x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Irina Begu s-a calificat în FINALĂ la BRD Bucharest Open

Irina Begu s-a calificat în FINALĂ la BRD Bucharest Open

22 Iul 2017   •   17:21
Irina Begu s-a calificat în FINALĂ la BRD Bucharest Open
Sursa foto: FB BRD Bucharest Open

Irina Begu a învins-o pe Carla Suarez Navarro cu scorul 7-5 7-5 și s-a calificat în finala de la București.

Meciul a durat 2 ore și 7 minute.

Pe o căldură insuportabilă, care i-a ținut departe de tribune chiar și pe spectatori, Begu și-a oferit șansa unei noi victorii în circuitul WTA, după succesele înregistrate în 2012 (Tașkent), 2015 (Seoul) și 2016 (Florianopolis).

Ca și în precedentele două partide de simplu, jucătoarea română a început greu, Navarro reușind să se desprindă destul de repede la 3-0. În acel moment, Begu a realizat break-ul, a făcut 3-1, apoi 5-4 și după 55 de minute de joc și-a adjudecat prima minge de set. Ea a făcut 7-5, confirmându-și statutul de specialistă în reveniri.

Setul secund a avut un debut destul de echilibrat, până în ghemul al patrulea, când Begu a reușit break-ul și s-a distanțat la 3-1. Au urmat două ghemuri în care niciuna dintre jucătoare nu a reușit să-și câștige serviciul, pentru ca apoi Irina Begu să facă 5-2. Grăbită să pună punct meciului, românca a început să greșească, iar adversara a profitat și a egalat la 5. Begu a avut nevoie de 4 mingi de meci pentru ca în final, după 2 ore și 7 minute, să câștige pe serviciul adversarei și să se impună cu același scor ca în primul set.

În finala de duminică, Begu o va întâlni pe învingătoarea din semifinala Ana Bogdan (România) — Julia Goerges (Germania).

Begu și Navarro se mai întâlniseră până sâmbătă de trei ori, o dată impunându-se românca și de două ori jucătoarea spaniolă. Ultima partidă avusese loc în 2014, tot pe zgură, la Estoril, când Suarez Navarro a câștigat cu 7-6 (3), 6-1.

Pentru calificarea în finală, Irina Begu va primi 21.400 de dolari și 180 de puncte WTA. Aceasta este prima finală pe care o dispută după cea de anul trecut de la Florianopolis, câștigată cu 2-6, 6-4, 6-3 în fața unguroaicei Timea Babos.

Duminică, Irina Begu poate deveni a doua jucătoare română care câștigă BRD Bucharest Open după Simona Halep, cea care s-a impus la Arenele BNR în două dintre cele trei ediții de până acum, 2014 și 2016.

×
Subiecte în articol: irina begu