x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Transfer SURPRIZĂ! Dinamo și-a vândut cel mai în formă tânăr la CFR Cluj!

Transfer SURPRIZĂ! Dinamo și-a vândut cel mai în formă tânăr la CFR Cluj!

09 Noi 2017   •   20:51
Transfer SURPRIZĂ! Dinamo și-a vândut cel mai în formă tânăr la CFR Cluj!

Dinamo este aproape de a pierde un titular în iarnă, chiar dacă echipa se află în lupta pentru a accede în play-off-ul din Liga 1 Betano. CFR Cluj vrea să dea lovitura şi să-l transfere pe unul dintre cei mai promiţători tineri jucători ai echipei antrenate de Vasile Miriuţă.

Valentin Costache, mijlocașul de 19 ani al lui Dinamo, a fost vândut la CFR Cluj! Actele sunt ca și parafate, iar jucătorul ar uma să ajungă la ardeleni în iarnă. Conform surselor GSP, suma de transfer ar fi de aproximativ un milion de euro.

Moderatorul Radu Naum a anunțat informația în emisiunea lui de la TV Digi Sport, iar șefii lui CFR au confirmat-o oficial pentru GSP.ro.

"Costache e unul dintre jucătorii pe care mi i-am dorit. E un jucător pe care multe echipe le-ar vrea pe teren, un băiat care nu joacă neapărat pentru a bifa regula under 21. E tânăr, are calități. E un băiat de viitor! Vă pot cofirma transferul lui, dar toate detaliile le veți afla la începutul anului viitor, că atunci începe perioada de transferuri pentru partea a doua a campionatului. Costache e un fotbalist pe care l-am urmărit, un fotbalist tânăr care are multe calități așa cum are și Cristi Manea", a declarat Iuliu Mureșan, președintele lui CFR, pentru GSP.ro. 

×
Subiecte în articol: Valentin Costache dinamo