x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport S-a încheiat a doua etapă a grupelor la ATP Cup. Rusia, Canada, Germania și Italia victorioase

S-a încheiat a doua etapă a grupelor la ATP Cup. Rusia, Canada, Germania și Italia victorioase

04 Ian 2022   •   17:30
S-a încheiat a doua etapă a grupelor la ATP Cup. Rusia, Canada, Germania și Italia victorioase

Daniil Medvedev, numărul doi mondial, l-a dominat clar pe australianul Alex de Minaur și a ajutat Rusia, neînvinsă, să își apropie o semifinală la ATP Cup, în timp ce Germania, Italia și Canada au obținut, de asemenea, victorii, marți, la Sydney.

Prestația fără cusur a lui Medvedev în victoria sa cu 6-4, 6-2, în fața lui De Minaur, a fost răspunsul perfect la înfrângerea uimitoare suferită duminică în partida cu francezul Ugo Humbert și a eliminat orice îndoială cu privire la pregătirea sa pentru Australian Open, din această lună.

După ce Roman Safiullin a trecut cu 7-6(6), 6-4 de James Duckworth, pentru a oferi Rusiei un avantaj de 1-0, Medvedev a trecut în viteză de primul set împotriva lui De Minaur, ca mai apoi să conducă cu 5-0 în al doilea și să obțină în final calificarea.

„Luptăm atunci când jucăm pentru țara noastră, până la ultimul punct. Nu m-am simțit prea bine înainte de meci, așa că am luat niște calmante înainte de a ieși pe teren", a declarat Medvedev, după partidă, citat de Reuters.

„Mă bucur foarte mult pentru Roman, a câștigat fiecare meci pe care l-a jucat până acum. I-am urmărit meciul din această seară din vestiar. Îl cunosc de când avea 10 ani, a avut o carieră bună la juniori și a fost ghinionist cu accidentările.”

Britanicul Dan Evans și-a continuat startul perfect de sezon cu o victorie cu 6-4, 6-4 în fața lui Denis Shapovalov, dar Felix Auger-Aliassime a egalat pentru Canada în Grupa C, după ce a trecut de Cameron Norrie.

Auger-Aliassime, numărul 11 mondial, a încheiat un set inaugural de 70 de minute, câștigând tie-break-ul. I-a luat apoi lui Norrie două game-uri pe serviciul acestuia, în setul al doilea, pentru a oferi Canadei prima victorie în Cupa ATP și pentru aduce confruntarea în meciul decisiv de dublu, câștigat tot de canadieni.

Auger-Aliassime și Shapovalov au învins în meciul decisiv cuplul Muraj/Salisbury cu 6-4, 6-1.

„Sunt mulțumit de victorie", a declarat Auger-Aliassime. „Mă bucur că mențin echipa în viață, dar munca nu s-a terminat".

Anterior, numărul trei mondial Alexander Zverev l-a învins pe americanul Taylor Fritz, cu 6-4, 6-4, pentru a menține în viață speranțele Germaniei la semifinale, în timp ce Matteo Berrettini a propulsat Italia spre o victorie cu 3-0, împotriva Franței.

După ce Jan-Lennard Struff a supraviețuit celor 34 de ași din partea lui John Isner, pentru a se impune cu 7-6(7), 4-6, 7-5, Zverev a făcut câte un break în deschiderea fiecărui set jucat împotriva lui Fritz și a profitat pe final de o a șasea minge de meci, pentru a asigura victoria Germaniei în Grupa C, în fața Statelor Unite.

Această victorie a dus Germania, care a pierdut în fața Marii Britanii în meciul de debut, la 1-1 în grupă, înainte de a întâlni joi Canada.

„Până la ultima minge am jucat un tenis de un nivel bun pentru al doilea meu meci al anului. A fost foarte intens și cu lovituri dure", a declarat Zverev, care va lupta pentru glorie la Australian Open, în perioada 17-30 ianuarie.

„Cel mai important lucru este că echipa Germaniei a câștigat și ne-am oferit o șansă de a ne califica în semifinale".

Italianul Berrettini, numărul șapte mondial, a trecut de Humbert cu 6-4, 7-6(6) în Grupa B, după ce Jannik Sinner l-a învins pe Arthur Rinderknech cu 6-3, 7-6(3).

După succesul în fața lui Medvedev, Humbert a amenințat cu o nouă surpriză, după ce a forțat un tiebreak în setul al doilea, dar Berrettini a dominat cu serviciul și a obținut calificarea pentru Italia.

„A fost un meci foarte greu, mai ales în aceste condiții. Are un serviciu foarte bun, un jucător complicat", a declarat Berrettini.

„A trebuit să joc cel mai bun tenis al meu în momentele importante pentru a câștiga meciul. Sunt foarte mulțumit de performanța mea".

 

(sursa: Mediafax)

×