x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern FCSB - Dinamo 2-1. Prima victorie pentru Reghecampf după zece derby-uri

FCSB - Dinamo 2-1. Prima victorie pentru Reghecampf după zece derby-uri

02 Apr 2017   •   20:50
FCSB - Dinamo 2-1. Prima victorie pentru Reghecampf după zece derby-uri

FCSB (fostă FC Steaua) a învins-o pe FC Dinamo Bucureşti cu scorul de 2-1 (1-0), duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală, în etapa a treia a fazei play-off a Ligii I de fotbal.

FCSB a câştigat în faţa marii rivale la primul său meci sub actualul nume.

Denis Alibec a deschis scorul pentru vicecampioana României cu un şut de la circa 25 de metri (10). Adam Nemec a egalat pentru Dinamo, cu o lovitură de cap, în urma unui corner (57). FCSB a marcat golul victoriei în minutul 75, când Fernando Boldrin, la mai puţin de un minut de la intrarea sa pe gazon, a reluat simplu o centrare a lui Marko Momcilovic.

Dinamo a dominat finalul primei reprize şi a avut două ocazii mari de gol, în min. 31, când Niţă a deviat in extremis lobul lui Hanca, iar în prelungirile primei reprize Niţă a scos de sub bară lovitura liberă a lui Oliva (45+3).

Niţă a fost providenţial şi în debutul reprizei secunde (46), agaţând mingea lui Bawab.

După egalare, FCSB a ieşit mai mult la joc şi şi-a creat câteva ocazii de gol, prin Alibec (62), Cerniauskas reţinând în doi timp lovitura sa liberă, apoi portarul lituanian a avut o intervenţie providenţială (68) la reluarea lui De Amorim, din câţiva metri. Şi după ce a trecut în avantaj, roş-albaştrii au mai avut o oportunitate bună, prin Enache (80), care a tras slab din câţiva metri.

Dinamo putea obţine egalul în prelungiri, când Rivaldinho (90+5) a trimis mingea în bară cu capul.

Meciul a avut două momente scurte de întrerupere, în min. 12, când doi suporteri au pătruns pe teren, şi în min. 59, când au pătruns alţi doi suporteri pe teren. Apoi, directorul sportiv al dinamoviştilor, Ionel Dănciulescu, a mers la galerie pentru a face apel să înceteze astfel de acţiuni.

FCSB a reuşit prima sa victorie contra lui Dinamo în cinci meciuri din acest sezon, trei în campionat şi două în Cupa Ligii.

FCSB - Dinamo Bucureşti 2-1 (1-0)
Au marcat: Denis Alibec (10), Fernando Boldrin (75), respectiv Adam Nemec (57).
Bucureşti, Arena Naţională
Liga I, play-off - etapa a treia

Au evoluat echipele:
FCSB: 1. Florin Niţă - 13. Marian Pleaşcă, 5. Mihai Pintilii, 21. Wilfred Moke, 5. Marko Momcilovic - 11. Sulley Muniru, 23. Ovidiu Popescu - 44. Gabriel Enache, 10. Florin Tănase (20. Vlad Achim, 90), 29. William De Amorim (27. Fernando Boldrin, 74) - 7. Denis Alibec (căpitan; 31. Harlem Eddy Gnohere, 82). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.
Rezerve neutilizate: 33. Eduard Stăncioiu - 9. Alexandru Tudorie, 17. Antonio Jakolis, 98. Dennis Man.
Dinamo: 99. Vytautas Cerniauskas - 29. Juan Antonio Romera Navarro, 5. Ionuţ Nedelcearu, 2. Mihai Popescu, 7. Steliano Filip (căpitan) - 6. Azer Busuladzic, 18. May Mahlangu (9. Rivaldinho, 83) - 4. Sergiu Hanca, 8. Thaer Bawab (10. Dan Nistor, 67), 16. Maxi Oliva (19. Patrick Petre, 58) - 17. Adam Nemec. Antrenor: Cosmin Contra.
Rezerve neutilizate: 12. Iustin Popescu - 13. Daniel Popa, 15. Pierre Dielna, 22. Alin Dudea.

Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Valentin Avram (Bucureşti), Alexandru Cerei (Cluj-Napoca); arbitru de rezervă: Andrei Chivulete (Bucureşti)
Observatori: Zoltan Szekely (Baia Mare) - CCA, Constantin Stătescu (Bucureşti) - LPF
Cartonaşe galbene: Busuladzic (36, 90+3), Nedelcearu (45), Oliva (48), Muniru (52), Tănase (72), Alibec (72), Pintilii (80, 87), Ov. Popescu (85).
Cartonaşe roşii: Pintilii (FCSB, 87), Busuladzic (Dinamo, 90+3).
AGERPRES

×
Subiecte în articol: fcsb steaua dinamo