x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern FC Steaua - FC Voluntari 2-2. Un nou meci slab pentru echipa lui Reghecampf

FC Steaua - FC Voluntari 2-2. Un nou meci slab pentru echipa lui Reghecampf

12 Feb 2017   •   23:18
FC Steaua - FC Voluntari 2-2. Un nou meci slab pentru echipa lui Reghecampf
Sursa foto: lexaarts/Getty Images/iStockphoto

FC Steaua Bucureşti şi FC Voluntari au terminat la egalitate, 2-2 (1-1), duminică, pe Arena Naţională, într-un meci din etapa a 23-a a Ligii I de fotbal.

Steaua a fost condusă de două ori de FC Voluntari, dar a reuşit să obţină remiza într-un final în care ambele formaţii au fost aproape de victorie.

Ilfovenii, care veneau după o înfrângere cu 0-5 la Craiova, au deschis rapid scorul, prin Petre Ivanovici (3), pe contraatac, iar Steaua a egalat prin Fernando Boldrin (31). Oaspeţii au primit un penalty în minutul 81, la o eroare a portarului Florin Niţă, care l-a bruscat pe Daniel Novac în propriul careu, Florin Cernat transformând lovitura de pedeapsă. Steaua a egalat tot din penalty, după ce Vasile Maftei a blocat cu cotul şutul lui Florin Tănase, francezul Eddy Harlem Gnohere (87), înscriind primul său gol în tricoul ''roş-albastru''.

Niţă a salvat un gol ca şi făcut în minutul 90+1, la şutul lui Laurenţiu Marinescu, iar apoi centrarea lui Antonio Jakolis a fost deviată în bara porţii lui Dragoş Balauru (90+3).

În minutul 88, Jakolis a trimis mingea în plasă, dar arbitrul Andrei Chivulete a fluierat un fault în atac la Gnohere.

În tur, Steaua a câştigat cu 3-2.

FC Voluntari rămâne cu o singură victorie în ultimele şapte etape (două egaluri, patru eşecuri).

Steaua are un singur succes în ultimele patru etape (un eşec, două egaluri).

FC Steaua Bucureşti - FC Voluntari 2-2 (1-1) "Arena Naţională" - Bucureşti
Au marcat: Fernando Boldrin (31), Eddy Harlem Gnohere (87 - penalty), respectiv Petre Ivanovici (3), Florin Cernat (81 - penalty).
Arbitru: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti); arbitri asistenţi: Vladimir Urzică (Piatra Neamţ), Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti); arbitru de rezervă: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti)
Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) - CCA, Adrian Ionescu (Bucureşti) - LPF
www.agerpres.ro

×