x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Gala AFAN: Alibec, Gnohere şi Budescu, nominalizaţi la titlul de cel mai bun fotbalist din 2017

Gala AFAN: Alibec, Gnohere şi Budescu, nominalizaţi la titlul de cel mai bun fotbalist din 2017

05 Ian 2018   •   11:24
Gala AFAN: Alibec, Gnohere şi Budescu, nominalizaţi la titlul de cel mai bun fotbalist din 2017

Denis Alibec, Harlem Gnohere şi Constantin Budescu, toţi trei componenţi ai echipei FCSB, sunt nominalizaţi la titlul de cel mai bun jucător din România în 2017, în cadrul Galei premiilor AFAN (Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România), programată pentru duminică.


Aflată la a cincea sa ediţie, Gala AFAN are ca principal scop acela de a premia excelenţa şi implicarea în promovarea sportului cu balonul rotund pe parcursul anului anterior, laureaţi fiind jucători, antrenori, arbitri şi oameni de fotbal, se arată într-un comunicat remis AGERPRES. Ceea ce este cel mai important, aceste premii sunt cele mai avizate, fiind acordate în urma voturilor primite din partea fotbaliştilor şi antrenorilor care activează în primele trei eşaloane, practic persoanele care trăiesc şi sunt expresia fenomenului fotbalistic românesc, mai menţionează comunicatul. La această ediţie nu vor mai fi acordate premii individuale pentru jucători pe fiecare post din echipă, ci se va vota '11-le ideal' al anului 2017.

La categoria ''cel mai bun tânăr jucător'' au fost nominalizaţi Florinel Coman, Dennis Man (ambii de la FCSB) şi Olimpiu Moruţan (FC Botoşani, transferat de FCSB), pentru titlul de cel mai bun jucător străin din România candidează portughezul Filipe Teixeira (FCSB), brazilianul Eric de Oliveira (FC Viitorul) şi francezul Harlem Gnohere (FCSB).

Dan Petrescu (CFR Cluj), Gheorghe Hagi (FC Viitorul) şi Nicolae Dică (FCSB) sunt cei trei care se luptă pentru titlul de cel mai bun antrenor al anului.

Cea mai bună jucătoare de fotbal va fi aleasă dintre Teodora Meluţă, Ştefania Vătafu şi Andreea Voicu, toate trei de la campioana Olimpia Cluj.

Pentru premiul de cel mai bun conducător de fotbal au fost propuşi Iuliu Mureşan (CFR Cluj), Valeriu Argăseală (FCSB) şi Gheorghe Hagi (FC Viitorul).

În afara acestor categorii vor mai fi, de asemenea, acordate şi premii pentru următoarele categorii: Cel mai bun arbitru, Cel mai bun jucător de futsal, Cel mai bun crainic radio, Cel mai bun jurnalist de televiziune, Cel mai bun prezentator de ştiri sportive, Cel mai bun reporter de teren, Cel mai bun jurnalist presă scrisă, Cel mai bun colaborator, precum şi Premiul pentru întreaga carieră fotbalistică.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: denis alibec Harlem Gnohere