x close

Maria Şarapova își continuă seria victoriilor de la Tianjin (WTA)

0
13 Oct 2017 - 10:55
Maria Şarapova își continuă seria victoriilor de la Tianjin (WTA)


Jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova, fostă numărul unu mondial, revenită în competiţie în luna aprilie, după o suspendare de 15 luni pentru dopaj, s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Tianjin (China), învingând-o în două seturi, 6-3, 6-1, pe elveţianca Stefanie Voegele, într-o partidă disputată vineri.

Şarapova, care a beneficiat de o invitaţie din partea organizatorilor pentru a participa la această competiţie, dotată cu premii totale în valoare de 426.750 dolari, nu a avut nicio problemă în întâlnirea cu Voegele, aflată pe locul 196 în ierarhia feminină şi care a venit din calificări.

Rusoaica, aflată la doua sa semifinală după revenirea în circuitul profesionist, o va înfrunta în semifinale pe câştigătoarea întâlnirii dintre chinezoaica Shuai Peng (nr. 25 mondial) şi spaniola Sara Sorribes Tormo (nr. 94).
AGERPRES

Citeşte mai multe despre:   maria sarapova

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Afisari: 978


Mai multe titluri din categorie

Adi Popa vrea să plece din Anglia. Destinație surpriză pentru fostul stelist

Adi Popa vrea să plece din Anglia. Destinație surpriză pentru fostul stelist
Adi Popa a visat să joace în Anglia, dar totul s-a transformat într-un coșmar pentru el în ultima perioadă. Prinde foarte puține minute și a pierdut și echipa națională. Popa nici nu concepe...

Gigi Becali, euforic după victoria cu Beer Sheva: „Gnohere mi-a băgat banii în buzunar, o să-i dau o primă"

Gigi Becali, euforic după victoria cu Beer Sheva: „Gnohere mi-a băgat banii în buzunar, o să-i dau o primă"
Finanțatorul Stelei s-a declarat încântat de victoria Stelei și de probabila calificare în primăvara Europa League "Fiecare comentează cum vede fotbalul, fiecare își administrează...

Europa League. Victorie MARE pentru FCSB. Echipa lui Dică e cu un pas în primăvara europeană

Europa League. Victorie MARE pentru FCSB. Echipa lui Dică e cu un pas în primăvara europeană
FCSB a reuşit o victorie foarte importantă în faţa formaţiei israeliene Hapoel Beer Sheva, cu scorul de 2-1 (0-0), joi seara, pe Stadionul Turner din Beer Sheva în Grupa G a Europa League la...

Tenis: Irina Begu s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Moscova

Tenis: Irina Begu s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Moscova
Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat joi în semifinalele turneului WTA de la Moscova, dotat cu premii totale de 790.208 dolari, după ce a învins-o pe belarusa Vera Lapko, 6-3, 4-6,...

Liga Campionilor. PSG a umilit Anderlecht. Stanciu și Chipciu au fost spectatori de lux

Liga Campionilor. PSG a umilit Anderlecht. Stanciu și Chipciu au fost spectatori de lux
Paris Saint-Germain a surclasat-o cu 4-0 pe Anderlecht, la Bruxelles, miercuri seara, într-un meci din Liga Campionilor la fotbal în care fotbaliştii români Nicolae Stanciu şi Alexandru Chipciu au...

Scandal de proporţii în gimnastica artistică: Românca Tatiana Guţu îl acuză de viol pe fostul campion olimpic Vitali Şcerbo

Scandal de proporţii în gimnastica artistică: Românca Tatiana Guţu îl acuză de viol pe fostul campion olimpic Vitali Şcerbo
Tatiana Guţu, dublă campioană olimpică la Barcelona (1992), în concursul feminin de gimnastică artistică, îl acuză pe fostul său coleg de echipă Vitali Şcerbo că ar fi violat-o când avea 15...

Surprize în Liga Campionilor. Real Madrid, ţinută în şah pe teren propriu

Surprize în Liga Campionilor. Real Madrid, ţinută în şah pe teren propriu
Echipa spaniolă Real Madrid, deţinătoarea trofeului, a terminat la egalitate cu formaţia engleză Tottenham Hotspur, 1-1, marţi seara, pe stadionul ''Santiago Bernabeu'', într-un meci din...

Haltere: Mădălina Molie a cucerit două medalii de aur şi una de argint, la Europenele Under-23

Haltere: Mădălina Molie a cucerit două medalii de aur şi una de argint, la Europenele Under-23
Sportiva română Mădălina Bianca Molie a cucerit două medalii de aur şi una de argint, marţi, la categoria 58 kg, în secţiunea Under-23, la Campionatele Europene de haltere pentru juniori şi tineret Un...

Meciuri tari în barajul pentru Cupa Mondială 2018

Meciuri tari în barajul pentru Cupa Mondială 2018
Confruntarea dintre Suedia şi Italia este capul de afiş al meciurilor de baraj din zona Europa pentru Cupa Mondială de fotbal din 2018, potrivit tragerii la sorţi efectuate marţi, la Zurich.  Suedia va juca...

Cadou FABULOS primit de Simona Halep din partea WTA înaintea Turneului Campioanelor

Cadou FABULOS primit de Simona Halep din partea WTA înaintea Turneului Campioanelor
Galerie Foto Simona Halep, locul 1 WTA, va primi cadou un autoturism Porsche 911 GTS pentru că e prima și în ierarhia WTA Race, clasamentul făcut doar pe rezultatele din acest an. Prețul de catalog al...

Messi, tată pentru a treia oară

Messi, tată pentru a treia oară
Lionel Messi, starul echipei de fotbal FC Barcelona şi al selecţionatei Argentinei, va deveni din nou tată, soţia sa, Antonella Roccuzzo, urmând să aducă pe lume al treilea lor copil în cursul anului vi...

Simona Halep, interviu în exclusivitate pentru Antena Stars   

Simona Halep, interviu în exclusivitate pentru Antena Stars   
Cea mai îndrăgită sportivă din România şi numărul 1 în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), Simona Halep i-a acordat un interviu în exclusivitate pentru Antena...

Ce au făcut românii la Maratonul Bucureşti

Ce au făcut românii la Maratonul Bucureşti
Românca Ana Veronica a luat medalia de bronz la Maratonul Bucureşti, desfăşurat ieri, alergând cei 42,195 kilometri în două ore, 57 de minute şi 42 de secunde. La semimaraton s-au impus atleţi...

Cristian Tudor Popescu, despre Halep: E o prostie să spui că este cea mai bună jucătoare din lume

Cristian Tudor Popescu, despre Halep: E o prostie să spui că este cea mai bună jucătoare din lume
Cristian Tudor Popescu nu crede că Simona Halep se poate considera deocamdată cea mai valoroasă jucătoare a lumii deşi a ajuns luni în fruntea clasamentului mondial feminin. "Să fim lucizi. În...

CFR Cluj - FC Botoşani 0-0. Egal pentru FCSB

CFR Cluj - FC Botoşani 0-0. Egal pentru FCSB
Liderul CFR Cluj a terminat la egalitate cu FC Botoşani, 0-0, duminică seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a 14-a a Ligii I de fotbal. Pentru CFR a fost primul meci din acest campionat în...
Serviciul de email marketing furnizat de