x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Schimb SPECTACULOS de jucatori intre Astra Giurgiu şi CFR Cluj

Schimb SPECTACULOS de jucatori intre Astra Giurgiu şi CFR Cluj

16 Dec 2017   •   12:54
Schimb SPECTACULOS de jucatori intre Astra Giurgiu şi CFR Cluj

Astra Giurgiu şi CFR Cluj sunt aproape să facă o super-afacere în pauza competiţională din iarnă.

FANATIK.RO a aflat că doi jucători de la CFR Cluj au negociat cu oficialii formaţiei Astra Giurgiu înaintea perioadei de mercato din iarnă, cu acceptul clubului din Gruia, iar în locul acestora va fi cedat Alex Ioniţă, unul dintre cei mai buni fotbalişti din lotul echipei pregătite de Edward Iordănescu. 

Dan Nistor şi Bryan Nouvier, doi dintre jucătorii care nu au primit foarte multe şanse de la Dan Petrescu la CFR Cluj, dar care au confirmat în Liga 1 Betano, sunt foarte aproape de Astra Giurgiu, iar în locul celor doi va fi cedat Alex Ioniţă. Dacă Dan Nistor şi-a dat acceptul să evolueze pentru fosta campioană a României, în ceea ce îl priveşte pe Nouvier este o diferenţă de 1.000 de euro între ceea ce vrea jucătorul şi ce îi oferă Astra Giurgiu, dar acesta este convins în proporţii de 90%.

×