x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Danny: "Mergem la Bucureşti să câştigăm!"

Danny: "Mergem la Bucureşti să câştigăm!"

26 Iul 2010   •   00:00
Danny: "Mergem la Bucureşti să câştigăm!"

Mijlocaşul portughez al echipei Zenit Sankt Petersburg, Daniel Miguel Alves Gomes "Danny", a declarat că formaţia sa trebuie să câştige prima manşă cu Unirea Urziceni contând pentru turul 3 preliminar al Ligii Campionilor pentru a avea şanse mai mari de calificare în faza grupelor.

"Este întotdeauna important şi necesar să câştigi. Trebuie să învingem în prima manşă pentru ca apoi să primim mai liniştiţi echipa adversă pe propriul teren şi să ne calificăm mai departe", a spus Danny, care joacă din 2008 la Zenit pentru care a marcat 11 goluri.

Unirea Urziceni va întâlni pe Zenit Sankt Petersburg în prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, meciul urmând să se dispute marţi, pe stadionul Steaua, de la ora 20:30.

Formaţia pregătită în acest sezon de italianul Luciano Spaletti este lider detaşat în campionatul Rusiei, şi ocupă după 14 etape primul loc cu 36 de puncte, la 7 puncte de Rubin Kazan, fiind singura echipă neînvinsă.

Formaţia rusă va sosi în România astăzi, la ora 11:30, pe aeroportul Henri Coandă. La ora 17:30, Zenit are progamată o conferinţă de presă la arena din Ghencea, urmată de antrenamentul oficial, la ora 18:00.

Unirea Urziceni are programată conferinţa de presă dinaintea partidei cu Zenit, în această seară, de la ora 19:15, în timp ce antrenamentul oficial va debuta la ora 19:30, tot pe stadionul Steaua.

Returul dintre cele două echipe se va disputa miercuri, 4 august, de la ora 19:30, la Sankt Petersburg.

×
Subiecte în articol: stiri