x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Dinamo - FCSB 2-1. Meci nebun cu o eliminare și partida suspendată pentru zece minute

Dinamo - FCSB 2-1. Meci nebun cu o eliminare și partida suspendată pentru zece minute

16 Feb 2020   •   19:30
Dinamo - FCSB 2-1. Meci nebun cu o eliminare și partida suspendată pentru zece minute

Dinamo Bucureşti a învins-o pe FCSB cu scorul de 2-1 pe Arena Naţională din Capitală, în etapa a 25-a a Ligii I de fotbal.

Dinamo a deschis scorul prin Andrei Sin, în min. 37, cu un şut cu stângul la vinclu din lovitură liberă, de la circa 25 de metri, de pe partea dreaptă. Sin a marcat primul său gol pentru Dinamo, care nu mai jucase în Liga I din etapa a 6-a.

FCSB a egalat în min. 45+9, prin Florin Tănase, din penalty, după un fault comis de Ioan Filip asupra lui Bogdan Planic.

Dinamo a preluat conducerea în min. 62, prin golul lui Valentin Lazăr, care a reluat simplu centrarea lui Deian Sorescu. Meciul a fost întrerupt de arbitru pentru zece minute din cauza petardelor aruncate de suporteri după gol, iar cele două formaţii au plecat la vestiare. Jocul a fost reluat după această pauză.

În min. 44, atacantul sârb Marko Perovic (Dinamo) a fost lovit cu piciorul în figură de Iulian Cristea (FCSB) şi şi-a pierdut cunoştinţa, fiind nevoie de intervenţia ambelor ambulanţe. Perovic a primit îngrijiri medicale şi i-a fost imobilizat gâtul, fiind scos de pe teren în ambulanţă.

Arbitrul Horaţiu Feşnic (Cluj-Napoca), care îi acordase iniţial cartonaşul galben lui Cristea, a revenit asupra deciziei şi i-a arătat cartonaşul roşu înainte de a relua jocul (45+4).

 

Dinamo Bucureşti şi FCSB sunt la egalitate, 1-1, la pauza meciului care are loc duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală, în etapa a 25-a a Ligii I de fotbal.

Dinamo a deschis scorul prin Andrei Sin, în min. 37, cu un şut cu stângul la vinclu din lovitură liberă, de la circa 25 de metri, de pe partea dreaptă. Sin a marcat primul său gol pentru Dinamo, care nu mai jucase în Liga I din etapa a 6-a.

FCSB a egalat în min. 45+9, prin Florin Tănase, din penalty, după un fault comis de Ioan Filip asupra lui Bogdan Planic.

În min. 44, atacantul sârb Marko Perovic (Dinamo) a fost lovit cu piciorul în figură de Iulian Cristea (FCSB) şi şi-a pierdut cunoştinţa, fiind nevoie de intervenţia ambelor ambulanţe. Perovic a primit îngrijiri medicale şi i-a fost imobilizat gâtul, fiind scos de pe teren în ambulanţă.

Arbitrul Horaţiu Feşnic (Cluj-Napoca), care îi acordase iniţial cartonaşul galben lui Cristea, a revenit asupra deciziei şi i-a arătat cartonaşul roşu înainte de a relua jocul (45+4).

 

Dinamo - FCSB. Echipele de start pentru meciul dintre Dinamo Bucureşti şi FCSB, care are loc duminică seara, de la ora 20:00, pe Arena Naţională din Capitală, în etapa a 25-a a Ligii I de fotbal:

Dinamo: 93. Riccardo Piscitelli - 26. Kristian Kostrna, 66. Ante Puljic (căpitan), 27. Ricardo Grigore, 20. Andrei Sin - 4. Ioan Filip, 24. Filip Mrzljak - 22. Deian Sorescu, 31. Diego Fabbrini, 99. Robert Moldoveanu - 18. Slavko Perovic. Antrenor: Dusan Uhrin jr.

Rezerve: 1. Cătălin Straton - 2. Szabolcs Kilyen, 5. Alexandru Răuţă, 98. Mircea Andreas Mihaiu, 8. Valentin Lazăr, 19. Daniel Popa, 38. Andrei Ahmed Bani Mustafa.

FCSB: 34. Cristian Bălgrădean - 2. Valentin Creţu, 17. Iulian Cristea, 16. Bogdan Planic, 18. Aristeidis Soiledis - 11. Olimpiu Moruţan, 8. Lucian Filip, 27. Darius Olaru - 98. Dennis Man, 10. Florin Tănase (căpitan), 7. Florinel Coman. Antrenor: Bogdan Vintilă.

Rezerve: 99. Andrei Vlad - 6. Dragoş Nedelcu, 9. Harlem Eddy Gnohere, 15. Marko Momcilovic, 20. Ionuţ Vînă, 26. Răzvan Oaidă, 88. Adrian Popa.

Arbitru: Horaţiu Feşnic (Cluj-Napoca); arbitri asistenţi: Marius Marica (Gloria Bistriţa), Marius Badea (Râmnicu Vâlcea); arbitru de rezervă: Ionuţ Coza (Cernica/Ilfov)
Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Marian Ivan (Braşov) - LPF
AGERPRES

×
Subiecte în articol: Dinamo - FCSB