x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Liga 1: CSMS Iaşi - Steaua 1-2. Echipa lui Rădoi urcă pe locul doi

Liga 1: CSMS Iaşi - Steaua 1-2. Echipa lui Rădoi urcă pe locul doi

03 Oct 2015   •   23:20
Liga 1: CSMS Iaşi - Steaua 1-2. Echipa lui Rădoi urcă pe locul doi
Sursa foto: Razvan Pasarica

Steaua Bucureşti a învins-o pe CSMS Iaşi cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, în Copou, într-o partidă din etapa a 13-a a Ligii I de fotbal, ultima a turului.

Alex Chipciu (48) şi Aymen Tahar (79) au marcat golurile campioanei, în timp ce pentru ieşeni a înscris Vasile Gheorghe (90+1).

Steaua putea primi un penalty în minutul 31, după o intervenţie a lui Ionuţ Voicu la Chipciu, dar arbitrul nu a acordat lovitura de pedeapsă. Balaj a dictat penalty pentru ''roş-albaştri'' două minute mai târziu, dar a revenit asupra deciziei deoarece stelistul Fernando Varela era în ofsaid.

Ieşenii au avut două ocazii bune în repriza secundă, ratate de Lukacs Bole (47), Gianmarco Piccioni şi Alexandru Boiciuc (77).

La Steaua a debutat în prelungirile partidei juniorul Cristian Onţel (17 ani).

CSMS Iaşi a ajuns la opt partide consecutive fără victorie în campionat (trei egaluri, cinci eşecuri).

Steaua s-a impus în ultimele trei partide, dar a încasat gol de fiecare dată.

CSMS Iaşi - FC Steaua Bucureşti 1-2 (0-0), Stadion "Emil Alexandrescu" - Iaşi
Au marcat: Vasile Gheorghe (90+1), respectiv Alex Chipciu (48), Aymen Tahar (79).
Arbitru: Pavel Cristian Balaj (Baia Mare); arbitri asistenţi: Aurel Oniţă (Constanţa), Ciprian Florin Danşa (Oradea); arbitru de rezervă: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare)
Observatori: Nicolae Marodin (Bucureşti) - CCA, Romulus Chihaia (Bucureşti) - LPF  

Agerpres

×
Subiecte în articol: steaua bucuresti