x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tineretul democrat liberal salută alegerea lui Burleanu la FRF

Tineretul democrat liberal salută alegerea lui Burleanu la FRF

de Agerpres    |    06 Mar 2014   •   18:12
Tineretul democrat liberal salută alegerea lui Burleanu la FRF

Tineretul Democrat Liberal (TDL) salută alegerea lui Răzvan Burleanu în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF) şi consideră că acesta este cel mai bun lucru care se putea întâmpla fotbalului românesc.

'Faptul că un tânăr profesionist, de 29 de ani, a fost votat cu majoritate de voturi ca preşedinte arată încrederea pe care liderii fotbalului românesc o au în tineri. Într-un moment în care imaginea managerilor din fotbal a fost puternic pătată de condamnările ce au fost dictate de justiţie, alegerea în fruntea FRF a unui lider care doreşte să reformeze această instituţie, transformând-o în una transparentă, europeană, este cel mai bun lucru care se putea întâmpla fotbalului românesc', a declarat preşedintele TDL Sorin Moldovan, conform unui comunicat de presă remis joi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, măsurile propuse de Burleanu, precum atragerea de fonduri europene şi structurale, accesarea de fonduri UEFA, implicarea FRF în social media, în creionare de politici publice orientate spre sport şi fotbal, monitorizarea transferurilor sau realizarea de centre regionale de excelenţă pentru copii şi juniori, sunt măsuri care, odată implementate, vor putea ajuta fotbalul românesc, astfel încât acest sport să ţină, din nou, capul de afiş prin rezultatele pozitive.

'Tineretul Democrat Liberal susţine necesitatea unui mediu sportiv în care tinerii să se poată dezvolta atât personal, cât şi profesional, pe baza muncii depuse, în deplin acord cu respectarea normelor sportive şi mai ales în deplin acord cu legislaţia naţională şi europeană. Atât timp cât legea va fi respectată, iar tinerii se vor putea bucura de fotbal, în siguranţă, din postura de jucători sau spectatori, domnul Răzvan Burleanu are un partener în Tineretul Democrat Liberal', a mai declarat Moldovan.

Răzvan Burleanu a fost ales miercuri preşedinte al FRF, după al doilea tur de scrutin, în cadrul Adunării Generale a forului naţional.

×