminine de handbal SCM Craiova, calificată în finala Cupei EHF, la meci asistând şi componentele lotului.

Returul va avea loc în perioada 8-10 mai la Botoşani.

În sezonul regulat, fiecare echipă a câştigat meciul de pe teren propriu.

5-1 este cel mai mare scor reuşit de CS Universitatea în acest sezon în toate competiţiile.

În sezonul trecut, CSU Craiova s-a oprit în semifinale, fiind eliminată de FC Voluntari, care ulterior a cucerit trofeul. Finala va avea loc în data de 27 mai.

În cealaltă semifinală, echipa de ligă secundă FC Hermannstadt a învins-o pe Gaz Metan Mediaş cu scorul de 1-0 (1-0), marţi, pe teren propriu, în prima manşă.

CS Universitatea Craiova - FC Botoşani 5-1 (3-1)
Au marcat: Alexandru Băluţă (12, 30, 82), Gustavo Di Mauro Vagenin (45+4 - penalty), Alexandru Ionuţ Mitriţă (65), respectiv Florin Acsinte (35).
Craiova, Stadion ''Ion Oblemenco''
Cupa României - semifinale (tur)

Au evoluat echipele:
CS Universitatea: 1. Nicolae Calancea - 4. Răzvan Popa (5. Vladimir Screciu, 69), 24. Florin Gardoş, 2. Tiago Ferreira - 30. Radoslav Dimitrov (3. Marius Briceag, 88), 8. Alexandru Mateiu, 23. Hristo Zlatinski (căpitan), 11. Nicuşor Bancu - 7. Gustavo Di Mauro Vagenin (36. Andrei Burlacu, 77), 10. Alexandru Băluţă, 28. Alexandru Mitriţă. Antrenor: Devis Mangia.
Rezerve neutilizate: 49. Laurenţiu Popescu - 6. Renato Kelic, 26. Andre Santos, 77. Cristian Bărbuţ.
FC Botoşani: 12. Eduard Pap - 23. Andrei Dumitraş, 3. Andrei Burcă, 4. George Miron (9. Mircea Axente, 66), 20. Florin Acsinte - 26. Răzvan Oaidă, 16. Răzvan Tincu (5. Florin Plamadă, 58) - 28. Mihai Roman I (10. Olimpiu Moruţan, 87), 11. Vlad Achim, 7. Cătălin Golofca - 83. Bojan Golubovic. Antrenor: Costel Enache.
Rezerve neutilizate: 1. Alberto Cobrea - 30. Nicolae Muşat, 17. Stelian Cucu, 92. Tiberiu Serediuc.

Arbitru: Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj-Napoca); arbitri asistenţi: Valentin Avram (Bucureşti), Alexandru Vodă (Alba Iulia); arbitru de rezervă:Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti)
Observatori: Silviu Crângaşu (Ploieşti) - CCA, Romeo Malac (Timişoara) - FRF
Cartonaşe galbene: Tincu (45), Roman (67), Gardoş (78), Băluţă (83).
AGERPRES

×