x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Liga 1: Dinamo Bucureşti - Concordia Chiajna 4-0

Liga 1: Dinamo Bucureşti - Concordia Chiajna 4-0

20 Feb 2016   •   22:46
Liga 1: Dinamo Bucureşti - Concordia Chiajna 4-0

Dinamo Bucureşti a învins-o pe Concordia Chiajna cu scorul de 4-0 (2-0), sâmbătă seara, pe stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare, într-o partidă din etapa a 25-a a Ligii I de fotbal.

Dinamo a făcut un joc foarte bun şi s-a impus prin golurile marcate de Dorin Rotariu (13 - penalty), Marcel Essombe (45, 61) şi Eddy-Harlem Gnohere (85). Ultimul gol a fost precedat, însă, de un fault în atac al lui Gnohere asupra lui Bogdan Bucurică.

La meci au asistat 3.833 de spectatori, au anunţat organizatorii.

Dinamo îşi consolidează locul al doilea în urma acestui succes, iar în ultima etapă a sezonului regulat va înfrunta liderul Astra, la Giurgiu.

Echipa lui Mircea Rednic e neînvinsă de nouă etape, în care a înregistrat şapte victorii şi două egaluri. În tur, Dinamo a dispus cu 3-1 de Concordia.

În schimb, Concordia nu a mai câştigat de zece etape, în care are patru egaluri şi şase eşecuri.

FC Dinamo Bucureşti - CS Concordia Chiajna 4-0 (2-0), stadion "Dinamo" - Bucureşti
Au marcat: Dorin Rotariu (13 - penalty), Marcel Essombe (45, 61), Eddy-Harlem Gnohere (85).
Arbitru: Alexandru Tudor; arbitri asistenţi: Vasile Marinescu, Mircea Orbuleţ; arbitru de rezervă: Dan Grigore Botescu (toţi din Bucureşti)
Observatori: Cornel Sorescu (Piteşti) - CCA, Paul Mincu (Bucureşti) - LPF

×