x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international UEFA iartă, pe bani, nouă cluburi implicate în proiectul „Super League”

UEFA iartă, pe bani, nouă cluburi implicate în proiectul „Super League”

08 Mai 2021   •   22:30
UEFA iartă, pe bani, nouă cluburi implicate în proiectul „Super League”

Comitetul executiv al UEFA a anunțat că a aprobat o serie de măsuri prin care reintegrează nouă din cele 12 cluburi implicate în proiectul „Super League”. Problema celorlalte cluburi implicate va fi tratată de organele disciplinare competente ale UEFA.

„Într-un spirit de reconciliere și pentru binele fotbalului european, 9 dintre cele 12 cluburi implicate în așa-numitul proiect „Super League” au prezentat UEFA o „Declarație de angajament a cluburilor” care stabilește poziția cluburilor, inclusiv angajamentul lor față de competițiile de club UEFA, precum și față de competițiile naționale la nivel de cluburi.”, se precizează într-un comunicat dat publicității de Comitetul Executiv al UEFA.

UEFA a convocat o întrunire de urgență a Comitetului Executiv, care a luat în considerare spiritul și conținutul declarației de angajament al celor 9 cluburi și a decis să aprobe diferite acțiuni, măsuri și angajamente, asumate de cluburi. O confirmare oficială a angajamentelor și a modului de reintegrare și participare a cluburilor la competițiile de club UEFA a fost convenită și semnată de UEFA și de cele nouă cluburi.

„Cele nouă cluburi recunosc și acceptă că proiectul Super League a fost o greșeală și își cer scuze fanilor, asociațiilor naționale, ligilor naționale, colegilor europeni și UEFA. Ei au recunoscut, de asemenea, că proiectul nu ar fi fost autorizat în conformitate cu Statutele și Regulamentele UEFA.”, se mai precizează în comunicat.

Una din măsurile convenite este ca fiecare club, ca un gest de bunăvoință să facă o donație în valoare totală de 15 milioane euro, pentru a fi folosită în beneficiul copiilor, tinerilor și fotbalului juvenil din comunitățile locale. De asemenea, fiecărui club îi va reținut un procent de 5% din veniturile pe care le-ar fi primit de la UEFA, în urma participării la competițiile intercluburi organizate de forul european.

În plus, cele 9 cluburi sunt de acord să li se impună amenzi substanțiale dacă se mai implică în competiții neautorizate (100 milioane euro) sau dacă încalcă orice alt angajament pe care l-au asumat (50 milioane euro).

Cluburile semnatare ale acordului sunt Arsenal FC, AC Milan, Chelsea FC, Club Atlético de Madrid, FC Internazionale Milano, Liverpool FC, Manchester City FC, Manchester United FC și Tottenham Hotspur FC.

UEFA și-a rezervat toate drepturile de a întreprinde orice acțiune consideră oportună împotriva acelor cluburi care au refuzat până acum să renunțe la așa-numita Super Ligă. Problema va fi trimisă imediat organelor disciplinare competente ale UEFA.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: super league