x close

Juventus a învins Fiorentina și a preluat conducerea în Seria A

0
10 Feb 2018 - 12:00
Juventus a învins Fiorentina și a preluat conducerea în Seria A


Echipa Juventus Torino a învins în deplasare, cu scorul de 2-0, formaţia Fiorentina, într-o partidă din cadrul etapei a 24-a a campionatului de fotbal al Italiei, disputată vineri seara în devans. 

Cu această ocazie, portarul lui Juve, Gianluigi Buffon (40 ani) a disputat cel de-al 500-lea său meci de campionat în tricoul lui Juventus (în Serie A şi Serie B) 

Elevii antrenorului Massimiliano Allegri au deschis scorul în repriza secundă, prin Federico Bernardeschi, fostul jucător al Fiorentinei (min.56), rezultatul final fiind stabilit de argentinianul Gonzalo Higuain, în minutul 86. 

În prima repriză, arbitrul a acordat un penalty în favoarea Fiorentinei, pentru un henţ în careu comis de Giorgio Chiellini, însă "cavalerul fluierului" a revenit asupra deciziei după consultarea sistemului de arbitraj video (VAR), în ciuda protestelor gazdelor. 

Graţie acestui succes, Juventus a urcat pe prima poziţie a clasamentului, având un avans de două puncte faţă de SSC Napoli, care va putea reveni însă în fotoliul de lider dacă va reuşi să câştige partida de pe teren propriu cu Lazio Roma, adversara FCSB în şaisprezecimile de finală ale Europa League. 

Tot sâmbătă mai sunt programate partidele SPAL Ferrara - AC Milan şi Crotone - Atalanta, în timp ce duminică se vor disputa meciurile Sassuolo - Cagliari, Torino FC - Udinese, Chievo Verona - Genoa, Sampdoria - Hellas Verona, Inter Milano - Bologna şi AS Roma - Benevento. 
AGERPRES

Citeşte mai multe despre:   juventus,   fiorentina,   campionatul de fotbal al italiei

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Roland Garros 2018. Meci ușor în primul tur pentru Simona Halep. Adversare surpriză pentru celelalte românce

Roland Garros 2018. Meci ușor în primul tur pentru Simona Halep. Adversare surpriză pentru celelalte românce
Liderul mondial în tenisul feminin, românca Simona Halep, va juca în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, cu americanca Alison Riske, potrivit tragerii la sorţi efectuate...

Mihaela Buzărnescu s-a calificat în semifinale la Strasbourg

Mihaela Buzărnescu s-a calificat în semifinale la Strasbourg
Mihaela Buzărnescu (România/N.4) s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Strasbourg, dotat cu premii totale de 226.750 dolari, învingând-o în două seturi, 6-0, 6-3, pe Su-Wei Hsieh...

Roland Garros 2018. Dulgheru şi Bara, în turul doi al calificărilor

Roland Garros 2018. Dulgheru şi Bara, în turul doi al calificărilor
Roland Garros 2018. Jucătoarea română de tenis Alexandra Dulgheru s-a calificat, miercuri, în runda a doua a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare...

Dinamo Bucureşti - FC Voluntari 2-0. "Băieţii ăştia au fost campioni la U19. I-am pregătit eu"

Dinamo Bucureşti - FC Voluntari 2-0. "Băieţii ăştia au fost campioni la U19. I-am pregătit eu"
Dinamo Bucureşti a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 2-0, miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a 12-a a fazei play-out a Ligii I de fotbal. "Le-am spus înaintea meciului că indiferent...

Doi copii din România vor intra pe teren la Campionatul Mondial din Rusia

Doi copii din România vor intra pe teren la Campionatul Mondial din Rusia
Doi copii din România vor intra pe teren la Campionatul Mondial din Rusia şi vor fi alături de vedetele fotbalului internaţional la meciul de deschidere al Campionatului Mondial de Fotbal 2018.  Sasha Pavel...

Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile turneului de la Nurnberg

Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile turneului de la Nurnberg
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, numărul 45 mondial, s-a calificat miercuri în optimile de finală ale turneului WTA de la Nurnberg (Germania), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, după un meci...

Mihaela Buzărnescu s-a calificat în sferturi la Strasbourg

Mihaela Buzărnescu s-a calificat în sferturi la Strasbourg
Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Strasbourg (Franţa), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, după ce a trecut de rusoaica...

Irina Begu a abandonat în primul tur la Nurnberg

Irina Begu a abandonat în primul tur la Nurnberg
Jucătoarea română de tenis Irina Begu, a cincea favorită, a abandonat, luni, la scorul de 6-4, 3-3 pentru suedeza Johanna Larsson, în prima rundă a turneului WTA de la Nurnberg (Germania), dotat cu premii totale de...

Ce s-a intamplat cu viza lui Roman Abramovici?

Ce s-a intamplat cu viza lui Roman Abramovici?
Intarzierea aparuta in eliberarea vizei pentru oligarhul rus Roman Abramovici, patronul clubului de fotbal Chelsea, ar putea inrautati si mai mult relatiile dintre Marea Britanie si Rusia. Totusi, omul de afaceri va...

CFR Cluj este noua Campioană a României la fotbal

CFR Cluj este noua Campioană a României la fotbal
CFR Cluj a câştigat titlul de campioană a României la fotbal, duminică seara, după ce a învins-o pe FC Viitorul Constanţa cu scorul de 1-0 (1-0), pe teren propriu, în etapa a 10-a, ultima, din faza play-off a Li...

Potaissa Turda a câștigat Cupa Challenge la handbal masculin

Potaissa Turda a câștigat Cupa Challenge la handbal masculin
AHC Potaissa Turda a cucerit în premieră Cupa Challenge la handbal masculin, duminică, deşi a fost învinsă de formaţia elenă AEK Atena cu scorul de 27-26 (11-18), în Sala Olimpică ''Nikos Gkalis'' din Atena, î...

Simona Halep a pierdut finala de la Roma

Simona Halep a pierdut finala de la Roma
Simona Halep - Elina Svitolina. Jucătoarea română de tenis Simona Halep, liderul mondial, a fost învinsă clar de ucraineanca Elina Svitolina, cu 6-0, 6-4, duminică, în finala turneului WTA de la Roma, dotat cu...

Simona Halep se menține în fruntea ierarhiei mondiale

Simona Halep se menține în fruntea ierarhiei mondiale
Calificarea în finala turneului de la Roma îi aduce Simonei Halep nu doar cel puțin repetarea performanței de anul trecut ci și punctele necesare pentru păstrarea primului loc în clasamentul mondial al...

Simona Halep, despre victoria în fața Șarapovei: „Am schimbat tactica și totul a mers foarte bine pentru mine"

Simona Halep, despre victoria în fața Șarapovei: „Am schimbat tactica și totul a mers foarte bine pentru mine"
Simona Halep a reușit să o învingă pe Maria Șarapova și s-a calificat în finală la Roma. Românca a explicat care a fost momentul cheie al meciului. "E întotdeauna greu când joc împotriva ei. Joacă foarte...

Simona Halep s-a calificat în finală la Roma

Simona Halep s-a calificat în finală la Roma
Simona Halep a învins-o pe Maria Șarapova cu scorul de 4-6 6-1 6-4 în 2 ore si 23 de minute. Halep (27 ani) a obţinut cu această ocazie a doua sa victorie consecutivă în faţa Mariei Şarapova, în faţa...
Pe 7 iunie, Jurnalul împlineşte 25 de ani. Spune-ţi povestea şi te premiem!
Serviciul de email marketing furnizat de