x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Decizie radicala a Federaţiei din Spania. Julen Lopetegui a fost demis de la naţionala inaintea Cupei Mondiale. Va prelua Real Madrid

Decizie radicala a Federaţiei din Spania. Julen Lopetegui a fost demis de la naţionala inaintea Cupei Mondiale. Va prelua Real Madrid

13 Iun 2018   •   13:59
Decizie radicala a Federaţiei din Spania. Julen Lopetegui a fost demis de la naţionala inaintea Cupei Mondiale. Va prelua Real Madrid

Federaţia spaniolă de fotbal l-a demis miercuri pe selecţionerul Julen Lopetegui, a anunţat preşedintele Luis Rubiales, cu prilejul unei conferinţe de presă desfăşurate la Krasnodar, unde este tabăra generală a campioanei mondiale din 2010, cu doar două zile înainte de debutul împotriva Portugaliei la Cupa Mondială 2018.


Decizia federaţiei survine după ce Real Madrid a anunţat marţi transferul tehnicianului spaniol, care urma să preia echipa de club după finalizarea CM 2018.


''Ne-am văzut obligaţi să renunţăm la selecţionerul naţional, a declarat Rubiales la conferinţa de presă. Nu mă simt trădat. Julen Lopetegui a realizat o muncă impecabilă. Negocierile cu Real au avut loc fără o comunicare cu federaţia. Pentru găsirea unui înlocuitor se lucrează deja, vom comunica mai târziu''.

Rubiales a evitat să critice clubul Real Madrid pentru modul în care a acţionat, dar a reproşat întârzierea cu care federaţia a fost anunţată: ''Real Madrid căuta un antrenor şi l-a găsit pe cel mai bun. Selecţionata este echipa tuturor spaniolilor şi selecţionerul lucrează pentru federaţie. Nu putea face lucrurile de această manieră şi să mă avertizeze aşa de târziu. Federaţia spaniolă nu a fost pusă la curent decât cu 5 minute înainte de ieşirea unui comunicat. Relaţia cu Lopetegui s-a încheiat cu o strângere de mână. Cred că e un antrenor de top şi asta a făcut mai greu de luat decizia, dar este foarte important să ne gândim cum trebuie făcute lucrurile''.

Albert Celades, selecţionerul naţionalei de tineret a Spaniei şi secundul lui Lopetegui, pare cel mai potrivit pentru a prelua Spania pe timpul acestui turneu final.

Lopetegui a semnat un contract pe trei ani cu Real Madrid, unde îi va urma francezului Zinedine Zidane. Acesta s-a despărţit la sfârşitul lunii mai de gruparea din capitala Spaniei, la câteva zile după cel de-al treilea trofeu consecutiv în Liga Campionilor.

Lopetegui, care are 51 de ani, pregăteşte naţionala Spaniei din vara lui 2016, când l-a înlocuit pe Vicente del Bosque. Tehnicianul de origine bască îşi prelungise recent contractul cu La Roja până în 2020. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Julen Lopetegui