x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Zidane (Real Madrid) - E un moment istoric, să câştigi de trei ori la rând

Zidane (Real Madrid) - E un moment istoric, să câştigi de trei ori la rând

27 Mai 2018   •   10:40
Zidane (Real Madrid) - E un moment istoric, să câştigi de trei ori la rând

Antrenorul Zinedine Zidane, care a câştigat cu Real Madrid al treiles trofeul consecutiv din Liga Campionilor, după finala cu Liverpool (3-1) de la Kiev, a subliniat performanţa reuşită de fotbaliştii săi, pe care nimeni nu o credea realizabilă.

''Seara asta este un moment istoric. Să câştigi de trei ori la rând. E o nebunie să trăieşti aşa ceva. Chiar dacă am crezut în asta, ne-am gândit la asta când munceam intens. Cu o echipă ca asta, poţi ajunge departe, dar să câştigi de trei ori, e o nebunie. Trebuie să profităm de acest moment, să ne gândim la ce au realizat aceşti jucători împreună'', a declarat Zidane după meci.

Antrenorul francez a dezvăluit cum şi-a motivat jucătorii înainte de finală: ''Le-am spus că trebuie să trăim pe deplin acest moment, pentru că aşa ceva nu se va mai repeta niciodată. Am trecut deja prin multe lucruri, mâine vom trăi alte lucruri, dar acest moment nu va mai fi şi au trăit cu acest gând în fiecare moment al jocului''.

Pentru Real Madrid au marcat Karim Benzema (51) şi Gareth Bale (64, 83), golul ''cormoranilor'' fiind reuşit de Sadio Mane (55).
AGERPRES

×
Subiecte în articol: zidane real madrid