x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Cupa mondiala 2018: Nike a lasat fotbalistii Iranului fara ghete!

Cupa mondiala 2018: Nike a lasat fotbalistii Iranului fara ghete!

14 Iun 2018   •   14:48
Cupa mondiala 2018: Nike a lasat fotbalistii Iranului fara ghete!
Sursa foto: pixabay

Fotbaliştii iranieni au primit o lovitură de moral înaintea meciului lor cu Maroc, de vineri, de la Cupa Mondială 2018 din Rusia, după ce Nike a decis să nu le onoreze o comandă de ghete.

 

SUA a impus sancţiuni comerciale Iranului şi Nike s-a conformat deciziei politice, astfel că nu va furniza ghete echipei Iranului.

Bert Hoyt, vicepreşedinte Nike, a declarat la Moscova că sportivii iranieni pot purta pantofi Nike dacă îi cumpara singuri: ''Nu suntem autorizaţi sau în măsură să furnizăm produse pentru jucătorii iranieni. Totuşi, dacă un jucător iranian decide că vrea să-şi procure ghete şi le procură prin mijloace proprii, el poate potenţial să le poarte în timpul Mondialului''.

În faţa acestei situaţii, iranienii, care joacă de mult timp cu Nike, vor fi forţaţi să-şi cumpere ghetele din supermarket sau să ceară ajutorul unor coechipieri. Selecţionerul Iranului, portughezul Carlos Queiroz, speră că acest incident va mobiliza şi mai mult echipa: ''Asta a fost o sursă de inspiraţie pentru noi. Nike ar trebui să-şi prezinte scuze, pentru că această conduită arogantă faţă de 23 de jucători este absolut ridicolă şi inutilă''.

Queiroz a reamintit că sancţiunile sunt vigoare de mai mulţi ani şi comunicatul Nike era inutil pentru că toată lumea este conştientă de sancţiuni. Pregătirile Iranului au fost afectate de anularea a două meciuri amicale în ultimul moment, cu Grecia şi Kosovo.

''Avem potenţialul de a surprinde Marocul în primul nostru meci, a declarat Queiroz. Le cunoaştem foarte bine echipa şi bănuiesc că ei nu ştiu mare lucru despre noi''. Iranul a fost prima echipă calificată la CM 2018 şi este neînvinsă în meciurile oficiale disputate după CM 2014. AGERPRES

×