x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi EURO 2016 - Handbal feminin: România a învins greu Cehia, cu 30-28

EURO 2016 - Handbal feminin: România a învins greu Cehia, cu 30-28

13 Dec 2016   •   18:53
EURO 2016 - Handbal feminin: România a învins greu Cehia, cu 30-28

Naţionala feminină de handbal a României a învins greu Cehia, cu scorul de 30-28 (17-14), marţi, la Helsingborg, în penultimul său meci din Grupa a II-a principală a Campionatului European - EURO 2016 - din Suedia.

Tricolorele au câştigat cu mari emoţii în faţa incomodei echipe a Cehiei, la capătul unui meci mai puţin reuşit faţă de precedentele.

Finalul a fost dramatic, cu România atacând cu două jucătoare în plus în ultimul minut, dar Crina Pintea a recuperat senzaţional o minge cu 30 de secunde înainte de final, la 29-28 pentru echipa noastră, iar apoi tot ea a marcat, parafând succesul echipei antrenate de Ambros Martin.

România a controlat jocul de la un cap la altul al partidei, a condus de multe ori la o diferenţă de trei goluri, dar nu a fost capabilă să se desprindă decisiv, irosind numeroase oportunităţi.

Echipa noastră a avut 4-1 (5), 8-5 (9), 11-8 (16), 13-10 (19), 15-12 (23), la pauză fiind 17-14.

În partea secundă, România a condus cu 19-16 (37), dar Cehia a reuşit să egaleze în premieră, 20-20 (42), iar apoi a ratat de două ori şansa de a trece în avantaj. România a revenit la cârma partidei, 22-20 (45), a fost egalată din nou, 23-23 (49), însă a reuşit trei goluri consecutive, 26-23 (51), iar apoi a avut 29-26 (57), câştigând cu 30-28.

Iveta Luzumova a fost desemnată cea mai bună jucătoare a meciului.

Selecţionerul iberic al României a dat în acest meci şansa de a evolua mai mult jucătoarelor mai puţin folosite până acum, iar Eliza Buceschi şi Florina Chintoan nu au jucat deloc.

Au evoluat echipele:
România: Paula Ungureanu (4 mingi apărate), Denisa Dedu (4 mingi parate) - Aneta Udriştioiu (2 goluri), Gabriella Szucs, Melinda Geiger (2), Crina Pintea (6), Cristina Neagu (10), Cristina Florică, Cristina Laslo (1), Ana Maria Iuganu (1), Cristina Zamfir (2), Oana Manea (2), Mădălina Zamfirescu (3), Laura Chiper (1). Selecţioner: Ambros Martin.
Cehia: Lucie Satrapova (3 mingi parate), Dominika Mullnerova (6 mingi apărate), Petra Kudlackova (un şut apărat) - Jana Knedlikova (5), Helena Rysankova (1), Kristyna Salcakova (1), Petra Ruckova, Kamila Kordovska (1), Michaela Hrbkova (5), Iveta Luzumova (7), Petra Adamkova (1), Alena Stellnerova, Martina Weisenbilderova, Marketa Jerabkova (4), Veronika Mala (3). Selecţioner: Jan Basny.

Au arbitrat Viktorija Kijauskaite şi Ausra Zaliene (ambele din Lituania)

România are 6 puncte, la fel ca şi Norvegia, Danemarca are 4 puncte, Cehia şi Rusia au câte 2 puncte, iar Ungaria niciun punct.

Marţi mai au loc partidele Ungaria - Norvegia (19,30) şi Danemarca - Rusia (21,45).

Miercuri sunt programate ultimele partide din grupă, Ungaria - Rusia (17,15), Danemarca - România (19,30) şi Cehia - Norvegia (21,45).

Primele două clasate se califică în semifinale.

Sursa: AGERPRES

×