x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Cupa mondiala 2018: Peru vizează "primul loc" în grupă!

Cupa mondiala 2018: Peru vizează "primul loc" în grupă!

15 Iun 2018   •   10:38
Cupa mondiala 2018: Peru vizează "primul loc" în grupă!

Andre Carillo, atacantul naţionalei statului Peru, a prezentat obiectivul selecţionatei sale, care abordează meciurile din Grupa C a Cupei Mondiale de fotbal din poziţia de outsider, după Franţa sau Danemarca, dar cu gândul la primul loc.

 

"Noi nu ne gândim la locul 2, vrem să ne calificăm de pe primul loc, sau de pe locul 2, însă obiectivul este acela de a fi pe primul, pentru a nu avea un rival dificil în optimile de finală", a explicat jucătorul clubului Watford.

După danezi, pe care îi vor întâlni sâmbătă, "Incaşii", care nu au mai disputat o Cupă Mondială din anul 1982, vor juca împotriva Franţei (21 iunie) şi apoi contra Australiei (26 iunie).

"Vom juca cele trei meciuri cu maximum de concentrare şi nu vom privi la clasamente sau la adversari. Nu pot să spun dacă avem o presiune, dar din partea fanilor noştri nu o resimţim deloc, pentru că toţi ne susţin. Sigur, fiecare resimte o presiune, pentru a face bine lucrurile, dar eu cred că putem gestiona situaţia", a adăugat Carillo.

Aproximativ 40.000 de suporteri peruani s-au deplasat în Rusia pentru a-şi susţine favoriţii.

×